Category Archives: cu masina

Important! Bulgarii impun, în aceste zile, controale suplimentare în punctele de trecere a frontierei din cauza pestei porcine

Pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane, cei care trec prin punctele de frontieră sunt trași pe dreapta cum ajung pe teritoriul Bulgariei.

Bulgaria a anunțat Poliția de Frontieră din România că a luat măsuri pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane în regiunile de la graniță. Au fost interzise importurile de carne de porc, a informat Garda de Coastă. 

Mai multe regiuni din partea de nord a Bulgariei au fost declarate zone calamitate. În consecință, au fost luate măsuri pentru limitarea răspândirii acestui virus pe teritoriul național, spun oficialii bulgari.

În acest sens, autoritățile bulgare interzic importurile de materii prime sau produse alimentare de origine animală care conțin carne de porc.

Cetățenii români care se prezintă la punctele de trecere a frontierei româno-bulgare pentru a intra în Bulgaria sunt atenționați că pot fi supuși controlului fizic al mijlocului de transport, urmărindu-se identificarea materiilor prime și a produselor de origine animală, în vederea confiscării acestora.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă turiștilor tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pe raza județului Constanţa, de exemplu, la graniţa cu Bulgaria, sunt cinci puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:  PT. Vama Veche – Durankulak; PTF Negru Vodă-Kardam, PTF Ostrov-Silistra, PTF Lipnița –Kanardja și PTF Dobromir-Krushari. Ultimele două fiind pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

IMPORTANT: Acces DIRECT spre punctul de frontieră Makaza-Nimfea; de mâine, 17.07 – se redeschide pasul Republika, lucrările de reparaţii s-au terminat

Autorităţile bulgare au anunţat că lucrările de reabilitare a drumului prin Pasul Republika au fost finalizate, iar maşinile pot circula iar pe această rută începând de joi după-amiază. Anunţul a fost făcut de către guvernatorul regiunii Veliko Târnovo, Gheorghi Rachev, după ce a analizat progresele înregistrate la reabilitarea secţiunii de drum deteriorată de inundaţii, în apropierea localităţii Kilifarevo.makaza

Timp de aproape o lună cât au durat reparaţiile, drumul spre Makaza a fost deviat prin Pasul Shipka. Deşi ocolul este de doar 30 de kilometri (Veliko Târvovo-Gabrovo-Kazanlâk), turiştii erau nevoiţi să piardă foarte mult timp în trafic, deoarece Pasul Shipka, ce străbate masivul Stara Planina, are numeroase serpentine abrupte. În cei 25 de kilometri ai trecătorii depăşirea este interzisă, fiind un adevărat test pentru şoferi.

În această situaţie, alternativa de drum cea mai bună pentru Grecia a fost ruta ”clasică”, prin Sofia-Kulata.

 

Sursa: adevărul.ro (citeşte mai multe aici)

Informaţia ne-a fost semnalată de dianamea, aici: http://amfostacolo.ro/intrebare-det.php?iid=6190&p=7&a=1#46432

Transalpina Banatului, aproape de inaugurare!

CARAS-SEVERIN. Noua sosea asfaltata care traverseaza cel mai faimos munte al Banatului de la est la vest, poate fi cheia revigorarii turismului in toata zona. Modernizarea drumului DJ 582 Valiug – Slatina Timis a inceput in urma cu cu 5 ani si trebuia sa fie gata la inceputul acestui an. Neoficial, “Transalpina Banatului“, sau mai bine zis ‘Trans-Semenicul‘, a fost deja inaugurata de soferi.

Practic, cei 36 de km de drum recent modernizat ce leaga Valiugul de localitatea Slatina-Timis completeaza legatura de la Resita la Caransebes, iar muntele Semenic poate fi traversat dintr-o parte in alta. Despre reconstructia acestui drum s-a vorbit ani de zile, fiind foarte dorit de localnici, dar mai ales de cei care au ales sa investeasca in turismul din zona, pentru ca scoate locul din izolare si reprezinta o alternativa mai scurta pentru turistii care vin din alte parti ale tarii sa vada minunile naturale ale Banatului Montan.

Mai mult, noua varianta de a ajunge pe varf ar putea fi mai atractiva chiar si pentru timisoreni sau pentru locuitorii din zona Lugojului, fiind mai rapida si mai la indemana decat vechiul drum prin Resita. In plus, parcurgerea intregului drum Trans-Semenic poate deveni o atractie turistica in sine, asa cum s-a intamplat cu TransAlpina.

Opiniatimisoarei.ro a testat “Trans-Semenicul“, iar prima impresie a fost una excelenta: 60 km de serpentine, aer tare de munte si peisaje superbe, fac ca acest drum sa rivalizeze cu mult mai cunoscutele TransFagarasan sau TransAlpina. Partea buna este ca si vechiul drum de acces dintre Resita si Valiug a fost in mare parte reabilitat, singura zona mai dificila ramanand cea de la iesirea din Resita.

Desi mai lipsesc multe elemente pentru ca noul drum sa fie considerat finalizat, am putut parcurge fara dificultati intreaga distanta. Cu exceptia a cateva zeci de metri de pietris, unde constructorii au intalnit probleme cu terasamentul, drumul este asfaltat complet, iar parapetii sunt montati pe circa jumatate din traseu.

Pentru soferi condusul este o adevarata placere, iar odata ajunsi in varf, peisajele va vor rasplati pe deplin. Intr-o zi senina, de aici se pot admira fara probleme Muntii Retezat.

Cum ajungeti pe Transalpina Banatului?

Pentru a intra pe “Trans-Semenic” se poate merge fie pe varianta veche, de la Resita la Valiug, fie pe varianta noua, pornind la drumul national DN6. Venind dinspre Caransebes, in localitatea Slatina Timis virati la dreapta catre centrul localitatii si de acolo continuati drept inainte, pe langa caminul cultural. Fiti atenti la faptul ca nu exista inca indicatoare care sa arate ca acest drum duce pe Semenic, asa ca, pentru a fi siguri ca nu va rataciti, cereti indicatii de la localnici.

Noua varianta va permite turistilor din alte zone ale tarii sa ajunga pe Semenic mult mai repede. Spre exemplu, de la Deva se poatea ajunge in doua ore, fata de trei cat dura pana acum, cu o scurtare a distantei de 50 km. Turistii care vin din sudul tarii economisesc cel putin o ora de drum, scurtat cu 80 km fata de varianta prin Caransebes. De la Turnu Severin se ajunge acum in circa doua ore.

Proiectul de “Modernizare a DJ 582 Valiug – Slatina Timis”, al carei beneficiar este Consiliul Judetean Caras-Severin, are o valoare totala de 90.862.429,25 lei (circa 20,5 milioane euro), din care peste 86% este finantat de Uniunea Europeana prin programul operational Regio. Presedintele CJ Caras Severin Sorin Frunzaverde facea in luna aprilie o vizita de lucru pe Transalpina Banateana si a fost asigurat de constructori ca, desi in intarziere din pricina iernii, lucrarile se vor incheia complet in aceasta vara.

[shareB]

În sfârșit s-a deschis oficial punctul de trecere a frontierei greco-bulgare de la Makaza

După 68 de ani, a fost deschis punctul de frontieră Makaza, la graniţa între Bulgaria şi Grecia, care este situat pe cel mai scurt drum între Bucureşti şi Marea Egee.

Makaza a fost închis în anul 1945, fiind deschis apoi la aproximativ 24 de ani după sfârşitul Războiului Rece în care Bulgaria şi Grecia au fost adversare.

Drumul Ruse-Makaza, care leagă România de Grecia traversând centrul Bulgariei, face parte din coridorul european numărul 9 care face legătura între Helsinki, statele baltice, Moscova, Kiev, Bucureşti şi portul grecesc Alexandroupolis la Marea Egee.
Potrivit publicaţiei elene O Hronos din oraşul Komotini situat în nord-estul Greciei, după deschiderea punctului de frontieră, distanţa între această localitate şi Bucureşti devine de 465 km şi poate fi parcursă cu autoturismul în 6 ore şi jumătate. Distanţa între Komotini şi capitala bulgară este de 322 km, ceea ce înseamnă 4 ore cu maşina.

Deocamdată, punctul este deschis doar pentru vehicule cu masa mai mică de 3,5 tone. Pe teritoriul bulgar, drumul E 85 trece prin localităţile Ruse, Biala, Veliko Târnovo, trecătoarea Şipka, Kazanlâk, Stara Zagora, Dimitrovgrad, Haskovo, Kargiali, Momcilgrad, Makaza. AGERPRES

Informația ne-a fost comunicată de către utilizatorul ufoman

[shareB]

Camere video pe DN1 (Bucureşti – Azuga)

Am primit “ştirea” de mai jos prin email; nu pot băga mâna-n foc pentru ea, dar îmi pare de luat în seamă. Redau mesajul integral, în forma primită:

Se pare ca este stirea acestei zile:  Sistemul de supraveghere video a traficului rutier si constatare a incalcarii normelor legale pe DN1, sectorul Bucuresti – Ploiesti – Sinaia – Azuga a fost dat in folosinta.

Ce se poate spune pana acum:

1. “aproximativ” 59 de camere (nici politia n-a vrut sa spuna clar cite sunt :) )

2. calcularea vitezei fara folosirea undelor radar (computerul imparte imaginea in mai multe perimetre si calculeaza viteza in functie de rapiditatea cu care treceti dintr-unul in altul); so, uitati de detectoarele de radar.

3. identificarea numarului de inmatriculare chiar daca e plin de noroi sau a fost modificat (se folosesc niste filtre speciale)

4. posibilitatea urmaririi si calcularii vitezei de deplasare pe toata distanta pe care sunt camere (asa ca sa nu va ginditi ca puteti merge in fata camerelor cu 50 si intre ele cu 150)

Proiectul, realizat in colaborare cu PHARE, a avut contractor Alcatel ROMANIA SA, si beneficiari MAE, IGPR si DPR. Este format din trei tronsoane:

  • Tronsonul I Bucuresti –Ciolpani, prin dispeceratul Bucuresti-Baneasa, situat in incinta Academiei de Politie
  • Tronsonul II Potigrafu-Centura Ploiesti Vest- Intersectie Metro Ploiesti, prin dispeceratul situat in Barcanesti
  • Tronsonul III Comarnic- Sinaia- Busteni –Azuga, prin dispeceratul situat in Sinaia

Dispeceratul situat in incinta Academiei de Politie – Functii implementate: Monitorizare Trafic; Masurare Viteza; Analiza de Trafic; Recunoasterea numerelor autovehiculelor Puncte de monitorizare: Bucuresti Baneasa Bucuresti INMH Bucuresti Academia de Politie LUKOIL Otopeni (fost Podul Otopeni) AGIP Otopeni Balotesti Tancabesti Ciolpani

Dispeceratul situat la Barcanesti – Functii implementate: Monitorizare Trafic; Masurare Viteza; Analiza de Trafic; Recunoasterea numerelor autovehiculelor Puncte de monitorizare: Potigrafu Puchenii Mari Barcanesti Postul de Politie Barcanesti Centura Ploiesti Vest – intersectia DN1 cu DN1A Ploiesti – Metro

Dispeceratul situat in Sinaia – Functii implementate: Monitorizare Trafic; Masurare Viteza; Analiza de Trafic; Recunoasterea numerelor autovehiculelor Puncte de monitorizare: Comarnic Sinaia Intersectia DN1 cu DN71 Sinaia Intersectia DN1 cu Bd. Ferdinand Busteni Azuga

Sistemul comunica informatii de la/catre punctele de monitorizare a traficului spre dispecerate, prin fibra optica.

  • Lucreaza automat, conform programarii prestabilite, generand alarme corespunzatoare fiecarei functiuni, operatorul uman intervenind numai in validarea solutiilor viciate
  • Functioneaza permanent, atat ziua cat si noaptea, oferind date si informatii in timp real despre desfasurarea circulatiei pe tronsonul supravegheat
  • Dispune de o arhiva de imagini si date valida pe o perioada de 30 de zile, prin intermediul careia pot fi reconstruite si analizate diverse evenimente (accidente de circulatie, alte infractiuni), putand constitui material probatoriu.

[shareB]

Punctul de frontiera cu Serbia Portile de Fier II a fost deschis traficului international de persoane si marfuri

În sfârşit, punctul de frontieră cu Serbia, de la Porţile de fier II, s-a deschis!
Potrivit http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11053361-punctul-frontiera-serbia-portile-fier-fost-deschis-traficului-international-persoane-marfuri. htm, acest fapt s-a petrecut miercuri, 28 decembrie 2011.
Vestea este foarte bună pentru cei situaţi în zona Craiova şi mai la est şi care doresc să treacă în jumătatea sudică a Serbiei, pentru că nu mai trebuie să ajungă până la Porţile de Fier I şi nici să utilizeze varianta prin Bulgaria, cu trecerea cu bacul la Calafat. Practic, acum, de la Craiova la Niş, drumul se scurtează de la vreo 350 km, cu trecerea pe la Porţile de Fier I, la aproximativ 280 km, cu trecere pe la Porţile de Fier II.
De la Craiova la Porţile de Fier II se ajunge pe drumul judeţean DJ606, prin Vânju Mare, aproximativ 120 km, sau pe combinaţiiile DJ522+DN56C (125 km), respectiv DN56+DN56C (145 km).
Este convenabil şi pentru cei din jumătatea vestică a României, care doresc să ajungă în Grecia pe varianta autostrăzii Belgrad – Niş – Skopje – Salonic, evitând drumurile prin Bulgaria.
Sunt convins că şi zona în sine va deveni mai interesantă din punct de vedere turistic, am auzit că insula, cu satul Ostrovu Mare, străbătută în lungime de DN56B este un loc foarte frumos.

Stirea si articolul in cauza ne-au fost trimise de  Costi

Veste buna pentru cei care merg cu masina spre sudul Litoralul romanesc (ori spre Bulgaria) – de maine puteti ocoli aglomerata Constanta

Maine, 29 iulie (bine ca nu in 29 august sau 29 septembrie! lol) va fi inaugurata o alta “halca” din Autostrada Soarelui – un tronson de 21 km dintre Medgidia (aproximativ) si Constanta.

Noul tronson va fi o mica binecuvantare pentru cei care se indreapta spre sudul Litoralului (Eforie – Costinesti – Neptun – Olimp – Saturn – Venus – Mangalia) sau spre Bulgaria, pentru ca nu vor mai trebui sa traverseze  Constanta.

Pentru a fructifica insa aceasta “mica binecuvantare”  aveti nevoie insa de un pic de spirit de orientare turistica, pentru ca acesti 21 de km de autostrada nu incep chiar din Medgidia, ci de undeva la 2 km de Murfatlar…  Dar cum ajungem acolo?! Din Medgidia fie o luam prin centrul orasului pentru a ajunge in Valea Dacilor si apoi in Ciocarlia, fie urmam drumul cunoscut deja pana in Murfatlar, trecem podul de peste Canal, ajungem in apropiere de Ciocarlia si, de acolo, pe autostrada.

De aici, numai 21 de kilometri ne despart de DN 39 (Constanta – Mangalia) – trecem prin dreptul localitatii Valu lui Traian apoi, pana in Cumpana, vom traversa podul abia construit peste Canalul Dunare Marea Neagra. In dreptul supermarket-ului Dedeman din Lazu “strapungem” in DN 39, calea de acces inspre statiunile din sudul Litoralului.  Ori, dupa caz, spre… Bulgaria :)

Evitati drumurile cu masina in Grecia in aceasta perioada

Evitati, pentru o perioada, sa mergeti in Grecia cu masina.

Ministerul român de Externe le recomanda cetatenilor romani care calatoresc in Grecia sa evite deplasarea cu mijloace auto, întrucât începând de joi, 19 februarie, au fost reluate protestele transportatorilor [greci] de marfuri, care intentioneaza sa blocheze toate caile rutiere.

Desi actiunea de blocare vizeaza exclusiv autocamioanele care transporta marfa, este posibil ca si traficul de persoane sa fie afectat, zic “Externele”. Comunicatul Federatiei Transportatorilor de Marfuri din Grecia spune ca

“[…] vor fi blocate toate caile rutiere si punctele de trecere a frontierei Nikis, Evzoni, Doiranis, Promachonas si Exohius, precum si portile de acces in porturile Patras, Corinth si Egoumenitsa […]”.

Nu ma astept ca actiunea sa se intinda pe termen prea lung, “pana-n vara”, si nici nu cred ca afecteaza prea multa lume – in aceste zile traficul cu masina inspre Grecia poate fi eventual cel mult in interes de afaceri, insa am considerat ca-i o stire posibil “de notat” pentru vizitatorii AmFostAcolo.ro