O zi prin vechea capitală a Bulgariei

TIPĂREȘTE

În luna august am primit vizita unor buni prieteni din Germania şi mi-am dorit foarte mult să-i pot şi eu 'răsfăţa' aşa cum au făcut-o şi ei când am fost noi pe acolo.

Am analizat mai multe variante, dar pentru un timp aşa scurt, nu am reuşit să fac un 'program' destul de interesant şi atractiv prin Bucureşti sau împrejurimi.

Aşa am ajuns la decizia de a merge cu toţii la Veliko Târnovo; oricum, era pe lista mea de ceva vreme şi am profitat de oportunitate şi am purces la drum.

Drum despre care nu prea am multe de spus, este deja binecunoscut (cel puţin parţial) celor ce merg prin ţara vecină spre alte ţărmuri spre relaxarea estivală... Aş vrea doar să spun că de-a lungul lui sunt câteva atracţii turistice foarte interesante (suficient de bine semnalizate), dintre care cel puţin unul ar merita o oprire, fie la dus (preferabil), fie măcar la întoarcere - e vorba de fortăreaţa de la Cerven. O să vedeţi ceva mai încolo şi care e motivul.

Pentru că eu tocmai vizitasem Cerven-ul de curând, la întoarcere am ales o altă oprire la un monument, legat şi aceasta oarecum de V. T. prin arhitectul ce l-a creat.

Dimineaţa, după ce am luat micul dejun la hotel şi m-am asigurat că ne adăpostesc fără probleme maşina în parcarea lor până după-amiază, am plecat pe jos să vizităm mai întâi fortăreaţa. Cum drumul până acolo era suficient de lung ca să ne obosească înainte de vreme, am decis să luăm taxiul. Pentru nici 2 leva (pe aparat! cu bon şi ce mai trebuie) un şofer foarte vorbăreţ ne-a dus până în apropiere de o scară ce ne-a scos chiar în piaţa (Ţar Asen I) din faţa intrării spre cetate (atât piaţa, cât şi strada care ducea de acolo spre centru fiind închise circulaţiei auto în acel moment şi semănând binişor cu centrul istoric al Bucureştiului, când era în veşnica renovare). Omul era căsătorit cu o bulgăroaică de pe lângă Dunăre, aşa că vorbea şi el binişor româneşte şi ne-a amuzat pe drum cu ceva istorioare. Şi mai era şi de-un leat cu mine. :) (asta l-a bucurat, deşi nu prea ştiu de ce).

În sfârşit, odată ajunşi pe platoul de unde porneşte accesul la cetate (şi după ce am luat bilete şi ceva prospecte turistice) începem urcarea spre ruinele pline de istorie zbuciumată... Aparatele foto lucrează din greu, panourile cu informaţii sunt şi ele utile, vorbindu-ne despre fapte şi epoci de lupte şi vitejie, dar şi despre cele de înflorire şi prosperitate.

N-o să insist prea mult asupra informaţiilor, acestea se pot uşor găsi pe wikipedia sau alte saituri.

Voi spune doar ce mi-a plăcut mie aici mai mult: mi-a plăcut felul cum sunt marcate aproape toate clădirile/ruinele ce fac parte din complex, mi-a plăcut cum sunt restaurate şi păstrate, mi-a plăcut urcarea cu liftul în turnul vechii biserici patriarhale, în întregime reconstruită pe locul celei originale, folosind probabil planuri şi imagini din vechime ale ei. Păcat că acum e doar un monument, lipsit practic de încărcătura ei spirituală, nefiind şi sfinţită; aici nu se mai ţin slujbe, e doar un loc de vizitat. "Frescele" din interior sunt frumoase, impresionante chiar, dar aşa cum spuneam, parcă ar fi "natură moartă"... Oricum, trebuie văzută!

Iar urcarea cu liftul până sus în turn face toţi banii (puţini, e drept!); mai ales că aici e un om (liftierul) care vă şi poate spune câte ceva despre ceea ce se poate vedea (adică tot oraşul cu valea râului Yantra şi fortăreaţa vecină Trapeziţa).

Pornind de aici, m-am îndreptat spre extrema nordică a cetăţii, trecând pe lângă vechea curte domnească (având încorporate în construcţie elemente din vechi monumente romane) până la "stânca execuţiei" unde trădătorii şi tâlharii îşi primeau dreapta osândă. (ce bună ar fi una şi-n ziua de azi...)

Cei ce vor ajunge şi la capătul dinspre sud al cetăţii, vor da şi peste motivul mai sus pomenit de a vizita cetatea Cerven: turnul lui Baldwin, reconstruit în 1930 ca o copie fidelă după un turn al fortăreţei Cerven.

Deja cam obosiţi şi în mod sigur însetaţi, după un scurt popas la bufetul aflat în apropierea 'carillon'-ului, am părăsit cetatea, îndreptându-ne spre oraş.

Am străbătut din nou drumul spre piața Țar Asen I, am 'admirat' hărnicia tipic balcanică a lucrătorilor de la 'renovare', și ne-am continuat drumul spre centrul orașului. Am trecut pe lângă frumoasa clădire ce a adăpostit Marea Adunare Națională, acum muzeu de istorie. De ce amintesc totuși despre aceasta, deși nu am intrat să vizităm muzeul? Pentru că este ea însăși, împreună cu încă o serie de clădiri din Veliko Târnovo un veritabil exponat de 'muzeu arhitectonic', create fiind de un arhitect ilustru al renașterii bulgare - Kolyu Ficheto / Колю Фичето. Un alt exemplu din creația sa l-am întâlnit doar la câteva sute de metri de acolo - Casa cu maimuță. (Mă rog, era și hanul Hagi Nikola, dar fiind mai retras de la strada principală, l-am ratat). Plus câteva biserici, despre care am aflat însă abia ulterior.

Voi reveni la el la finalul povestirii.

La câțiva pași (și vreo 2 dughene de diverse vizitate de către doamne) mai încolo, trecem prin piața Площад Велчова завера / Piața răscoalei lui Velcio (Atanasov), prin fața hotelului Grand Hotel Yantra. Îmi atrăsese anterior atenția monumentul din centrul pieței și astfel am aflat (de la șoferul cel volubil) despre acea răscoală, în câteva vorbe. Mă rog, o răscoală a negustorilor bulgari, pentru eliberare, din 1835. Mai mult, căutați prin cărțile de istorie. Io oricum nu auzisem despre asta nimic mai-nainte. Da' cum spuneam - mi-a plăcut monumentul.

O luăm mai departe spre centru pe strada Stefan Stambulov. Ne oprim desigur de câteva ori la punctele de belvedere de deasupra văii Yantrei, unde pozăm de zor priveliștea, parcul Asenovilor, dar și galeriile de artă "Boris Denev", o clădire cu aer eclesiastic, deși n-a fost niciodată biserică, precum și vestigiul comunistoid Interhotel V.T.

Timp aveam, că fetele intraseră în regim de shopping...

Norocu' meu că am trecut cu bine de Samovodska tcharchia (de pe strada G S Rakovski) - un fel de Gabroveni - Lipscani bucureștean, autohton. Nu de alta, dar am aflat abia ulterior că era chiar acolo, la 2 pași de noi, cu atelierele, prăvăliile și băruleţele din dotare, pentru a exfolia cât mai rău banii din buzunarele turiștilor.

Iar ca să treacă rana de la ochi provocată de Interhotel, puteți admira preț de câteva minute un frate (mult) mai mic de-al lui - hotelul Real. Preferabil după înserat.

Ceva mai departe, se află și Centrul comercial Europa (NU! nu cel din Colentina) - fost magazin universal, după aspect, privatizat pe felii - în fiecare felie ființând acum câte un alt magazin. Mehanale și restaurante ne fac cu ochiul, dar reușim să trecem de ele și ajungem la strada Independenței; Nezavisimost, pre limba lor. Aici, la îmbinarea celor 2 denumiri (că strada e de fapt tot aia) și peste drum de centrul comercial amintit, se află un alt monument ce merită menționat - Monumentul spânzuraților de la revoluția din aprilie 1876. Revoltă populară care a ridicat la luptă majoritatea populației bulgare împotriva asupritorilor otomani. Nu știu dacă asta a dus la declanșarea războiului ruso-turc (deși istoricii așa susțin), dar cu siguranță le-a creat un teren propice pentru obținerea independenței și, de ce să nu recunoaștem, și nouă odată cu ei.

Monumentul are o formă de piramidă, având o cruce în vârf, iar pe cele 4 laturi, plăci cu înscrisuri; pe cea dinspre est (spre stradă), scrie:

Въ памятъ на погиналите за българската свобода поборницы. Въздигнат отъ признателното поколение, 1883 година от Р. ХР.

Încet-încet, ne apropiem (după o porție generoasă de înghețată) de piața (și parcul) "Mama Bulgaria". Aici e un alt monument dedicat memoriei vitejilor ce au căzut pe câmpurile de luptă din războaiele lor de dezrobire, începând cu cel ruso-turc și terminând cu primul mondial. În fața statuii arde și o flacără veșnică.

Cam din dreptul acestei piețe (și primăriei, situată tot aici), strada își schimbă iar numele, devenind Vasil Levski. Iar pe Vasil Levski, vestitul lor revoluționar, îl găsim la câteva sute de metri mai departe, după ce trecem pe lângă sediul teatrului dramatic "Konstantin Kisimov". Iar pe postamentul statuii putem vedea un citat care prevestea măreața lui idee, dintr-o scrisoare pe care i-o adresa lui Panaiot Hitov:

„ако спечеля, печеля за цял народ, ако загубя, губя само мене си“

Cam asta ar fi ceea ce am putut eu vedea (cam pe fugă), demn de menționat, prin Veliko Tarnovo.

Am revenit apoi la hotel, am ciugulit ceva de prânz, și, înainte sa pornim spre casă, am făcut un scurt popas și la Arbanasi. Am găsit un loc de parcare prin centru și am luat-o la pas pe ulicioarele satului.

Nu pot povesti prea multe, singurul localnic cu care am "vorbit" nefiind prea instruit (o să vă convingeți din poze). Am fi vrut sa vizităm muzeul (din Konstanţalieva kâşta), dar am ajuns exact la ora închiderii...

Asta e! data viitoare...

Şi-am încălecat pe-o şa... dar nu s-a terminat! :-)

Final

Am oprit, așa cum am spus la început, pe drumul de întoarcere, pentru câteva minute (și mai multe poze) la podul Belenski de peste râul Yantra de la intrarea/ieșirea din Byala. Se ține încă bine la cei peste 100 de ani ai săi, și arată chiar frumos. De ce am oprit? Pentru că și acest pod aparține tot lui Kolyu Ficheto și privindu-l, realizezi că pentru epoca lui a fost o realizare destul de măreață. Câțiva pescari îl foloseau ca 'suport' pentru a-și arunca lansetele; n-am fost curios să privesc prea mult dacă era cu folos sau nu. Dar razele soarelui la apus erau superbe în acel peisaj. Mi-aș fi dorit atunci să pot picta, pentru că pozele nu redau căldura luminii și susurul apei, așa cum le-am simțit în acele clipe.

---

VIZUALIZĂRI: 3777 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI