Alternativa Bulgaria – super-ofertă, super-condiţii, preţ accesibil

Am mai scris,  2009 are toate sansele sa fie anul Bulgariei. Pentru ca este posibil sa optati pentru aceasta destinatie fructificand oferta avantajoasa Early Booking, încerc mai jos o prezentare a statiunilor litoralului bulgaresc, a locurilor interesante de vazut din jur şi recomandari de alegere functie de tipul de vacanta pe care il doriti [familisti cu copii mici sau mai mari, statiuni “de distractie” si viata de noapte etc].

Iata deci o trecere in revista a statiunilor litoralului bulgaresc, de la nord catre sud.

BALCIK – isi merita pe deplin numele de “Coasta de Argint”, oferind o
priveliste deosebita tuturor iubitorilor de frumos. In afara unei
arhitecturi interesante ce pune in valoare frumusetea locului,  acest oras este recunoscut si ca locul preferat al Reginei Maria – fondatoarea gradinii botanice din Balcick.

Gradina Botanica are o frumusete aparte – indiferent de perioada in care
este vizitata. Este pacat sa nu o vizitati si sa nu va bucurati de aleile
ingrijite, pline de flori si arbusti deosebiti, prin mijlocul carora trece
un izvor aducator de viata in drumul lui catre mare.
“Castelul” – fosta resedinta a Reginei Maria va indeamna la visare si este
o sursa de inspiratie pentru cei mai buni pictori din intreaga lume.
Nu trebuie sa plecati din Gradina Botanica fara sa vizitati şi vila Printului
Nikolai
– transformata acum intr-o Crama pentru cunoscatori. De aici
puteti cumpara cele mai alese bauturi din Bulgaria: Rachiu de piersici
(unic ca aroma), Coniac vechi de 50 de ani, Vin din cele mai bune podgorii
sau un deosebit lichior de trandafiri. Aceste bauturi cu siguranta nu o sa
le regasiti pe rafturile magazinelor.

Balcik este o statiune potrivita celor ce doresc sa se bucure de o vacanta accesibilă, la un tarif redus. Chiar daca nu exista decat un singur hotel cu All Inclusive (Ahilea 2*+),  in Balcik sunt numeroase restaurante si terase unde se poate servi masa – iar chelnerii va vor oferi detalii in limba romana.
Tarifele practicate sunt rezonabile iar preparatele – delicioase.

***
ALBENA – este un produs unic in domeniul turismului in intreaga Europa [nu numai in Bulgaria]. Este, de fapt, un complex-statiune ce include 43 de hoteluri, mare parte de 3* si 4*, ce ofera servicii excelente de All Inclusive si Ultra All Inclusive. Particularitatea staţiuni şi a serviciilor turistice oferite  consta in faptul ca toate cele 43 de hoteluri au un management unic, ce duce la servicii de calitate atat in cadrul hotelurilor cat si in afara lor. Spatiile verzi din cadrul statiunii sunt impecabile, ingrijite si intreaga statiune se prezinta sub forma unei gradini uriase.
Rezervatia naturala Batlata asigura un microclimat deosebit –
temperaturile pe capetele de sezon (iunie si septembrie) fiind mai
ridicate in medie cu 1,5 – 2 grade C in Albena datorita ei. Tot rezervatia
naturala asigura si aerul deosebit de curat ce te face sa te simti in
Albena ca si in statiunile de munte.  Se poate afirma ca in Albena se
regaseste imbinarea ideala intre munte si litoral fiind unul dintre putinele locuri de vacanta din Europa de unde te poti intoarce si cu o mostra de nisip auriu dar si cu conuri de brad in buzunar.

Plaja generoasa (6 km lungime) este perfecta, cu nisip fin, intrare lina
in mare si pune la dispozitie o suprafata de ~ 8 mp/turist. Turistii ce au
servicii de Ultra All Inclusive sau All Inclusive +  in Albena beneficiaza
de sezlonguri si umbrelute gratuite pe plaja, aceasta facilitate fiind
extrem de importanta pentru clientii din Romania.

Este statiunea ce se adreseaza prin definitie familiilor cu copii mici,
datorita atmosferei linistite si facilitatilor deosebite create acestora.
Toate hotelurile din zona de parc pun la dispozitia clientilor transport
gratuit catre plaja, chiar daca o plimbare prin acest parc imens cu numele
Albena este deosebit de agreabila. Si daca nu dorim sa ne plimbam pe jos,
putem oricand sa inchiriem o bicicleta pentru 2 sau 4 persoane.

Hotelurile numeroase ofera servicii excelente, printre “premianti”
regasindu-se Kaliakra Superior 4*, Gergana 4*, Laguna Garden 4*, Ralitsa
Superior 4*, Ralitsa 3*+, Vita Park 3*+, Orchideya 3*, .COM 3*+, Panorama
3*. Toate ofera un raport Calitate/Pret deosebit si sunt recomandate de
sutele de turisti multumiti in anii anteriori.

Secretul acestor servicii de calitate din Albena este constituit in mare
parte de serviciile de masa. Hrana in statiunea Albena este furnizata de
catre o singura firma ce apartine Holdingului Albena si de aici se trage
si uniformitatea serviciilor de masa. Niciodata nu vor fi reclamatii in
Albena pentru servicii defectuoase la masa – indiferent de hotelul ales
pentru vacanta.

De retinut – in Albena aveti suficient spatiu pentru a parca masina, iar
accesul si iesirea in statiune se face doar cu un card magnetic ce va este
oferit la intrare.

* * *

NISIPURILE DE AUR este o statiune cosmopolita ce se adreseaza tuturor categoriilor de clienti. Atât tinerilor ce vor distractie, prin
prisma cluburilor de noapte puse la dispozitie, cât şi familiilor cu
copii mari si mici, prin intermediul hotelurilor ce ofera facilitati
excelente pentru copii; se adreseaza deasemenea persoanelor varstnice prin
intermediul hotelurilor din zona de parc ascunse printre copacii seculari.

Cele aproximativ 100 de hoteluri va vor incanta prin arhitectura moderna
si facilitatile de cazare excelente. O sa intalniti in acesta statiune
marile lanturi hoteliere internationale – Melia (Melia Grand Hermitage
5*), Iberostar (Obzor & Izgrev 4*) sau Primasol (Sunrise 3*+ & Excelsior
3*+). Aceste lanturi hoteliere sunt o garantie a calitatii serviciilor prestate.

Sunt cateva hoteluri care tintesc un segment aparte de clienti. Hotelurile
Mimosa 4*, Sunrise 3*+ si Excelsior 3*+ ofera facilitati pentru copii cu
varsta mai mica de 14 ani
si au camere speciale pentru familiile cu 2 copii (DBL Large). Acelasi segment este tintit si de catre Hotelul Atlas
4* care ofera facilitati pentru copii cu varsta mai mica de 13 ani.

Plaja este de o calitate foarte buna dar totusi aglomerata. Se poate
inchiria sezlong si umbreluta pe plaja contra cost, iar toate hotelurile
ofera gratuit umbreluta si sezlong la piscina interioara sau exterioara.

Cele mai bune hoteluri sunt considerate de catre clientii ce au petrecut
deja vacanta acolo Melia Grand Hermitage 5*, Berlin Golden Beach 4*,
Berlin Green Park 4*, Atlas 4*, Sunrise 3*+, Excelsior 3*+, Madara 3*+,
Sofia 4* sau Kristal 4*
O regiune aparte in Nisipurile de Aur este ZONA CHAIKA – regiune amplasata la ~ 2,5 km Nord de Zona Clasica. Aici sunt mai putine hoteluri, insa se ofera premisele unei vacante reusite. Ies in evidenta 2 hoteluri –
Magnolia 3*+ ce ofera servicii de All Inclusive si Hotelul BMW 3*+ ce
ofera servicii de demipensiune. Cel mai bun raport calitate/pret din
Nisipurile de Aur este oferit de catre hotel BMW 3*+. Daca sunteti in
trecere nu ratati restaurantul cu specific pescaresc aflat in apropiere de
plaja hotelului BMW 3*+. Sunt cele mai bune produse din peste la un tarife foarte atractive.

Si daca tot vorbim de mancare va recomandam sa nu ezitati a  alege sa
petreceti cel putin o seara intr-o MEHANA (Taverna) cu specific Bulgaresc.
Trebuie sa degustati o salata Shopska sau Shepperd impreuna cu un Rachiu
Bulgaresc (de preferat Burgas 63), o salata de vinete, Saslik (Frigarui),
sau un desert excelent “Die Marlene”. Printre cele mai bune vinuri sunt
Targoviste Traminer (Vin Alb) sau Mavrud (Vin Rosu).  Muzica si animatia
specifice vor intregi o seara de neuitat pentru familia dumneavoastra.

* * *

Statiunea KONSTANTIN şi ELENA se adreseaza in special clientilor ce
doresc mai multa liniste, spatiul mare dintre hoteluri si lipsa
discotecilor zgomotoase fiind atuurile acestei statiuni. Cateva hoteluri
excelente intregesc imaginea acestei statiuni – Azalia 4* fiind “Perla
Coroanei”. Plaja buna cu nisip fin atrage si turistii cu copii mici.

* * *

OBZOR – este o statiune mica, ce se dezvolta de la an la an langa oraselul
cu acelasi nume. Este locatia ideala pentru familiile cu copii foarte mici
(< 5 ani) datorita hotelurilor amplasate chiar pe plaja. Atmosfera
deosebita si conditiile oferite de hoteluri atrag insa categorii de
clienti de toate varstele. Se recomanda cu mare incredere hotelul Miramar
4*
– unul din primele 5 hoteluri din Bulgaria din punctul de vedere al
conditiilor oferite atat la cazare cat si la masa.

* * *

ELENITE – o statiune cu circuit inchis unde hotelurile ofera servicii bune
de All Inclusive. Este recomandata pentru plaja excelenta si siguranta oferita. Totusi este departe de Sunny Beach – iar turistii nu pot ajunge acolo decat cu masina proprie.

* * *

ST. VLAS – o mica localitate turistica amplasata langa Sunny Beach. Este o zona plina in general de aparthoteluri intre care se remarca Garden Of Eden 5*, Panorama & Marina Freya Beach 4* dar si hotel Julia 3*. Ultimul are niste tarife foarte atractive, dar si conditii de cazare deosebit de bune.

* * *

SUNNY BEACHcea mai mare statiune din Bulgaria, este preferata de catre turistii din intreaga lume amatori de distractie. Le stau la dispozitie peste 100 de cluburi si discoteci iar acestia prefera sa imbine vacanta si plaja cu distractia si viata de noapte. Sunt putine hoteluri cu All Inclusive – preferatele clientilor romani, dar totusi putem remarca la
acest capitol hotelurile Hrizantema 4*, Flora/Rodopi/Tzvete 4* sau Trakia
4*. Este deasemena o statiune unde sunt prezente marile lanturi hoteliere
precum Melia, Iberostar sau RIU.

Apropierea fata de Nessebar este un punct forte al statiunii – orasul
vechi merita sa fie vizitat ori de cate ori ne aflam in zona.

* * *

NESSEBAR – o statiune mica, ce se dezvolta de la an la an. Amplasata chiar
la intrare in orasul vechi, la numai cateva minute de mers pe jos, este o
locatie ideala pentru familii cu copii, dar si pentru tinerii ce vor sa
imbine odihna si confortul oferit de catre hotelurile din lantul SOL –
Melia cu distractia din Sunny Beach. Copiii ce vad o singura data Castelul
ce le este pus la dispozitie de catre complexul Sol Melia sunt cei mai
fericiti, si datorita sistemului de animatie ce se ocupa si de
supravegherea copiilor, parintii sunt extrem de multumiti. Cele 3 hoteluri
Sol Nessebar Palace 5*, Sol Bay 4* si Sol Mare 4* satisfac si cele mai exigente gusturi si toti clientii ce petrec vacanta aici se intorc cu zambetul pe buze.

Orasul vechi – Monument UNESCO – atrage prin arhitectura deosebita, prin
locasurile de cult numeroase, suvenirurile ce pot fi achizitionate si
atmosfera creata de catre numerosii vizitatori. Si aici este de recomandat
sa alegeti o MEHANA (taverna) pentru a servi masa. Este locul potivit
pentru a degusta cu adevarat produse tipic bulgaresti. Nu ezitati sa
alegeti ceva deosebit – o sa fiti surprinsi de savoarea si gustul
deosebit.

* * *

DUNIo locatie exclusivista, nu foarte cunoscuta turistilor romani, dar
extrem de apreciata de catre turistii germani. Specialistii in turism din Bulgaria sustin ca aici regasim cel mai bun si mai complet program de All Inclusive. Doua hoteluri Marina Royal Palace 5* si Marina Beach 4* sunt amplasate chiar pe plaja, iar celelalte Belville 4*, Pelikan 4* si
complexul de vile Holliday Village 4* sunt amplasate in zona de parc.
Toate hotelurile ofera conditii deosebite, iar atmosfera este
incantatoare. Clientii  pot practica diferite sporturi de la Calarie la
Tir cu arcul si cu siguranta datorita unui program de animatie perfect nu
vor simti trecerea timpului. Plaja este grozava si cu siguranta este
apreciata de toti vizitatorii.

* * *

PRIMORSO – o locatie frumoasa, unde se poate admira natura nealterata de interventia omului. Plaja este de calitate, aproape de hotelul Les
Magnolias
4* sau de complexul de vile – Ropotamo 3*. Este recomandata in
special tinerilor ce vor sa petreaca o vacanta la un buget mai redus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.