Staphorst — cel mai pios sat olandez, capitala „Centurii Bibliei”- nu faceți poze pe drum!

TIPĂREȘTE

Astăzi vă prezint o felie olandeză curioasă, în „capitala centurii Bibliei'', la Staphorst, un sat religios protestant, protejat istoric, cu o comunitate introvertită, cu obiceiuri ieșite din comun pentru secolul 21, unde sute de locuitori îmbracă duminica costume traditionale unice, ca acum câteva sute de ani, dar nu ai voie să faci poze cu localnicii în jurul bisericii.

Staphorst e un sat calvinist în nord–estul Olandei, croit după reguli severe ale vietii de zi, sunt avertizată că există o regulă din 1937 care zice așa: ,,e interzis să fotografiezi pe cineva pe drum fără permisiune ''… mă trezisem acum 7 ani la un scurt popas acolo, cu o lopată ridicată spre mine, în grădina unei mamaie, îmbrăcată în rochie neagră lungă, pe care am vrut să o fac celebră. :))

Satul în linie dreaptă cu căsuțe de păpuși pe ici și colo, împodobite vesel cu obloane de lemn verzi, râmâne pentru mine un deliciu vizual, el a aprins imaginația mass–mediei și a turistilor avizați.

Am avut în mână acum trei ani, o procesiune de sute de săteni pe biciclete, care ieșeau duminica din marea biserică, înțoliti traditional... evenimentul a fost ratat de subsemnata, eram în masină în plin trafic, nu aveam unde parca rapid, crăpam de ciudă... ai mei m-au tot amăgit cu zăharelul că nu au intrat zilele în sac... ba au intrat, așteptam impactul direct cu bonetele colorate în picățele ale doamnelor, de mi se lungiseră urechile.

Acest articol apare astăzi pe ecran, datorită norocului, am țintit satul Staphorst la ceas de sărbătoare, în plină vară, fără nici o programare, pleașca a căzut din cer.

La orele prânzului într-o zi de miercuri în august, am fost martora curioasă la o paradă demonstrativă folclorică, în curtea unei ferme de peste 150 de ani devenita muzeu local, televiziunea era și ea prezentă în mod discret, fără tobe și trâmbițe.

Am pus repede mâna lacomă pe un trofeu de imagini viu colorate, cu localnici veritabili, în carne și oase cu vârste între 2 luni și 70 de ani... e o captură de zile mari, binecuvîntat fie familionul care avea prin Staphorst treabă la o firmă cu geamuri termopane. :)

Programaseră zeii drăguti ai vacantei olandeze ciocnirea mea frontală cu circa 40 de cetateni din Staphorst în diverse costume... majoritatea pozelor afisate de mine în acest review au fost făcute cu aprobarea verbală a sătenilor anonimi, în timp ce olandezul din familie funcționa pe post de translator între mine și ei... prin Staphorst doar am prins cu undița ,,agil’’ pe la spate, câteva doamne cu fuste lungi, ciorapi negri și bonete trăznet lipite de cap, făceau shopping la târg dupa ațe, bobine, ace de cusut... chiar am avut emoții să nu mă prindă o tanti pe bicicletă, că nu știu pe unde scoteam cămașa. :((

Staphorst e un sat vechi fondat în secolul 13 în Overijssel, pe vremea când călugării au început să transforme zonele mlăstinoase și turbăriile în terenuri agricole... vă amintiti de Giethoorn și originile lui? ... e cam aceeasi poveste.

La origine locuitorii din Staphorst sunt fermieri frizoni veniti din nordul țării, care au luat-o la picior spre sud... în 1283 ei si-au ridicat prima biserică.

Comunitatea din Staphorst include trei sate și biserici, unde trăiesc aproape 16 000 de locuitori, Ijhorst, Rouven și Staphorst.

Printr-un decret semnat de Napoleon în 1818 cele trei sate fuzionează și pe harta Olandei apare localitatea Staphorst, granitele ei administrative nu s-au schimbat de atunci.

Satul e privit drept Capitala Centurii Bibliei , nume dat unei fâșii de pământ ce se întinde din sud din Zeeland până ajunge în nordul provinciei Overissjel.

Membrii acestei comunităti diferă de ceilalti olandezi prin modul în care ei respectă valorile traditionale, fiind reprezentati astăzi și in parlamentul olandez.

In secolul 19 locuitorii din Staphorst părăsesc biserica olandeză reformată și fondează propria lor congregatie cunoscută sub numele de, Biserica ciorapilor negri ’’.

Această regiune este și astăzi locuită de protestanți conservatori, care au un stil de viață auster și religios, ei se consideră adevăratii moștenitori ai lui Calvin și au dialectul lor propriu.

Obiceiuri vechi – Olandezii satului pretuiesc valorile traditionale, au familii cu foarte mulți copii, avortul, eutanasierea și homosexualitatea sunt interzise... subiectele acestea sunt evitate în public, el este satul cu cea mai mare afluență de credinciosi din Olanda, cultura si valorile lui sunt vizibile duminica.

Sătenii nu au acceptat vaccinarea pâna în 1971, un an nefast când 39 de copii au murit din cauza poliomelitei si nenorocirea a facut vâlvă în presa internațională... de asemenea rata divortului este extrem de scăzută în raport cu restul țării și rata natalității e foarte ridicată.

Se zice că locuitorii în vârstă nu prea se topesc după televizor că le mănânca timpul, munca este pe primul plan, circulă povesti că nu prea citesc reviste, ziare, nu joacă cărti, spatiul lor privat nu trebuie călcat cu siguranță, dar internetul a pătruns demult în casele tinerei generatii și aceasta are desigur concepții moderne.

Duminica e cea mai sfântă zi, peste 2000 de săteni merg la biserica de 2300 de locuri, de două ori, odată la ora 10 și a doua oară la ora 14, respectând un cod strict al hainelor, magazinele sunt atunci închise, femeile nu au voie să poarte pantaloni, pe cap ele poartă bonete speciale.

Astăzi tineretul nu mai poartă haine traditionale, muzeul local apreciaza că doar 1800 de locuitori cu vârste cuprinse între 2 și 90 de ani, poartă celebrele costume de Staphorst la ocazii speciale, dar sunt câteva sute de femei care le poartă și pe stradă... eu am văzut doar 20 de fuste.

Caracteristica topografică a satului vestit e forma lui alungită, casele sunt dispuse în formă de panglică la șoseaua principală, conform unui principiu urbanistic vechi, olandez.

Fermele localnicilor au fost ridicate între anii 1850 și 1910, vacile pasc în spatele casei și pe peretii acestora am văzut rafturi albastre, unde erau puse afară recipiente pentru lapte, ghivece cu flori, saboti de lemn.

La moartea tatălui, copiii împart pământul si dacă unul din fii nu mai are parte din mostenirea familiei, el trebuie sa-și ridice o casă nouă în spatele celei părintesti... olandezul m-a dus pe o alee îngustă, cu un șir îngust de cinci case, care reprezentau mai multe generații.

Culoarea preferată a obloanelor de la ferestre si a usilor e verde , în armonie cu natura, unele porti sunt insa albastre...

Albastrul te protejează de rău, deasupra ușii la fiecare casă e un decor cu arborele vietii , confectionat din fier, el simbolizează viața, cresterea, moartea, coroana lui arată cerul, am aflat că și la cimitir, pe morminte, întâlnim pomul vieții.

Acest arbore observat de mine pe la usile caselor este de toate culorile, predomină însă albul.

Unele case au pe ziduri o inscriptie cu proverbe și poezii scrise, pline de tâlc, de exemplu, Afacerile sunt ca o roabă /Tu trebuie să le împingi’’.

Grădinile au manechiura făcută, peluzele sunt perfecte, florile râd la soare sau la ploaie, gărdulețele sunt proaspăt vopsite, clompenii sunt asezati afară pe rafturi, la vedere.

Am vânat pe o stradă câteva biciclete „croșetate’’... am cerut permisiunea unui puști pentru o fotografie, în Staphorst rotile din spate de la bicicleta au aplicate pe ele o rochiță agătată de spițele vehiculului.

Am numărat puține biciclete cu garda la vedere, am descoperit la muzeu că traditia lor începe să dispară, din moment ce tinerele fete nu mai poartă fuste traditionale.

Pentru a cunoaște realitatea satului trebuie să intri în muzeul local, aflat nu departe de biserica centrală.

Am intrat în curtea lungă a fermei /muzeu și am deschis ochii pe un spectacol în aer liber, cu două sute de olandezi răspânditi pe acolo, era ziua Staphorstului... prost să fii ca mine, noroc să ai... de unde să stiu? ... doar în iulie si august, în trei zile de miercuri consecutiv, e ziua satului si la muzeu au loc activităti practice si expozitii de costume.

Olandezii vizitatori din diverse zone ale tării, stăteau cuminti pe scaune, într-un semicerc, altii în picioare, că nu mai era loc, altii stăteau grupati la șuete cu actorii voluntari din Staphorst, eu mă minunam cu ochii pe la costume, sorela mă trage de mânecă:, Vino și pozează geanta, vezi că e biblia, desteapto, haide odată, că te lasă doamna ’’. =))

Pe o scenă amenajată un nenea olandez înalt de 2 metri, explica lumii simbolistica costumelor traditionale... 30 de voluntari din sat au urcat pe scenă și s-au fudulit cu hainele... desfă doamne barierele limbii imposibile, translatorii mei au fugit de mine cu ochii pe garduri, unde erau spânzurate tot felul de obiecte de îmbrăcăminte locale... am pus și eu ochii pe o traistă brodată și un șal, preturile erau ridicate, căci tot artizanatul expus este făcut manual... am primit cadou un semn de carte brodat cu mărgelute.

Ma reîntorc la scenă și văd o tanti în vârstă care ridică delicat și pudic fusta neagră cu mai multe jupoane rosii, am priceput doar că seara, ea scotea toate stratuturile, până ajungea în pat în costumul Evei, alături de Adam... hohote de râs și glume în toată curtea. :))

Am intrat în muzeul fermei originale... surprise, în spatele scenei, pe niște scaune tăifăsuiau voluntarii, așteptand să intre pe scenă la parada modei... un cameraman m-a invitat elegant lângă el, pentru a captura și eu câteva imagini inedite cu olandezii satului, asezati pe scaune în semicerc... mare noroc pe capul meu.

Am cunoscut apoi o familie cu cinci copiii prezenti în incinta muzeului... doamna avea și un bebeluș în brațe, am urmărit cam 10 minute o fetița adorabil îmbracată care era însoțită de superbul ei fratior costumat la patru ace... smile, please.

Costumele traditionale se cheamă Klederdracht ... cusutul hainelor se face cu mâna și motivele florale numite, dot’’ sunt pictate manual... am asistat pe viu la un atelier de cusut unde lucra o bunică cu acul pe o suprafata plană, după niste șabloane... tehnica de lucru e complicată.

Costumul purtat se cheamă Stipwerk, peste cămăsă se poartă chestia ce m-a intrigat, numită Kraplap , e o piesă dreptunghiulară, ce acoperă umerii, spatele și pieptul, el este colorat și floral.

Acest Kraplap e agățat cu niste panglici în față și cu două găici pe la spate... mi-a aratat o doamnă din Staphorst cum se procedează... le-am văzut întinse pe un gard afară și expuse la vânzare, turismul local aduce desigur bani în buzunarele sătenilor.

Atunci când sunt în doliu aceste bretele de pe piept sunt albastre sau negre... pe cap femeile poartă o bonetă unică cu picățele sau buline a la Staphorst... părul e strâns și rulat pe cap sub bonetă.

In picioare doamnele poartă niste pantofi negri cu o cataramă mare argintie, în mână poartă pe un lanț sau pe un șnur gros biblia, ca o geantă.

In picioare am văzut că bărbatii poartă șosete negre legate cu elastic, de unde si porecla, biserica ciorapilor negri’’.

Pe cap domnii olandezi poartă o pălărie neagră asortata cu haină neagră, pantalonii sunt negri sau maro cu 2 buzunare, cămașa are 9 nasturi de argint, am numărat pe un olandez toti nasturii dubli, erau 18, tipul s-a distrat copios, eu am primit in dar o poza... în picioare fermierii poartă clompeni, adica saboti de lemn, dar duminica ei pun pantofii.

1800 de cetăteni din Staphorst poartă costumele traditionale, culorile lor se traduc prin următorul cod, descifrat pe panourile explicative, sumare din muzeu, titrate și în engleză.

Haine Albe – doliu profund, se poartă doar duminica.

Haine Negre – doliu adânc, dureaza între doi și 4 ani.

Albastru - doliu usor.

Roșu – persoana nu e în doliu.

La moartea unei rude și copiii poartă doliu, dacă bebelușul are 1 an de zile, el poartă o panglică de lână.

Rochia pentru doliu ușor e purtată doar două luni de zile, de nepoti, nepoate și chiar de vecini.

In cap femeile poartă din secolul 19 o bonetă, inițial ele erau purtate doar în timpul somnului și lucrului, am admirat într-o sectiune o varietate de bonete cu buline, pictate și decorate... despre casca argintie ce o poartă fetele tinere în cap nu prea știu să povestesc, am citit pe un mic panou, că aceste „farfurii metalice’’ care acoperă urechile au apărut în secolul 16, moda lor a tot evoluat ca design și material... fetele primesc prima cască la 8 ani, astăzi ele sunt purtate doar la ocazii speciale... chiar m-au intrigat.

Un amănunt haios... lenjeria nu stă atârnată pe sfoară afară cu celelalte rufe puse la uscat, pentru a nu stârni poftele trecătorilor. =))

Fermele au trei culori – culoarea verde, înseamnă natură și tinerețe, cele vopsite în alb semnifică puritatea și cele albastre, te păzesc de deochi.

Camera de zi a fermei din muzeul Stahorst – scena vietii cotidiene, cu functii variate.

Olandezii din Staphorst foloseau camera principală pentru a petrece în sânul familiei ore fericite și triste.

In acest spațiu privat separat cu un zid de zona de lucru, se nasc și mor olandezii, aici ei servesc masa, se roagă la Dumnezeu, se odihnesc și în caz de deces, pun sicriul în inima fermei.

Peretii din living room sunt decorati cu ceramică de Makkum, camera era încălzită de un șemineu. Primele sobe au apărut în 1900, se folosea lemn și cărbune, dar pentru încălzirea picioarelor se puneau cărbuni încinsi într-un vas de ceramică special.

Podeaua din piatră era spălata o dată la două săptămani, atunci ea era frecată bine, fermierii intrau încaltati cu sabotii de lemn, obicei care se pastreaza pe la unii si azi.

Dulapul cu două usi viu colorate și un mic scrin stau ridicate pe o platformă ca să nu se ude, în timp ce gospodina freacă podeaua.

In dulap doamnele păstrează hainele, această piesă de mobilier face parte din zestrea fetei, care vine în casa mirelui cu cadoul ei de nuntă.

Decoratiile de pe pereti sunt minimale, un ceas și o oglindă sunt zestrea mirelui, fata aduce în casă portelanuri primite de la prietenele ei.

De Crăciun locuitorii nu își decorează casa, globulete strălucitoare cu motive Staphorst împodobesc tot anul ceasul, oglinda... sătenii se dau în vânt după culori strălucitoare.

La ușa fermei e o colivie pentru porumbei care atarnă deasupra intrării... înăuntru e o porumbiță, dacă ea nu are astâmpăr, e semn de vreme schimbătoare.

Dormitorul de odinioară, bucătaria, pivnița

In camera de zi am văzut în muzeu niste paturi puse în mici, dulapuri’’, oamenii obisnuiau să doarmă cu trei sau patru perne la spate, direct pe paie. O piatră încălzită le ținea de cald... ce timpuri... copiii mici dormeau în leagăn și la mezaninul fermei /muzeu am văzut un dormitor traditional pentru fetele nemăritate.

Acasă la fermă mesele zilei încep și se termină cu o rugăciune, uneori seful familiei citeste și pasaje din Biblie. Meniul principal al zilei consta din pâine, cartofi și clătite umplute, calitatea pâinii depindea de priceperea brutarului. Am aruncat și eu ochii prin oale, străchini, doar doar voi simti miros de supă de mazăre... am simtit-o mai tarziu în anexele fermei, unde se pregătea masa pentru voluntari.

In bucătărie sotia fermierului pregătea coca pentru păine și apoi o ducea la brutăria satului, acolo brutarul punea un semn pe aluat. După amiaza femeia ridica pâinea și plătea, acestea cântăreau între 800 si 1600 de grame, se folosea unt, grăsime rămasă de la prăjirea șuncii pe care am văzut-o atârnând pe niste grinde în cămară.

In cămară se punea laptele, carnea și legumele, putineiul pentru unt, bucățelele de unt erau duse apoi la Meppel, orasul vecin, în coșulete speciale și vândute la piață.

In timpul iernii vacile erau duse în grajduri, ele aveau un nume de alint, astăzi ele poartă doar numere... adio Joitica.

Finalul vizitei

In niste anexe speciale din curte voluntarii au mers să–si schimbe hainele de sarbătoare si sa serveasca masa, am fost si eu tratata cu o clătită locală, că am cotrobait prin toate cotloanele ca un detectiv.

Am încheiat vizita în sat într-o brutărie locala, unde comandasem telefonic niste rulouri ce se coc doar în Staphorst, umplute cu cremă de vanilie, achitand 7 euro pe o cutie... am fotografiat până în parcare alte case verzi și floricele, căpiindu-mi familionul. ..:))

La Staphorst se poate ajunge cu trenul din Amsterdam, cobori la Zwolle si de acolo se poate lua autobuzul 40, care nu circulă duminica... preferabil desigur, mașina personală.

Recomand o vizita combinata cu Giethoorn în trei zile zile de miercuri din august sau iulie, ... altfel nu vezi faimoasele costume în toată splendoarea lor, în rest satul e banal, dar pitoresc.

Va rog atasati un clip video cu imagini din sat –Traditional Dutch Village /Staphorst &Rouven – Happy Home, July 1,2015. youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2084 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI