ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.09.2014
DE msnd
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.07.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 1 nopți
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
25.00%
Foarte nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
25.00%
Foarte nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
29.17%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 28 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Hotel Fun House – Stara Zagora. Mare diferență între nume și realitate!

TIPĂREȘTE

Când am plecat de la Hotel Afrodita din Dimitrovgrad (vezi impresii), speram că la întoarcere să avem parte de o cazare mai bună. Îmi bazam speranțele pe faptul că plăteam un preț puțin mai mare (15 euro camera single și 25 euro camera triplă) și urma să fim într-un oraș ceva mai răsărit. Nu a fost să fie așa.

Hotelul, nu știu de ce numit Fun House, căutat tot cam la mijlocul distanței ce o aveam de parcurs, a fost identificat tot pe site-ul clasic de rezervări, având o notă rezonabilă. În plus, fotografia fațadei, noaptea, frumos luminată, era numai bună să-ți ia ochii.

Amplasamentul (42.42609N, 25.68724E), într-un cartier de periferie în estul orașului (str. Edinstvo nr. 18), nu cred că poate fi găsit fără ajutorul unui GPS. Noi am ajuns pe înserat, cu câteva minute înainte de a începe o ploaie torențială și am depășit cu vreo 10 m hotelul, fără să-l identificăm. Noroc că era cunoscut printre vecini, iar limbajul semnelor ne-a ajutat. Fără nici un fel de firmă, hotelul este amplasat în spatele unui gard anost, de care îl despart câteva mese de lemn și o umbrelă mare cu reclamă la o bere locală.

În primul moment am crezut că este o cârciumă de cartier. Și așa probabil și era. Numai că trecând prin ea și urcând niște scări, ajungeai în hotel. Nici aici nu există recepție, toate discuțiile purtându-se la tejgheaua barului. Vorba vine discuții, pentru că deși pe site-ul de rezervări se preciza că personalul, în fapt chelnerițe în local, vorbește bulgara și engleza, adevărul este la jumătate. Cea care nu îmi era favorabilă. Noroc că se știa de venirea noastră, eram așteptați, iar camerele rezervate. Așa că nu am ajuns să fac febră musculară.

Prima problemă majoră a apărut la parcarea mașinii. Pe site se garanta parcare gratis la proprietate, fără rezervare prealabilă. A fost unul din criteriile de alegere a hotelului. Totuși, la indicațiile personalului, prin același limbaj al semnelor, și deplasare la fața locului, parcarea s-a făcut în stradă pe trotuarul de peste drum, blocând accesul în niște garaje. Am avut totuși noroc, întrucât peste noapte nu sa întâmplat nimic deosebit.

Camerele rezervate se aflau la etajul 2. Dar ei numără și parterul, așa că ne-au trimis la etajul 3. Noroc că acolo erau numai niște birouri. Camerele sunt destul de mari, spațioase. Camera de trei paturi avea un pat mare, matrimonial, pe mijloc și încă două paturi în ceea ce părea a fi fost pe vremuri un balcon, acum încorporat în cameră. M-a convins de acest lucru denivelarea în pardoseală și fereastra mare, cât tot peretele, spre stradă. În plus, unul din paturi întra trei sferturi într-un fel de nișă, ceva mai lată decât acesta, realizată între fereastră și peretele de la baie. În mod normal, la prima vedere nu prea aveam ce reproșa camerei. Dar imediat ce am intrat pe ușă m-a izbit un miros greu, de cameră ne aerisită cu zilele, combinat cu umezeală, și parcă și ceva igrasie. În consecință, prima impresie nu a fost favorabilă. Este drept că, după un timp de aerisire cu geamurile deschise, parcă ne-am mai obișnuit cu mirosul, și am dormit relativ bine.

La capitolul dotărilor camerei, trebuie să recunosc că aceasta dispunea de un televizor LCD, nu foarte de folos pentru noi, toate programele fiind în limba bulgară, și de un mini frigider. Nici acesta nu a fost de mare folos. În schimb, deranjant a fost faptul că ceea ce am crezut că era un șifonier era de fapt un spațiu de depozitare pentru un pat pliant, cu toate accesoriile necesare, fără a avea acces la niște rafturi sau umerașe pentru păstrarea hainelor noastre peste noapte. În plus, camera nu avea nici un scaun, și doar un singur pahar pentru cele trei persoane cazate acolo.

Cea mai mare surpriză neplăcută a fost baia. De dimensiuni considerabile, lungă cât toată camera și lată de circa 1.50 m, 20% din ea era ocupată de lavoar și vasul de WC. Restul aparținea dușului, fără cabină, fără cadă, cu o scurgere directă la un sifon de pardoseală. Dar nu aceasta era problema, ci gradul de murdărie a vasului de WC, fapt care ne-a făcut să-l folosim cu reticență și maxim măsuri de protecție. Unii din membrii grupului au cârâit puțin și referitor la culoarea prosoapelor.

Pentru că orice promisiune este nobilă, trebuie să menționez și că garanția site-ului de rezervări cum că Wi-Fi este gratis și disponibil în tot hotelul se aplică numai la parter și pe casa scării. În camera de la etajul 2, după obținerea parolei la parter, semnalul era suficient de slab pentru a deveni de nefolosit.

Nu cred că sunt necesare explicații suplimentare de ce nu recomand această locație.

Și aici s-a acceptat plata în euro, ba chiar am primit și restul în euro. Dar nici aici nu am primit un bon sau o factură pentru banii plătiți. Oare cum se zice factură pe bulgară?

Îmi pare rău că nu am fotografii pentru această locație dar ora sosirii, iminența ploii, oboseala după căratul bagajelor la etajul 2 pentru a nu pune în pericol mașina rămasă în stradă, și în final impresia creată de cameră, mi-au tăiat elanul de a mai poza.


[fb]
---
Trimis de msnd in 23.09.14 16:57:16
Validat / Publicat: 23.09.14 17:32:04
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1456 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18650 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 28.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [23.09.14 17:19:19] »

    Setat coordonatele GPS cf indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

    Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate

    ===

    Mutat în rubrica "Fun House [Stara Zagora], Stara Zagora / Elhovo" (nou-creată pe sait)

    msnd [23.09.14 17:30:18] »

    @webmasterX:

    Poziționarea este corectă.

    Remarc cu surpriză că hotelul este chiar marcat pe hartă.

    Oare înseamnă că este un obiectiv important al orașului?

    Mai curând, cred că este o chestie de bani.

    Mulțumesc pentru amplasarea articolului.

    Yersinia Pestis [09.10.14 20:01:45] »

    Văd că te-au supărat rău ăștia, le-ai dat note ca la patinaj!

    msnd [09.10.14 20:51:57] »

    @căpcă1 - O fi vorba de patinajul concurentului rămân. Că după câte știu eu, numai unul iese pe plan internațional. Dar și acela capătă note mai mari.

    Adevărul este că e foarte neplăcută, din punctul meu de vedere, cazarea într-un asemenea hotel, începând cu aspectul exterior de cârciumă de cartier și terminând cu vasul de WC. Ca să nu mai pomenesc promisiunile neonorate, ce au generat inclusiv teama cu ce se poate întâmpla cu mașina, peste noapte.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Yersinia Pestis [09.10.14 20:54:51] »

    @msnd: Da, ai mare dreptate. Concediul ți-l dorești liniștit, fără sincope de natura celo povestite de tine! Dar, uite că se mai intâmplă și de astea. Cu stimă!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    msnd, Yersinia Pestis

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.035558938980103 sec
    ecranul dvs: 1 x 1