IMPORTANT: Acces DIRECT spre punctul de frontieră Makaza-Nimfea; de mâine, 17.07 – se redeschide pasul Republika, lucrările de reparaţii s-au terminat

Autorităţile bulgare au anunţat că lucrările de reabilitare a drumului prin Pasul Republika au fost finalizate, iar maşinile pot circula iar pe această rută începând de joi după-amiază. Anunţul a fost făcut de către guvernatorul regiunii Veliko Târnovo, Gheorghi Rachev, după ce a analizat progresele înregistrate la reabilitarea secţiunii de drum deteriorată de inundaţii, în apropierea localităţii Kilifarevo.makaza

Timp de aproape o lună cât au durat reparaţiile, drumul spre Makaza a fost deviat prin Pasul Shipka. Deşi ocolul este de doar 30 de kilometri (Veliko Târvovo-Gabrovo-Kazanlâk), turiştii erau nevoiţi să piardă foarte mult timp în trafic, deoarece Pasul Shipka, ce străbate masivul Stara Planina, are numeroase serpentine abrupte. În cei 25 de kilometri ai trecătorii depăşirea este interzisă, fiind un adevărat test pentru şoferi.

În această situaţie, alternativa de drum cea mai bună pentru Grecia a fost ruta ”clasică”, prin Sofia-Kulata.

 

Sursa: adevărul.ro (citeşte mai multe aici)

Informaţia ne-a fost semnalată de dianamea, aici: http://amfostacolo.ro/intrebare-det.php?iid=6190&p=7&a=1#46432

3 thoughts on “IMPORTANT: Acces DIRECT spre punctul de frontieră Makaza-Nimfea; de mâine, 17.07 – se redeschide pasul Republika, lucrările de reparaţii s-au terminat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.