Târgul de Turism de la Viena

 

Între 10 și 13 ianuaria a.c. a avut loc la Viena Târgul de Turism, la care am participat și noi, în calitate de țară parteneră.
Cum a decurs participarea, am aflat și eu de curând din presă și caut să fac o sinteză în rândurile ce urmează.
Începând de joi (10 ianuarie) complexul expozițional Messe Wien din Viena a avut timp de trei zile o perioada de vârf datorită celor trei târguri ce au avut loc în acelaşi timp: ‘Ferien Messe Wien‘ (sălile A, B), ‘Viena Autoshow‘ (săli C, D), ambele organizate de Reed Exhibitions Messe Wien și evenimentul ‘invitat’ ‘Cook & Look‘, cel mai mare târg de bucătărie și savoare din Austria.

La finalul târgului (Duminică 13 ianuaria a.c.), expozanții și organizatorii au putut raporta o adevărată reușită – aproximativ 148.000 de vizitatori au participat la evenimente.
Combinația de teme turism/automobile și-a demonstrat încă odată forța de atracție. Atât “Ferien-Messe-Wien” cât și “Vienna Autoshow” sunt platforme importante și ies în evidență pentru forța lor conducătoare în industria auto și turistică”, a spus Dl. Matthias Limbeck, CEO la Reed Exhibitions Messe Wien. Încă de la debutul din 2004, “Vienna Autoshow”, împreună cu “Ferien-Messe Wien”, ce au loc mereu simultan, au fost cel mai reușit eveniment din portofoliul Reed Exhibitions Messe Wien, atrăgând un număr maxim de vizitatori. „În afară de ofertele atractive de pe durata târgurilor, arhitectura spațioasă și infrastructura modernă, care creează cadrul ideal, au contribuit din plin la succesul tîrgurilor” subliniază Dl. Matthias Limbeck. „Amplasarea centrală în cadrul orașului și legăturile directe cu rețeaua de transport în comun extrem de eficientă au adăugat un plus de merite celor de mai sus”.

Punctele de reper ale târgurilor:
La “Vienna Autoshow”, singurul târg auto din Austria organizat de importatorii de automobile, 40 de mărci au prezentat circa 400 de mașini noi, printre care una în premieră mondială și câteva în premiere Europene sau Austriece.

750 expozanți din 70 de țări au participat la “Ferien-Messe Wien”. România s-a prezentat în acest an ca stat partener; regiunile partenere ale târgului – Corinthia, Slovenia și Friuli–Venezia Giulia au expus împreună sub titlul “Alpe-Adria-Trail”.

La Târgul de turism de la Viena, cei de la Austrian Airlines au reconstruit o jumătate de avion. Grecii au avut un stand cu ecrane imense, amplasate în așa fel încât să redea panorame la 360 de grade. Iar deasupra bogatului stand al turcilor, zburau mini-zeppeline teleghidate. Cum pentru standul României nu se mai știa dacă vin banii, cei de la Reed Exhibition, organizatorii târgului, au gândit că nu se cade ca tocmai țara parteneră să nu aibă chiar nimic. ”Până la urmă, firma care amenajează târgul și-a asumat riscul de a face niște lucrări pentru care nu se știa dacă va fi plătită”, a amintit primarul Sibiului, orașul cu cea mai importantă prezență în rândul expozanților români. Doar că standul a avut dotări minime: mese simple, mochetă fără pretenții, iluminat simplu și panouri pentru fotografii. Nici măcar aceste panouri nu au fost toate decorate cu imagini din România.

Consider interesant să prezint aici, ca o paranteză, felul cum s-a prezentat Grecia la acest târg – o ţară aflată într-o profundă criză economică şi în plin tumult politic. (Sursa).

În cadrul unei conferinţe de presă ţinută la Târgul Internaţional de Turism din Viena, Dl. prefect al insulelor Ionice, Spiros Spirou, a dat asigurări că, în ciuda ştirilor negative privitoare la ţara sa, Grecia şi în special insulele Ionice îşi menţin ospitalitatea, măreţia tradiţională şi dragostea lor pentru mediul înconjurător.

La rândul său, în luarea de cuvânt de la aceeaşi conferinţă de presă, Dl. Panagiotis Skordas, director al biroului din Viena al Oficiului Naţional de Turism din Grecia (GNTO) a subliniat faptul că în anul trecut, peste 17 milioane de turişti străini au vizitat Grecia, şi că asta a reprezentat o creştere cu peste 10% faţă de 2010, iar numărul turiştilor austrieci a depăşit cifra de 500.000.

Primarii din Corfu, Giannis Trepeklis, şi cel din Zakynthos, Stylianos Bozikis, au subliniat amândoi la conferinţa de presă, importanţa turismului ca resursă cheie de venituri pentru Grecia şi regiunile lor, făcând referiri istorice şi remarcând bogăţia naturală şi culturală a insulelor lor care atrag turişti austrieci pentru a-şi petrece vacanţele.

Cu astfel de atitudine şi oameni, e sigur că şi în acest an ţara care a oferit lumii moderne democraţia, va beneficia în continuare de o ‘mare’ de vizitatori.

Cum au stat lucrurile însă în cazul nostru?

România este singura ţară din cele 70 participante la Târgul de Turism de la Viena (Wien Ferien-Messe) care a organizat reprezentaţii artistice în primele două zile ale târgului. Cu acest prilej, celebrii “Junii Sibiului”, dansatorii care au făcut ocolul lumii cu folclorul românesc autentic, au prezentat un spectacol artistic iar trupa ‘Domino’ a susţinut un recital de rock la ţambal.
Seara tradiţională românească de vineri a fost singurul eveniment de acest fel din Târg. Practic, sute de vizitatori, participanţi, experţi în turism au venit să se bucure de spectacolul oferit, dar şi de mâncărurile tradiţionale româneşti. Pe acordurile specifice Maramureşului, oaspeţii s-au bucurat de slănina, toba, cârnaţul afumat, berea, vinul şi desigur, ţuica de la noi. Plăcut impresionaţi de costumele spectaculoase ale “Junilor”, mai ales costumul miresei, cei prezenţi la Târgul de Turism de la Viena nu doar că s-au prins la joc în hora din standul României, dar cei mai mulţi, s-au înghesuit să facă poze cu dansatorii sibieni, care au fost până acum vedetele acestei manifestări de turism, prima din acest an la care se prezintă ţara noastră. (Sursa).

Cu doar două zile înainte de începerea evenimentului, Ministerul IMM-urilor, Turismului şi Mediului de afaceri, condus de Maria Grapini, a decis sistarea fondurilor pentru construirea standului României, cu toate că ţara noastră avea statutul de partener la acest târg.

Prin urmare, organizatorii austrieci au construit un stand simplu, pe banii lor, ca să evite o situaţie delicată. Chiar şi aşa, România şi-a susţinut programele convenite, încercând să mascheze dezinteresul autorităţilor pentru imaginea promovată. În cele trei zile ale Târgului de la Viena, cele 750 de standuri din 70 de ţări au fost vizitate de peste 148 de mii de potenţiali turişti.

Ministerul nu a dorit să plătească din câte am înţeles standul, lucrare care a fost angajată. S-a recurs atunci la o variantă minimală de stand. În restul Europei, aşa ceva ar fi inimaginabil. […] Deci prezenţa României nu a fost că ‘hai să ne ducem să le arătăm ce de ţuică avem noi’. Prezenţa noastră a fost de ţară parteneră a Târgului de Turism de la Viena. Foarte bun pentru noi, o posibilitate de a ne face simţită prezenţa“, a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis. (Sursa).

Nu a tăiat ministrul banii pentru standul României, ci a aprobat devizul în aceeași zi, când a primit documentația, ca să se poată construi standul. Nu a fost niciun pericol să nu se plătească standul și nu am primit niciun ‘cadou’ de la austrieci, deoarece devizul a fost semnat înainte de începerea construcției. Nu se putea construi un alt tip de stand (decât cel standard) deoarece pe proiecte europene procedura de licitație durează câteva luni. De altfel, în 3 ianuarie 2013, anunțul a fost pus pe site, dar nu s-a înscris nimeni“, declara Maria Grapini in scrisoarea deschisă, transmisă, vineri, de ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri si Turism.

Maria Grapini a adăugat, în scrisoarea deschisa adresată primarului Sibiului, că nu a aprobat plata materialelor promoționale.

Eu am tăiat din deviz doar aberantele obiecte ‘promoționale’: rucsacuri, cantare, tricouri, care ar fi fost cumpărate din China pentru a promova un stand al României. Firmele participante au știut ca procedura este întârziată și că standul va fi standard, nu de ministrul numit de doua săptămâni, ci de funcționarii neclintiți de ani de zile din Departamentele de Turism“, precizeaza Maria Grapini. (Sursa).

 

[shareB]

1 thought on “Târgul de Turism de la Viena

  1. De altfel, în 3 ianuarie 2013, anunțul a fost pus pe site, dar nu s-a înscris nimeni

    Ciudat, cum acest leitmotiv revine după doar o lună și jumătate…
    Cum mama naibii, dacă nu s-a înscris nimeni, au ajuns oameni acolo, pregătiți cu tot ce trebuie?!?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.