Cu oarece bunăvoință, altă cazare bunicică – Hotel Tzarev Vrah, Mănăstirea Rila

TIPĂREȘTE

Drumul de la Salonic la Mănăstirea Rila a durat mai mult decât am estimat. Asta, pentru că am dorit să facem ceva cumpărături la ieșirea din Grecia, unde, un așa zis ”Free Shop” era deschis duminica, spre deosebire de magazinele din Salonic. Iar acesta era teribil de aglomerat. Așa se face că am ajuns la mănăstire în jurul orei 19.00.

Este de menționat că, deși pe site-ul nostru Mănăstirea Rila este încadrată geografic la zona Bansko, administrativ vorbind, ea se află tot în Regiunea Kyustendil, cea în care se află și hotelul Tihiat Kut Complex, în care am stat la ducerea spre Macedonia.

Nu știam cu exactitate amplasamentul hotelului, știam doar că este undeva în spatele mănăstirii. Așa că ne angajăm pe drumul ce o ocolește, dar imediat ce am trecut de zidul impresionant, GPS-ul ne anunță că am ajuns la destinație. Suntem pe un drum destul de îngust, având de o parte o clădire în construcție, iar pe partea cealaltă o suprafață destul de mare, în pantă pronunțată, pavată cu niște bolovani de râu mari și lucioși. Aceasta este mărginită de o parte de zidul mănăstirii, care are pe la mijloc o poartă de acces în interior, iar de cealaltă parte de o clădire cu o vechime respectabilă, 1866, precum și câteva chioșcuri cu suveniruri.

Găsim cu greu o suprafață relativ plană, în afara părții carosabile, și fără restricții de parcare, și pornesc în căutarea hotelului. Bineînțeles, mă îndrept către clădirea cea veche, care se prelungește cu un alt corp, ce are la parter un restaurant, cu o terasă în exterior, și deasupra, pe alte două niveluri ceva cu iz de hotel. Aflu însă că hotelul meu nu este acolo, ci la 50 m mai departe. Cei 50 de metrii se dovedesc a fi în realitate circa 150 m. Trebuie să precizez și aici că punctul de coordonate, indicat de site-ul de rezervări din nou cu 15 zecimale, este la peste 220 m vest – nord – vest de intrarea în hotel.

Găsesc hotelul, intru la recepție, fac rapid formalitățile de cazare, și mă interesez cum ajung în parcarea promisă de site-ul de rezervări. Am presupus că parcarea este în spațiul ceva mai larg din fața intrării în hotel. Așa că nu înțeleg prea bine explicațiile recepționerului, ce părea că vrea să mă aducă pe drumul parcurs de mine pe jos, prin terasa restaurantului întâlnit mai devreme. Abia când aflu că parcarea este în spatele hotelului, situația se mai clarifică. Dar, partea din spate este cu 4 etaje mai jos decât intrarea. Asta presupune coborârea suprafeței pavată cu bolovanii lucioși, pe o pantă pe care o aproximez la circa 20%, continuarea coborârii prin dreapta față de terasa restaurantului, și apoi un drum paralel cu cel urmat pe jos, până în spatele hotelului. Apreciem de comun acord că această coborâre, și mai ales urcarea, sunt nesigure pentru o mașină ca a noastră, și decidem că aceasta va rămâne în locul de parcare găsit, chiar dacă aceasta înseamnă căratul bagajelor pe o distanță de peste 200 m. Se pare că mai există un drum auto până la hotel, acesta ajungând însă la intrare. Pentru aceasta este necesar să se meargă pe drumul principal, asfaltat, încă circa 1 km, apoi se ia la dreapta, și se revine la hotel. Însă acest drum este foarte prost, încât nimeni nu îl recomandă. Ca o concluzie, hotelul are o parcare proprie, însă este greu accesibilă.

Rezolvând problema parcării, trecem la transferul bagajelor în cameră. Aflu însă că recepția este la nivelul 4, iar camera noastră la nivelul 2. Deci trebuie să coborâm 2 etaje. Situația seamănă izbitor cu cea de la Izgrev, doar numărătoarea este alta. Am folosit noțiunea de nivel, și nu cea de etaj, întrucât, în hotelurile bulgărești, cel puțin cele în care am stat eu, nu există parter, ci nivelul 1. Deci, luăm liftul și coborâm la nivelul 2. Am un moment de stupoare. Cabina liftului nu are uși proprii și, în timpul coborârii, poți urmări defilarea ușilor de la celelalte nivele și planșeele dintre acestea. Ajunși pe palier, remarc că acesta este foarte întunecat, având nevoie de oarece dexteritate pentru a deschide ușa camerei.

Camera este foarte mare, chiar pentru trei paturi, dar foarte sobră. Pereții sunt zugrăviți uni, într-un alb – crem anost, fără nici un fel de decor. Trei paturi independente perpendiculare pe unul din pereții lungi au pe partea opusă un tip de măsuță cu sertare pe lateral, deasupra căreia e o singură aplică, ce dă o lumină slabă. Nu există nici un scaun. Deși recepționerul ne asigurase că această cameră are balcon, acesta nu există. De la fereastra orientată spre spatele hotelului se vede un colț dintr-o terasă de restaurant, ce nu pare însă a fi folosită. Camera dispune de un dulap cu câteva sertare și umerașe, și o singură pătură suplimentară. Întreg mobilierul, precum și ușile, scârțâie teribil la fiecare atingere sau mișcare. Încă de la rezervare știam că hotelul nu are WiFi, dar în cameră descopăr că nu există nici televizor. În aceste condiții, după masa de seară nu mai sunt prea multe de făcut. Noaptea a fost foarte odihnitoare, în susurul pârâului ce trece prin spatele hotelului și într-o atmosferă mult mai răcoroasă decât cea de care am avut parte în zilele anterioare.

Baia este și ea destul de mare și, surpriză, are și o etajeră sub oglindă, și un port prosop. Da, dar numai unul pentru trei persoane. Tot e bine și așa. Însă, faianța crem, cu rosturile maro închis, plus lumina destul de slabă, nu îmi plac. În plus, dușul, cu scurgere direct pe pardoseală, este defect. Indiferent de poziția comutatorului, apa curge tot timpul numai prin baterie.

Încă de la rezervare știam că la acest hotel nu avem parte de micul dejun. Luând în considerare si terasa cu iz de pustiu din spatele hotelului, ne hotărâm încă de cu seară să luăm cina pe terasa restaurantului prin care trecusem la venire, aflat la circa 150 m spre mănăstire. Meniul este suficient de variat, personalul, bun vorbitor de limba engleză, foarte amabil, iar mâncarea (păstrăv la grătar) deosebit de apetisantă și gustoasă. Aceasta ne face să revenim la același local și pentru micul dejun. Impresia este aceiași cu cea de la cină.

Dar la micul dejun am o surpriză. Observ, pe șervețelele de la masă, sigla și numele hotelului unde suntem cazați. Cerând lămuriri, aflu că de fapt este aceiași unitate de cazare și alimentație publică. Atunci, de ce nu oferă și micul dejun? În plus, ambele componente țin de mănăstire. Poate așa se explică sobrietatea din cameră. Iar spațiile de cazare remarcate inițial deasupra restaurantului sunt rezervate pentru grupuri de pelerini, sau alți oaspeți ai mănăstirii. Nu am inspirația însă să întreb care este rolul terasei din spatele hotelului.

Încercând să mă lămuresc, la întoarcerea la hotel, cobor în partea din spate. Prima surpriză este casa scării. Pe cât de întunecat este holul, pe atât de albă și luminoasă este aceasta. Apoi, privit de aici, hotelul este de-a dreptul impresionant, mult mai mare decât ce se vede la fațada principală. Este și normal, de aici se văd cinci nivele în totalitate. Apoi, încă o surpriză, în parcare este o mașină, și nu este una prea sofisticată. Să fi fost un turist curajos (nu am avut impresia că ar fi mulți în hotel), sau cineva din personal, cere cunoaște bine situația.

Dar cea mai mare surpriză este terasa. Este o adevărată grădină, cu mese și bănci de lemn, umbrele și umbrare și multe spații verzi. Decoruri din lemn și o vatră în care s-a făcut cândva focul, probabil pentru un grătar, întregesc imaginea. Un bar și niște frigidere, dotate cu tot ce trebuie, dau impresia că terasa poate fi deschisă în orice moment. Probabil că aceasta depinde de gradul de ocupare a hotelului. Un singur paznic, cu patru picioare și ochi albaștri ne întâmpină în zonă. După cum se bucură la vederea noastră, nu numai că pare obișnuit cu oamenii, dar de multe ori le simte lipsa.

Încercând în final să fac un bilanț pro sau contra la adresa hotelului, deși am înșirat anterior o serie întreagă de nemulțumiri, consider totuși că este de luat în considerare ca o opțiune de cazare. În primul rând beneficiază de un amplasament de excepție, într-o zonă verde și cu susurul pârâului ca fond sonor. Apoi este apropierea de mănăstire. Mâncarea este foarte bună, chiar dacă nu este chiar în hotel. Și în final, camera este curată, rezonabilă atunci când nu ai alt gând decât a o folosi pentru odihnă. Pregătit la ce să te aștepți, aproape îmi vine să copiez încheierea folosită de unul din colegii noștri cu privire la informare.

---

VIZUALIZĂRI: 1460 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI