Dragi copii… Doamnelor… Domnilor… Moș Crăciun așteaptă să-i scrieți. Direct şi expeditiv – aici, pe AmFostAcolo!

În seara asta am încheiat o convenție cu Moș Crăciun. Da, ați citit bine – am reușit, în premieră pentru România, să deschidem o reprezentanță “Moș Crăciun” aici, pe AFA.

Moș Crăciun a fost de acord să-și deschidă un birou pe AFA, unde să primească Scrisori de la voi. Dacă găsește timp, ar fi bucuros să vă poată și răspunde.

Deci, dragi copii ai membrilor AmFostAcolo, dragi utilizatoare, dragi utilizatori:  Moșul vă așteaptă  să-i povestiți cât ați fost de cuminți în 2012 și mai ales ce așteptați să primiți, ca răsplată pentru faptele voastre bune în anul pe cale să se încheie, de Sărbători. “Biroul virtual al lui Moș Crăciun de pe AmFostAcolo” îl găsiți aici: http://amfostacolo.ro/scrie-i-mosului.php

IMPORTANT: În cazul în care copilul dvs dorește să-i scrie Moșului, o poate face și de pe contul dvs, al adultului.
Recomand însă să-i creați un cont propriu, lui, copilului – interconectat cu cel al dvs prin relaționalitatea TUTORE (detalii mai jos). Dacă procedați astfel, puteți asista copilul nu doar la scrierea compunerii, ci și eventualele răspunsuri primite de la Moș Crăciun!

NOTA BENE: Răspunsurile primite de la Moș sunt private – nu pot fi citite decât de autorul scrisorii și de contul TUTORE. Contul TUTORE este exact ca și cel al Moșului; doar el și Moșul pot citi scrisoarea (dacă ea este privată), doar el și Moșul pot răspunde (!); contul  TUTORE este, în fapt, asimilat lui Moș Crăciun(!).

Pentru a defini contul dvs, să-l numim “X”,  drept TUTORE al contului-copilului (sau al oricărui alt cont, “Y”):

  • verificaţi dacă sunteţi autentificat pe contul dvs, “X”. Dacă nu, logaţi-vă folosind perechea (nume, parolă) definite la crearea contului “X”
  • navigaţi în usercardul contului “Y” şi selectaţi, din secţiunea “Relaţionare” (în dreapta sus, imediat sub “Afinitatea Turistică”), linkul (comanda) “TUTORE”
  • solicitarea de relaţionare (“X” doreşte să fie definit drept tutorele lui “Y”) este trimisă spre aprobare echipei de aministrare; după ce primiţi aprobarea, puteţi intra în Scrisoarae întocmită de contul “Y” şi observaţi facilitatea nou-apărută  acolo

Biroul virtual al lui Moș Crăciun pe AFA este cadoul meu de Moș Nicolae pentru copiii membrilor și pentru membrii juniori AmFostAcolo

 * * *

Poate ați remarcat că, în cadrul grupului de funcționalități noi “RELAȚIONARE între conturi”, că pe lângă relaționarea TUTORE, amintită mai sus, au mai fost proiectate alte câteva.

  • ABONAT — “URMĂRIT(Ă)” — vă puteți “abona” la impresiile unui alt membru al comunității, putând astfel “urmări” activitatea acelui autor. (Veţi primi înştiinţpri la încărcarea unui review nou de către acel utilizator) . Funcţionalitatea este deja activăvă puteţi deja seta abonamente pentru autorii favoriţi.
    În secţiunea CONTUL MEU a puteţi consulta atât lista utilizatorilor “urmăriţi”, cât şi pe cea a utilizatorilor care vă “urmăresc”.
  • PRIETEN(Ă). Puteţi solicita relaţionarea “PRIETEN(Ă)” cu orice alt cont AFA. Solicitarea necesită aprobare explicită din partea utilizatorului în cauză. Funcţionalitatea va fi implementată foarte curând (în zilele imediat următoare).
    Lista tuturor prietenilor unui utilizator o veţi găsi atât în  “CONTUL MEU” (în curând), cât şi în Usercard (ultima rubrică, sub “CARTONAŞE”)
  • Acolo unde există mai multe conturi în familie, este bine să le definiţi ca interconectate, aparţinând aceleiaşi familii (ori cuplu), pentru a evita suspiciunile de CLONĂ.
    AmFostAcolo vă pune la dispoziţie o metodă simplă şi transparentă – “interconectarea” conturilor respective prin relaţionarea de tip “SOŢ/SOŢIE” sau “PARTENER(Ă)“.
    Notă: şi cele două relaţionări de mai sus sunt tot de tipul BIDIRECŢIONALE şi necesită confirmare din partea utilizatorului (contului) “pereche”
  • În fine, ca o generalizare a celor două relaţii de mai sus, am definit ultimul tip de relaţionare – “ÎNRUDIT(Ă)“.
    Deasemenea bidirecţională, necesită şi ea confirmare din partea utilizatorului cu care se doreşte setarea relaţionării.

 

NOTE:

  1. Setarea tuturor relaţionărilor de mai sus este OPŢIONALĂ şi se face doar la iniţiativa şi la dorinţa utilizatorilor.
  2. Comenzile necesare setării relaţionărilor descrise mai sus se găsesc în usercardul contului cu care doriţi să setaţi acea relaţionare .
    Exemplu: doriţi să setaţi o relaţionare de tip PRIETEN(Ă)  cu “X”:  căutaţi utilizatorul respectiv, click pe numele lui -> ajungeţi în usercardul utilizatorului “X” -> căutaţi caseta “Relaţionări” (în partea dreapta, imediat sub AFINITATEA TURISTICĂ” -> click pe “PRIETEN(Ă)” – ori  pe linkul “setare” de dedesubtul căsuţei “PRIETEN(Ă)”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.