Jurnal de calatorie în fosta Iugoslavie (II)

TIPĂREȘTE

Etapa a II-a Sarajevo

De la Kragujevac la Sarajevo sunt mai puțin de 300 de km și cu toate astea fără 5 ore de drum nu scapi, pentru că e un ținut muntos, chiar dacă drumul e bun, cu zeci (nu exagerez) de tuneluri și serpentine fără număr. Nu mai pun la socoteală și hârburile pe care nu le poți depăși că n-ai pe unde, nici pe cei care au mașini dar nu știu la ce folosesc.

În fine, ajungem la granița cu Bosnia, trecem ușor de grănicerii sârbi, trecem și de bosnieci și când să ne luăm avânt ne oprim din nou, apparent fără motiv. O coadă care se târa ca melcul ne duce la un fel de altă graniță, improvizată din niște gherete, unde scria ”Welcome to republic of Srpska”. Mi-am amintit brusc de războiul din fosta Iugoslavie și de ciudățeniile administrative lăsate în urmă, cum e acest stat în stat pentru sârbii din Bosnia. Coada avea ca singur motiv puținătatea mijloacelor de control, altfel am trecut destul de repede, cu sloganul ”vacanța”, nu fără să observăm că unii cu număr de Belgrad au făcut cale întoarsă, aparent fără motiv, iar o parte din cei ajunși la granită erau opriți pentru un control mai amănunțit al bagajelor.

Noi ne-am văzut mai departe de serpentine și tuneluri și după încă ceva timp, cu răbdarea pe sfârșite, ne întrebam unde naiba o fi orașul ăsta pe care GPS-ul ni-l arată la câțiva km. Evident, după ultima curbă, brusc apare și orașul ascuns într-o vale, după care nu te mai gândești la ce-a fost, ci bine că ai ajuns.

Am ajuns repede la destinație într-o casă de pe numeroasele străzi în pantă caracteristice orașului cățărat în bună măsură pe versanții văii, pentru că jos nu mai e loc, ceea ce-i dă un aspect înghesuit și pitoresc totodată.

Sistemul de cazare cel mai răspândit în fosta Iugoslavie pentru turiștii cu venituri medii este cel al apartamentelor de închiriat ”apartmani” cum îi spun ei. Astfel, poți să-ți iei un living și una sau două camere, aproape la prețul unei duble la hotel, cu toate facilitățile.

Era și cazul nostru care ne-am cazat la ”Le Petit Prince”, într-o clădire unde spatiul, nu foarte generos - o caracteristică locală- e excelent gestionat. Pentru că aveam doar o după amiază la dispoziție, ne-am grăbit să vizităm orașul. Nu înainte de a lua masa la restaurantul ”Pod Lipom” unde a fost și Bill Clinton într-una din vizitele sale în Bosnia.

Principalul punct de atracție în Sarajevo este centrul cultural, religios și istoric, grupat în jurul unei străzi pietonale Bascarsija, un fel de Lipscani, dar cu moschei, catedrale, muzee și nelipsitul bazar.

Partea aceasta a orașului are un aer oriental, seamană cu cartierul Sultanahmed din Istanbul, cu străzi înguste și aglomerate de vehicule, chemările muezinilor la rugăciune, multe femei purtând hijab, mai rar burka sau nijab, tarabe și mici magazine la tot pasul.

După o tură în care ne-am străduit să vedem din toate câte puțin, am intrat să vedem muzeul genocidului. În câteva cămăruțe întunecoase e concentrată o întreagă lume de suferință atroce, nu poți să nu ieși marcat după ce ai văzut ce poate face fanatismul și intoleranța din omul așa-zis civilizat al secolului 20. Nu e un muzeu oficial e doar o initiativă particulară pentru că aici sunt lucruri încă neasumate de autorități, dar pe care nu le poate trece nimeni sub tăcere.

De aici am plecat spre strada unde a avut loc vestitul atentat care a dus la declanșarea Primului Razboi Mondial. Din păcate, muzeul era închis, așa că ne-am orientat spre o vizită a orașului nou, cu destinația finală turnul Avaz.

Pentru asta am luat, la recomandarea unei localnice, un tramvai care ne-a dus pănă în apropiere de turn. Pe drum am văzut clădirile parlamentului și guvernului, acum refăcute complet după bombardamentele din timpul asediului din anii 90.

Tramvaiele, de o mizerie cruntă, sunt pline de controlori, ai senzația că sunt mai mulți decăt călătorii, coboară și urcă la fiecare stație alții care te controlează din nou și așa mai departe. Noroc că se pot lua bilete de la vatman.

Am ajuns în fine la turn care este cu totul din alt film, am înțeles că e în top 10 al celor mai spectaculoase clădiri în spirală. Se poate vizita, nu costă nimic, urci cu un lift de mare viteză cei 150 de metri în vreo 30 de secunde (te cam ia cu fiori), dar ca să intri pe platforma circulară de unde vezi întreaga panoramă a orașului treci printr-un sistem de turnicheți unde bagi o jumătate de marca (moneda locală).

Merită, văzut de sus, orașul pare că nu a mai încăput în vale și s-a ridicat spectaculos pe versanți.

Seara ne-am întors la ”apartmani” deja cu gândul la o nouă zi de mers care ne aștepta.

Am mai apucat să o întreb pe recepționeră, cum conviețuiesc atâtea nații și religii în Sarajevo? Mi-a răspuns că ea este musulmană dar se înțelege cu toți ceilalți, catolici, ortodocsi fără probleme. Dar limbile sunt deosebite? Foarte puțin, vocabularul de bază e aproximativ același, dintre toate națiile din balacani doar româna n-o înțelege de loc. Și atunci, de ce s-au întâmplat nenorocirile astea? Răspunsul e unul singur și ușor de intuit: doar politica stă în spatele dezbinării. Cu adevărul ăsta trist și cu speranța că măcar pe viitor nu se va mai întâmpla așa ceva, am mers la culcare.

Urma o nouă zi și o altă etapă, Dubrovnik.

---

VIZUALIZĂRI: 4921 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI