(1) Centralizator rente voiagere AmFostAcolo. (2) Voucherele „Consul” și „Augustus” SE CUMULEAZĂ!

Așa cum am anunțat în 2016, “rentele voiagere” (3 vacanțe ori sejururi în valoare de maxim 400 euro, pentru atingerea statutului CONSUL, respectiv 5 vouchere vacanțe/sejururi de până la 500 euro, la AUGUSTUS) s-au acordat pentru utilizatorii care au reușit să atingă acele statuturi până cel târziu în 31.12.2017.La final 2017, avem 13 AUGUSTUS — iulianic, traian.leuca, Michi, tata123, dorgo, Dan&Ema, crismis, mishu, elviramvio, nicole33, CrazyMouse, irinad, zlatnași 6 CONSUL – alinaro, mireille, Carmen Ion, Dragoș, AZE, AuriciAnul trecut, un an mai greu pt mine, nu am reușit să asigur toate voucherele celor care erau îndreptățiți;  am vorbit cu beneficiarii, le-am explicat situația și am stabilit că, dacă nu vor ajunge cumva la rând, în anul curent, voucherele oricum nu se pierd, ci se reportează.Oricum am acordat câteva – unele chiar duble.Este posibil ca nici în 2018 să nu reușesc să asigur 19 vouchere distincte (sunt aproape 10.000 euro) – deși eu, totuși sper într-un an mai bun; am început  oricum binișor, cu 2 vouchere deja concretizate (dintre care unul dublu), alte 2-3 sunt în curs de definitivare; asupra celorlalte o să mă concentrez după ce organizarea Întâlnirii 2018 intră pe un făgaș “fluent” (nu mai necesită aproape 100% din timpul meu).IMPORTANT: deși în Regulamentul de desfășurare am specificiat, la un moment dat, că  “voucherele de AUGUSTUS nu se pot cumula cu cele de CONSUL”, am hotărât că efortul celor în cauză – care au atins status  AUGUSTUS într-un interval mai scurt decât cel în care au putut valorifica bursele de CONSUL – merită totuși răsplătit, astfel căVoucherele de AUGUSTUS obținute înainte de consumarea celor de CONSUL se cumulează cu cele neconsumate la momentul obținerii noului status. Urmare a acestei precizări, foarte importante, evidența drepturilor la vouchere, în 2018, arată astfel (A = voucher “augustus”; C – voucher “consul”)

  • iulianic = 4A + 2 C
  • traian.leuca = 5A + 2C
  • Michi = 5A + 1C
  • dorgo = 5A
  • Crazy Mouse = 5A + 3C
  • tata123 = 5A + 2C
  • crismis = 5A + 1C
  • Dan&Ema = 5A + 1C
  • nicole33 = 5A + 3C
  • irinad = 5A + 3C
  • elviramvio = 5A + 3C
  • Mishu = 5A + 3C
  • zlatna = 5A + 3C
  • alinaro = 3C
  • Carmen Ion = 3C
  • Dragos = 3C
  • AZE = 3C
  • Aurici = 3C
  • mireille = 3C

Îi rog pe cei de mai sus să verifice corectitudinea evidenței – și să mă contacteze privat dacă sesizează inadvertențe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.