Tag Archives: all-inclusive

2009 – anul Bulgariei?

Anul 2009 ne va ramane, sunt sigur, in memorie ca anul crizei. Anul in care oamenii si-au redus, in mod brusc, subit & neasteptat, toate bugetele. Cel turistic este poate printre “penultimele” la care se “umbla”, dar asta nu inseamna ca nu suntem, cu totii, preocupati de intrebarea: cum am putea avea vacante la aceleasi standarde precum am fost obisnuiti, cu un buget eventual [mult] mai mic?

Unul dintre raspunsurile posibile, pentru multi, va fi BULGARIA. Mai ales pentru categoria – din ce in ce mai consistenta in ultimii ani – a celor care au prins gustul vacantelor de exceptie din Turcia, in special din Antalya, dar si pentru o mare parte din cei orientati spre alte destinatii accesibile doar cu avionul. Dupa toate probabilitatile, costul unui charter de Turcia va fi peste 1.000 euro pentru o familie-standard formata din 2 adulti + 1 copil. Mai precis, in jur de 1.200 euro. In fapt transportul aproape dubleaza costul vacantei inTurcia! O vacanta la un hotel bun in Antalya ajunge astfel la peste 3.000 de euro pentru 7 zile, in cazul acestei familii-standard – cu adevarat o caruta de bani, devenita subit necesara exact in momentul cel mai nepotrivit, al crizei.

Sunt convins ca din ce in ce mai muti dintre dvs v-at gandit deja la alternativa Bulgaria.  Totusi, o parte dintre dvs poate nu stiti ca unele hoteluri si, in general vorbind, unele statiuni din Bulgaria ofera conditii foarte asemanatoare celor din Turcia. Sistemul AI/UAI, impelmentat  de cativa ani, este deja rodat, iar hotelurile au crescut frumos, creand resorturi adevarate, precum cele din Turcia.  Ma refer aici indeosebi la hotelurile de pe litoralul sudic al Bulgariei, in special statiunile Duni, Nessebar, Obzor si Sunny Beach, mai putin cunoscute si umblate poate de romani, dar cu atat mai mult de studiat/descoperit anul acesta. Primele trei se adreseaza in special familistilor cu copii [mici]; ultima este conceputa pentru distractie, agitatie, viata de noapte, intr-un cuvant pentru cei tineri [la propriu sau figurat] si fara prea multe obligatii.

Impresiile postate de vizitatorii AmFostAcolo.ro care si-au petrecut vacanta in aceste statiuni sunt foarte bune, absolut comparabile cu cele ale statiunilor turcesti din Antalya si peste cele din Kusadasi.  Pretul sejururilor este comparabil cu al hotelurilor turcesti, de obicei chiar mai mic. Serviciile si dotarile sunt si ele absolut comparabile, daca alegeti cu grija hotelul. Insa costul total se reduce cu aproximatv 40-60%!! Spre exemplu, un hotel bun de 4 stele din Nessebar costa – pentru aceeasi familie stadard de doi adulti cu copil – aprox. 750 euro intre 15.iunie – 15. iulie [sau dupa 25.august] si aprox. 1000 euro in full-sezon !! [am considerat copilul ca avand varsta sub 12 ani,  in care caz cazarea si masa sunt gratuite pentru el]

Alt exemplu – un hotel exceptional de 5 stele din Duni costa 870 euro in mid-sezon sau 1.100 euro in full-sezon!! [familie doi adulti + copil pana in 6 ani; daca copilul are intre 6 si 12 ani se mai adauga 175-225 euro]

In oricare dinre cazuri, adaugand cheltuielile transportului cu masina proprie,  pe care le estimez la maxim 300 de euro, pretul e pe jumatate din costul unui sejur in conditii absolut similare in Turcia!

Va spun cu mana pe inima ca personal sunt foarte tentat sa fac o proba a acestui din urma hotel, cel de 5 stele.  Chiar daca nu am renuntat la planul  de a merge in septembrie in Turcia, in iulie sper sa ajung si in Duni…

Estimez ca Bulgaria va “aduna” in acest an un mare numar dinre clientii traditionali ai Turciei, insa nu numai. Si o buna parte dintre cei care se orientau spre alte destinatii ce includ transportul cu avionul, precum Egiptul sau Tunisia, vor considera Bulgaria ca o alternativa absolut interesanta. La urma urmei, excluzand “optionalele” intr-adevar deosebite oferite de cele doua destinatii mai sus amintite, sunt sanse ca Bulgaria sa va ofere, la acelasi pret al sejurului, conditii [mult] superioare de cazare si entertainment!

M-as bucura sa aflu parerile voastre despre aceste previziuni si estimari ale mele.