Cazare de nota zece în Carpații Albi, chiar și-n companie... ciobănească

TIPĂREȘTE

Hotel POHODA****

Pozlovice 203

763 26 Luhačovice

www.pohoda-luhacovice. cz

Partner: www.Spa. cz

Ne-am odihnit noi bine și frumos la Komarom, în Ungaria( vezi impresii). Am mâncat zdravăn de dimneață, am făcut prima vizită la firma ungurească, și, după ce ne-am aprovizionat cu ceva covrigi, plăcinte și... suc de vișine (spaniolii nu au vișine... ; (, și mie mi se face dor), am trecut podul în vecina Slovacie, am plătit zece euro pentru vinietă (minim șapte zile, deși nouă ne-a folosit numai în ziua aceea, pentru tranzit) și ne-am ținut după ce ne-a spus Isabel. Care Isabel, în loc să ne scoată la autostradă, cum eu aveam în minte, ne-a dus să cunoaștem Slovacia rurală... care tare îmi amintea de Românica noastră. Normal, dacă ne-ar fi scos la autostradă, nu am fi trecut Dunărea așa repede, și am fi luat-o la stânga, spre E 60. În fine... am traversat, deci, Slovacia, aproape în linie dreaptă de la sud la nord, pe drumuri naționale și mai mult județene, aflând în felul ăsta că ei au deja euro (am oprit să facem plinul și mă tot chinuiam eu să întreb dacă putem plăti în euro, și când mă uit mai bine... prețurile în euro, dășteaptă mai sunt câteodată, mai ales când nu mă informez...), și plătind și o mică amendă de douăzeci de euro pentru depășire de viteză. Colegul mi-a cam pus nervii la încercare cu viteza, dar amenda asta l-a mai liniștit nițel. Domnu’ polițist ne-a scris un bon pe loc și ne-a urat drum bun și fără grabă. Am oprit la granița cu Cehia să mâncăm, la Motel Trial, într-o zonă liniștită, de munte, unde, fără să ne înțelegem cu chelnerii, dar cu ajutorul unui meniu în engleză și al limbii gimnastică, am mâncat foarte bine, ca un avans a ceea ce urma... De reținut (deși cu siguranță știți) că gratarele sunt întotdeauna însoșite de sos, dacă nu-l vreți, trebuie să specificați acest lucru. Oricum, un loc curat și mâncare bună la prețuri rezonabile, în caz că treceți granița pe acolo.

O a doua vizită de lucru în Rudice, la o fabrică unde m-am gândit că muncitorii se duc de drag, așa de frumoase erau peisajele... Hotel iar nu ne-a găsit agenția în localitatea respectivă, așa încât am mers până în apropiatul Luhačovice, un fel de stațiune de munte din județul (sau cum s-o numi diviziunea lor administrativă) Zlin, regiunea Moravia. Bine, orășelul propriu zis se află într-o vale, dar hotelul nostru e cocoțat pe munte, cu niște priveliști superbe. Am ajuns acolo după ce nu mai pridideam uitându-mă la frumoasele case așezate pe pajiști verzi (iată încă un loc unde iarba pare că nu se usucă niciodată...), ba i-am mai și trimis lu R. poză cu câteva, poate poate luăm vreo idee cândva... Cu ce-am mai rămas eu din zonă e că... sunt și acolo Carpați, mai precis Carpații Albi (Bile Karpaty: atunci când am văzut Karpaty, m-am și uitat să văd ce și cum). Și că Luhačovice este... un oraș-spa. Cum bre, adică sar din lac în puț? (inițial așa scrisesem titlul). Adică vin de la Komarom, unde hotelul Forras avea niște piscine minunate, și un spa la care nici n-am îndrăznit să mă uit, și ajung în alt oraș... spa?? Și n-am costum de baie la mine și nici coleg predispus la relax? În fine... Mă consolez cu gândul că sunt la muncă și las spaurile pentru vacanță, ce să fac... Doar așa, ca idee: cincisprezece mii de litri de apă minerală pe oră ies la suprafață aici. E de reținut în caz în care doriți să schimbați Ungaria pe stațiuni balneoclimaterice din alte țări.

Orașul a rămas, oricum, acolo jos, în vale, în vreme ce noi ne-am dus să ne instalăm la Hotel Pohoda, propunându-ne o mică plimbare mai pe seară. Nu s-a mai întâmplat, pentru că erau câțiva kilometri buni până acolo, iar colegului îi place viteza, dar... din mașină, nu și pe jos.

Am ajuns la hotel, am parcat un pic mai încolo de el, unde am găsit și noi un loc liber, și ne-am cazat imediat. Mi s-a părut că recepția și holurile nu arată nivelul pe care îl găsim în camere (arată bine și ele, dar parcă și mai bine camerele). Nouă ne-au dat la parter, dar am mers ceva până acolo. Nu știu exact câte are, dar destule, cu siguranță.

Succinta mea descriere de cameră

Camera este simplă, dar foarte modernă, curată și cu de toate. Eu am avut un pat dublu super confortabil, cu lenjerie albă impecabilă, ba pe deasupra și cu prosoape și halate de spa pufoase (erau două, camera fiind dublă), asta așa, ca sa-mi aducă aminte din nou că mă aflu pe tărâmuri vindecătoare... Lângă pat se afla o canapea micuță (am avut unde să-mi înșirui lucrurile), o masă, peste drum televizorul care iar nu prindea nici români nici spanioli (oare se duce cineva la spa să se uite la tv?), un birou, o veioză, elemente de decorație (Doamne, ce bine că facem poze la camerele de hotel acum, altfel n-aș mai fi ținut minte...).

Mochetă pe jos (ce-mi plac camerele cu mochetă, curată, bineînțeles...). Un balconaș care dădea spre grădină, mă rog, un loc verde micuț, pe lateral, că se vedea un pic și strada din față, o stradă liniștită despre care voi vorbi un pic mai încolo. Un mini bar cu două sticle de cola, două de apă și una de bere.

Și mai succinta mea descriere de baie

Baia impecabilă și ea. Cabină de duș, uscător, consumabile la discreție (chiar am folosit și crema de corp), totul strălucea de curățenie. Vă pun poze, nu știu să spun mai multe;).

Restaurantul

Nu știu de ce (oare?), dar aici cred că am mai multe de spus. O cină și un mic dejun, nu e mult, da, dar suficient cât să-ți face o idee. Mai ales atunci când ideea e super pozitivă. Restaurantul se află la etaj, am urcat câteva scări, și este foarte elegant. Foarte elegant, curat, și cu mâncare bună. După ce ne-am cazat și ne-am decentat un pic, ne-am dus să păpăm. Am nimerit un meniu bufet, iar la sfârșit prețul ne-a dat pe spate. Singurul mic defect a fost că nu era nimic în engleză! Nu că aș înțelege eu toate denumirile de mâncare în această limbă. Dar în cehă, dacă nu am norocul să fie vreun cuvânt cu rădăcină asemănătoare în română (că în spaniolă nici nu visez), chiar nu pricep nimic. Partea bună e că te uitai și-ți puneai în farfurie ce credeai tu că o să-ți placă. Am dedus, oricum, că majoritatea copleșitoare a clienților e de origine națională. Sau că poate se vorbea germana, mai știi?

Hai, deci, să vedem ce băgăm la burtică. Cum spaniolii nu excelează la capitolul supe/ciorbe, iar aici suntem mai aproape de Românica, mă hotărăsc să gust întâi o supică. O văd albă, gândul mi se duce la ciorba de burtă, și imediat îmi pun un polonic în farfurie. Nu mai mult, pentru orice eventualitate. Să nu credeți că știu sigur să vă zic din ce era. Cred că ceva sfeclă și cartofi (pentru că vreo doi pluteau prin farfurie). Acrișoară, nu m-a dat pe spate, dar nici nu mi-a displăcut. La felul doi mi-am luat două farfurii (veți vedea în poze cum mănânc eu într-un loc unde nu cunosc prea bine bucătăria), ca să încerc cât mai multe. Una pentru două-trei feluri de salate, alta pentru ceva cărniță și garnitură (câte-o lingură din fiecare, jur, vedeți în poze;)). Ceea ce eu voiam să încerc (în prima mea vizită în Cehia nu-mi aduc aminte să fi mâncat) era... ceea ce mănâncă cehii pe post de pâine, feliile alea firte, ori din cartofi ori din făină, știți cu siguranță despre ce e vorba. Ori nu știam eu sigur ce trebuia să caut... ori nu am văzut nimic asemănător, iar cu chelnerii în limba gimnastică nu m-am înțeles și nici n-am insistat. Cert e că mi-am pus pofta în cui în seara aia. Mi-am luat revanșa a doua și a treia zi, dar despre asta altădată.

Trebuie să spun că nu îmi place berea decât dacă e amestecată cu apă minerală dulce, cum se bea aici, sau cu suc de lămâie (și, ca să nu mă audă familia, fabricanți de bere artizanală, adaug pe listă și berea lor de piersică, pere și miere). Cehia este patria berii, sau mă rog, una din ele. Așa încât m-am decis să iau și eu o bere. Așa cum fac în Maroc cu ceaiul de mentă fără să-mi placă menta, zic să fac și aici la fel. Am sorbâcâit juma’ de pahar, deci mă declar mulțumită. Evident, nu vă pot spune că era bună sau rea. Mă înțelegeți.

Puteam mânca, deci, cât doream. Așa a și fost. Ne gândeam noi la un zece-cinșpe euro de căciulă. Cum nici chelnerul care ne-a luat banii nu ne înțelegea, și nici noi pe el, am plătit cu cardul frumușel și am plecat. Exact la ieșire am dat de un tinerel care ne-a salutat în spaniolă, zicându-ne că stătuse ceva vreme prin Alicante. Când ne uităm noi, de curiozitate, pe bon, facem transformarea în euro și... stupoare: plătisem vreo trei euro pentru două meniuri bufet. Credeți cumva că colegul (platnic) a zis să ne întoarcem să rectificăm? Ei, aș. Să ne fie de bine și pe-aici ți-e drumul.

Hai la plimbare. Împrejurimile sunt atât de liniștite că ți-e mai mare dragul să te plimbi în zonă. Liniște și pace... până apare colegul în peisaj! Nu știu unde găsește un ciomag, și începe să-l târșâiască după el, să facă un zgomot care începe să asmută câinii oamenilor, la auzul cărora mai începe și să fluiere. Am crezut că mor, nu alta. M-am depărtat cât am putut, ca să nu fiu relaționată cu el, ha, ha. Imaginați-vă un loc cu mult verde, baloți rotunzi de iarbă, case frumoase, păsărele... și-un cioban fluierînd și târșâind un ciomag după el! Scena e clară, nu? Se mai și mira de ce vreau să mă duc în cameră așa de repede...

Ce voiam să zic e că acolo vă puteți plimba în liniște, am prins și momentele în care soarele s-a ascuns după un deal. Nu am știut că în apropiere se află un lac, probabil era după vreun dâmb, ceva, și nu l-am nimerit... De știut în caz că ajungeți pe acolo.

Revenind la hotel. Wifi a funcționat perfect peste tot, în hol, în cameră și în restaurant. Micul dejun a fost excelent și aici (deși nu am poze de data asta, va trebui să mă credeți pe cuvânt). De fapt... și sinceră să fiu, deși nu îmi aduc aminte de multe detalii, cu siguranță mi-aș aduce dacă ceva ar fi fost nelalocul lui.

Zona de spa este gratis!! Asta mă omoară cel mai tare. Așa cum m-am retras devreme în cameră, aș fi putut trage o fugă pînă la spa. Bine, că nici nu mi-a trecut prin bibilică să întreb de costume de baie, poate că aveau de vânzare... Eram și obosită, e drept, că vizitele și drumul te macină, știți cum e. Asta e, m-am conformat cu uitatul la oaspeții care defilau în halate prin hotel.

Concluzia e că hotelul e de nota zece, sau aproape zece (singurul minus este lipsa englezei, dar, cum spuneam, poate nici nu au clienți de afară, sau poate sunt nemți, și atunci e explicabil în caz că angajații vorbesc germana). Îl recomand cu toată încrederea, și cu mențiunea că trebuie să țineți cont de unde se află situat, adică destul de departe de centrul orașului, și cu urcușuri și coborâșuri, aviz amatorilor.

Ah, și nu vă luați cu dvs. un cioban, zona cu siguranță vă va oferi vreunul autentic! ;)

---

VIZUALIZĂRI: 2249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI