Nessebar - asul din mâneca bulgarilor

TIPĂREȘTE

În ultimii ani am tot privit imagini pe Internet și în broșurile primite la târgurile de turism cu o cetate-oraș situată pe o peninsulă. M-am adâncit în cercetări și am aflat că este vorba despre Nessebar (există mai multe variante ale denumirii), un oraș-muzeu viu situat pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, la 35 de km de orașul Burgas. Mi-am propus să ajung să îl văd cândva; ocazia s-a ivit weekendul trecut cu prilejul minivacanței din Nisipurile de Aur.

De la Varna la Nessebar sunt aproximativ 100 de km pe E 87. Șoseaua trece prin câteva stațiuni, calitatea asfaltului e bună, peisajul nu e monoton, ultimii km fiind parcurși pe un traseu sinuos (serpentine), prin pădure.

Îndreptându-ne spre mare, șoseaua coboară spre apă și ne trezim în fața unui istm (avem impresia că e un pod) traversat de o covorul asfaltic și mărginit de două trotuare late. În capătul acestui așa-zis pod observăm zidurile vechii cetăți, dar mai întâi privirea ne este atrasă de moara de vânt din lemn (ce se rotea după vânt pe temelia sa de piatră brută) plasată pe una din lateralele șoselei, punct de atracție pentru fotografi. La primii pași pe pământul peninsulei ne întâmpină un grup statuar dedicat lui Noe, cunoscut personaj biblic.

Lângă poarta de intrare în oraș întorc autobuzele locale și trenulețele ce vin din orașul nou; tot aici este și stația de taximetre. Accesul cu autoturismul personal se face ori în dreapta, ori în stânga peninsulei, pe malul mării, unde există parcări mari, cu plată (2 leva/oră).

Lăsăm mașina în parcare și ne îndreptăm cu pași repezi spre poarta de intrare în cetate pentru a savura fiecare părticică din acest oraș istoric. Un cer plumburiu ne-a însoțit pe tot parcursul vizitei; cu o oră înainte o furtună stropise străzile orașului ridicând în aer un miros de piatră și iarbă umedă.

Orașul milenar are rădăcini tracice, ca apoi prin secolul VI î. Hr. aici să se așeze dorienii din Megara, întemeind singura colonie grecească doriană de pe această coastă a Mării Neagre. Este cucerit de romani în 71 î. Hr., moment în care și regele nostru dac Burebista ocupă cetatea pentru un timp. Orașul devine reședință episcopală în anul 680 și cunoaște o dezvoltare importantă sub stăpânire bizantină. După bizantini vin bulgarii, iar la 1453 otomanii. Toate aceste populații și-au lăsat amprenta asupra orașului formându-se un mozaic pitoresc.

La intrare în vechiul oraș vedem bucăți din zidul antic grecesc și o parte din zidul și turnurile bizantine. Un cântăreț la nai ne încântă auzul în dreptul porților. Imediat pe dreapta, după porți, se află Muzeul de Arheologie, în curtea căruia vedem bucăți diverse de coloane și alte elemente de construcție. În curtea muzeului, pe o planșă, se află o reprezentare metalică drăguță a Nessebarului.

Două străzi principale străbat orașul: Mesembria (vechea denumire a orașului) și Mitropolitska (ce se desprinde din prima). Aveam în dotare o hartă a orașului destul de amănunțită după care m-am ghidat tot timpul; îmi propusesem să văd cât mai multe biserici și să simțim atmosfera orașului. Am ales o străduță spre dreapta (str. Mena) fiind întâmpinați de căsuțele clădite în stil tradițional: parter pătrat de piatră și etaj ieșit înafară îmbrăcat în lemn (un cub mai mare peste un cub mic). Balcoanele de lemn pline de flori roșii, ori vița de vie ce se cațără pe stâlpii balcoanelor creează o imagine fantastică. Smochinii plini de fructe se întâlneau la tot pasul. Urmând firul străzii am ajuns la Biserica Sf. Ștefan. De la casa de bilete am achiziționat un bilet combinat pentru biserica Sf. Ștefan și biserica Sf. Spas la un preț de 6 leva/persoană; de asemenea, am luat un bilet pentru foto la preț de 4 leva, bilet ce asigură fotografiatul la toate obiectivele pentru care cumperi bilet de intrare. Am primit biletele și o hartă pliant pe care erau situate obiectivele. Biserica și picturile interioare sunt impresionante; sub formă de basilică cu trei nave a fost construită între secolele 11-13. A suferit câteva adăugiri de-a lungul secolelor, pereții din blocuri de piatră asigurându-i trăinicia. Interiorul este climatizat, frescele de pe pereți fiind de secol 16. Scenele din viața Fecioarei Maria sunt deosebite; coloanele terminate cu frumoase ornamente de marmură, amvonul sculptat, scaunul episcopal, culorile de diverse intensități – toate te îndeamnă la meditație și, totodată, admirație. În curtea pietruită a lăcașului de cult, azi doar muzeu, sunt înșirate fragmente de coloane, de pietre funerare, etc. din diverse perioade.

La câțiva pași găsim Biserica Sf. Ioan Aliturgetos, biserică de secol 14, fără acoperiș. Zidurile se păstrează însă foarte bine iar cromatica cărămizilor așezate în diverse forme geometrice încântă ochiul. Ca să nu mai vorbim despre vederea la mare ce se deschide din preajma bisericii. Tot de pe terasa acestei biserici observăm alte ruine ale fortificațiilor bizantine, loc unde e amenajat și un mic amfiteatru, probabil pentru spectacole. În interiorul bisericii putem vedea coloanele ce susțineau domul și bolțile înalte din cărămizi roșii. Vânzătoare de mărgele te îndeamnă să cumperi colierele viu colorate.

Urmând str. Ivan Alexander ajungem într- mică piațetă ”criminal” de frumoasă, dacă îmi permiteți. Pavajul de piatră, casele înconjurătoare cu lemn ros de ploi, banca șerpuită de piatră, mica salcie plângătoare și cișmeaua sub forma de oală de lut încântă la maxim. Poți poposi câteva minute pe băncuță și dacă ai norocul să prinzi un pic de liniște e de vis.

Am iesit în strada Mesembria, am trecut pe lângă Muzeul Etnografic și am ajuns la Restaurantul Emona, de unde se deschide o priveliște frumoasă spre mare. Chiar resataurantul în sine arată foarte bine și împrăștie mirosuri îmbietoare. De altfel, toată linia țărmului e înțesată de restaurante, terase, cafenele cu vedere la mare. Dacă aveți timp mai mult nu ezitați să mâncați ceva ori să beți o cafea la una din ele.

Ulița Rusalka arată de asemenea foarte original. Am ieșit într-o altă piațetă lângă Cafe Caprice, piațetă străjuită pe o latură de o interesantă fântână turcească. Inscripții în limba turcă se află pe zidul acestei mici cisterne; o cană de alamă te îmbie la a degusta apa rece.

Observăm niște ziduri mari de cărămidă ițindu-se pe o mică ieșire din piațetă. Am ajuns la Biserica Sf. Sofia, fosta episopie. Ne-am strecurat prin partea din spate coborând cîteva trepte și ne-am trezit în mijlocul zidurilor înalte. Mărimea bisericii e impresionantă; arcadele oferă un mix de culori interesant. Construită în secolele 5-6, basilica are trei nave, plus alte încăperi și făcea parte dintr-o reședință episcopală mult mai mare ca întindere. Mulțimea de turiști se înghesuia să imortalizeze în mod digital cât mai multe imagini. Magazine drăguțe înconjoară piața bisericii Sf. Sofia.

Parcurgem câteva străduțe cu case vechi ori mai noi, cu oameni care stau în balcoane și își văd de viața lor în ciuda valului zilnic de turiști și ajungem pe str. Neptun la Biserica Sf. Theodor. Într-un fel nimic nu îți spune că acea clădire lungă și joasă ca înălțime este o biserică de sec. 13. Zidurile de piatră brută străbătute de bârne de lemn și fațada cu model din cărămidă roșie sunt elemente caracteristice acestei biserici. Biserica era încuiată, nu se putea vizita. De la biserică se vede Marea Neagră, direcție către care ne-am îndreptat pașii.

Am urmat strada de pe țărm (Kraybrezhna) și ne-am oprit câteva clipe și la Biserica Holy Mother Eleusa, în ruine acum. Parte a unei mănăstiri, biserica a fost construită în secolul 6. Arcadele de cărămidă roșie sunt în contrast cu albastrul închis al mării. Ruinele de piatră ale unei mori de vânt (sau turn dedicat Fecioarei Maria, cum am mai găsit scris) și terasa în aer liber a unui restaurant străjuiesc zidurile bisericii.

Urcăm o pantă ușoară pe strada Slavyanska, apoi pe str. Venera și ajungem la Biserica Sf. Paraskeva, basilică cu o singură navă construită în secolele 13-14. Și aici impresionează ornamentele exterioare: decorațiunile din ceramică colorată sunt superbe. Zidurile sunt ridicate într-o alternanță între cărămidă și piatră. Te poți odihni în jurul bisericii pe bănci lungi de lemn, cum am văzut și la alte biserici din Nessebar. Am ratat în apropiere Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril.

Ieșind din nou în artera Mitropolitska am ajuns la Biserica Sf. Spas, biserică mică de sec. 17. Adăpostește picturi din anul 1609, restaurate, ce reprezintă scene din viața Mântuitorului și a Fecioarei Maria. Am vizitat-o după ora 14.30 deoarece între orele 14.00-14.30 există o pauză.

Lângă biserica Sf. Spas se află ruinele termelor bizantine din epoca timpurie. Au fost cercetate în campanii arheologice din anii 70 și 1998-2001, descoperindu-se zidurile, sala centrală pavată cu marmură, coridoare, bazine de apă, etc.

Pe aceeași stradă Mitropolitska se află și Biserica Sf. Ioan Botezătorul. Construită în secolul 10 această biserică face trecerea între basilicile mici și bisericile în formă de cruce. Pe acoperiș se înalță un turn cilindric; curtea este frumos amenajată cu piatră și marmură, precum și cu o fântână cu apă potabilă. Din nou combinația de piatră sfărmată și cărămidă dă naștere la culori nebănuite.

Mergând agale câțiva pași, într-o piață mare, se află Biserica Christ Pantocrator, biserică de formă rectangulară ridicată în secolele 13-14. Și acest lăcaș de cult are pe acoperiș un turn clopotniță rectangular, parțial prăbușit și un dom cilindric. Decorațiile de pe fațade sunt bogate, ceramica colorată demarcând mai multe ferestre și nișe. De aici în 200 m întâlnim poarta de ieșire.

Forfota turiștilor este continuă. Magazinașele cu suveniruri, cele cu picturi (unele foarte reușite), cu icoane, tarabele cu miere, celebrele produse bulgărești din trandafir, magneții multicolori completează tabloul unui oraș viu, în permanentă mișcare. Timpul este cel mai mare dușman al turistului așa că încercați să vedeți cât mai mult, să sorbiți marea, să inhalați aerul Nessebarului într-un timp cât mai... lung. Străzile pietruite, mici și înguste, garduri de piatră acoperite cu țiglă, case îmbrăcate în lemn vechi, smochini plini cu fructe – încercați să le găsiți, să fugi un pic de zumzăiala necontenită a mulțimii.

Am rămas plăcut impresionat de acest oraș vechi, monument Unesco, și cândva voi reveni pe tărâmul pietrei, cărămizii roșii, lemnului și al mării.

---

VIZUALIZĂRI: 3645 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI