Voturi (şi premii!) pentru cele mai reuşite fotografii; avatare; alte facilităţi nou oferite

După cum mulţi dintre voi aţi observat deja, am adăugat câteva noi facilităţi la dispoziţia membrilor comunităţii — toate disponibile doar utilizatorilor logaţi (care au un cont pe sait şi care accesează AFA logaţi)

1. Voturi pentru fotografii. Cele mai reușite fotografii pot fi de-acum votate (similar Like-urilor de pe FB) – din fereastra ce prezintă fotografia la rezoluţie mare (accesibilă, reamintesc, doar cititorilor logaţi — după 1 mai 2015).

Începând cu săptămâna viitoare: cele mai apreciate fotografii vor fi evidenţiate, săptămânal, în rubricile “Fotografia săptămânii (trecute)” şi “Clasament săptămânal al celor mai apreciate fotografii“.

NB: Ca şi în cazul oricăror altor voturi de pe AmFostAcolo, şi voturile la fotografii se pot acorda doar de către utilizatorii logaţi.

Și, la final dar nu în cele din urmă: cei mai apreciați “autori-fotografi” vor fi recompensați, anual, cu premii concrete (sper; n-o luaţi totuşi ca promisiune absolută…) sau simbolice, în cadrul Întâlnirilor Anuale.

2. Avem, de-acum, avatare. Fiecare utilizator îşi poate alege o imagine pe care o consideră reprezentativă, deocamdată dintr-un set de desene preîncărcate — aveţi la dispoziţie 3 liste: una cu avatare potrivite genului MASCULIN, una pentru FEMININ şi una “unisex” :)

Avatarul ales se afişează, în acest moment, în usercard şi la impresiile încărcate de acel utilizator. Pe viitor se va extinde afişarea, inclusiv la ecouri (de ex) – sub formă de thumbnail.

Cine doreşte poate selecta desigur opţiunea FĂRĂ AVATAR

În viitorul apropiat va fi posibilă selectarea unei fotografii personale — cel mai probabil doar membrilor GOLD şi superior.

4. Vine vara şi, odată cu ea, creşte ritmul încărcării de impresii noi. Astfel ajungem din nou la preocuparea multor utilizatori de a “nu pierde vreun articol interesant”, datorită “dispariţiei rapide din lista «Cele mai recente impresii» din pagina 1”. Deşi în opinia mea soluţii existau deja (cititorii aveau de exemplu la dispoziţie o listă extinsă, cu cele mai recente 100 de impresii, ca alternativă la cele 15 afişate în prima pagină), am mai făcut un pas înainte pentru rezolvarea acestor “temeri”.

Lista «Cele mai recente impresii» din pagina întâi poate fi extinsă, de-acum  foarte uşor, cu următoarele “calupuri” de câte 15 impresii, prin apăsarea butonului “Afişează mai multe (următoarele 15)”.

Facilitatea este implementată deocamdată doar la «Ultimele impresii de călătorie», dar ea poate fi “copiată”, dacă există solicitări, şi la cele tip “de cazare”.

5. O listă consistentă de emoticoane sunt de-acum la dispoziţia utilizatorilor – un “centralizator” al variantelor de emoticoane disponibile este afişat imediat deasupra căsuţei “SCRIE ECOU” (la impresii) – vezi de exemplu aicisub “titulatura” NOU Avem emoticoane :) SHOW/HIDE. Un click pe “SHOW/HIDE” are ca efect afişarea /  neafişarea combinaţiilor ce pot fi folosite – în orice text scris pe AFA.
NB – Emoticoanele folosite sunt afişate doar cititorilor logaţi  (guest-ii nu le văd).

 

[shareB]

 

4 thoughts on “Voturi (şi premii!) pentru cele mai reuşite fotografii; avatare; alte facilităţi nou oferite

  1. UPDATEs:

    1. Fotografiile pot de-acum să fie votate şi din alte pagini
    – cea care prezintă toate fotografiile unui utilizatordintr-io anumită destinaţie (vezi un exemplu aici http://amfostacolo.ro/user-foto.php?uid=16224&din=descopera-lefkada-lefkada&hid=3173&filtruIID=58834)
    – pagina “toate fotografiile unei anumite destinaţii” – vezi, de exemplu http://amfostacolo.ro/poze-fotoimpresii.php?hotel=descopera-lefkada-lefkada&id=3173#titlu

    2. În prima pagină a saitului este afişată deja mini-secţiunea promisă “Fotografia Săptămânii“. Este prezentată acolo poza cea mai votată dintre cele încărcate în ultimele 7 zile

  2. salut schimbarile in bine . Astept avatarele personalizate cu imaginea reala pentru o transparenta totala si de ce nu pentru o recunoastere stradala !

  3. De când s-a implementat “Fotografia Săptămânii”, pe ecranul calculatorului meu prima pagină a saitului apare deformată. Mai exact, partea dreaptă iese mult în afara ecranului fără să apară vreo bară de derulare orizontală de care să mă folosesc pentru a vedea conţinutul coloanei din dreapta.
    Poate că dacă imaginile selectate şi afişate nu ar fi la o rezoluţie atât de mare, nu ar mai exista această problemă.

  4. Cu ajutorul Iuliei, am “puşcat” bugul.
    Se manifesta pe Internet Explorer versiunile mai vechi un pic şi nu a fost sesizat, din păcate de mine, în ciuda faptului că am mai primit sesizări referitoare la manifestarea “bugului”.
    De data asta – graţie ajutorului primit – s-a rezolvat, în proporţie de aprox 97-98% zic eu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.