ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.02.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 05.01.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

La pas prin Groningen, într-o casă cu piese lego, unde moda e doar ficțiune

TIPĂREȘTE URM de aici

Muzeul Groningen, un spectacol de piese ,,lego'' cu surprize

Astăzi vă provoc să deschideți carapacea frunții și să mă însoțiți într-o călătorie culturală modernă, într-unul dintre cele mai bune muzee olandeze contemporane, mai puțin cunoscut, nu e ca fratele cel mare, Rijkmuseum din Amsterdam (vezi impresii), e bătrânel, are peste 100 de ani de existență, dar machiajul lui a suferit schimbări arhitecturale radicale și are un suflet tânăr, datorită unor colecții intrigante și unor expoziții temporare remarcabile, e situat în nordicul oraș Groningen, (vezi impresii), care e zguduit zilnic de mici cutremure, datorită exploatării gazului natural din zonă.

Vântul remodernizării a bătut la poarta vechiului muzeu, ca un uragan, sub suflul a peste 11 milioane de euro, injectate în 1988, de cea mai mare companie de gaz natural, Gasunie, provocând alte mici cutremure în mentalitatea artistică a olandezilor, prin noua față a muzeului, despre care ei spuneau la început că e hidoasă.

Muzeul în sine este considerat de cei pricepuți în materie, o operă de artă, era preferatul mamei mele, nu are nimic clasic pe exterior, are o ,,siluetă’’ îndrăzneață, cu trei pavilioane principale, o clădire cilindrică argintie, un turn galben și un spatiu desconstructivist. Imi răsar și acum pe radar, gânduri jucăușe, inovații artistice, instalații moderne, multiple posibilități artistice.

Mă văd pe mine ca Alice in Wonderland, coborând ca melcul, cu mâinile lipite de o bară, pe o scară spiralată din mozaic venețian, ce te conducea direct în măruntaiele edificiului.

In interior, sunt luată vizual la palme, de o casă a modei cam trăznită, apoi îmi dau rendez -vous, cu un celebru designer spaniol, Jaimes Hayon, un copil minune al secolului nostru, ce -mi zâmbea simpatic dintr-un poster... Sta călare pe o găină de ceramică verde, invitându-mă poznaș să mă legăn cu curaj pe un scaun mov, sub formă de cârnat, provocându-mă ulterior, în altă secvență, la o partidă de șah, mutând niște piese gigant, recunosc ca am fost făcută mat, descoperind pe dosul unei piese, imaginea unui rege ce aluneca gentil pe o coajă de banană. :((

Vreau să vă prind cu cârligul vorbelor într-o plimbare culturală eterogenă modernă, fără clasici... am avut la finalul vizitei și ceva pitici pe creier, datorită unui arhitect pe nume Philippe Stark, m-am jucat solo de-a baba oarba, într-un pavilion circular cu pereți din perdele albe transparente, la întâlnirea cu studenții din Universitatea din Groningen, ce serbau 400 de ani de existență de viață universitară.

A fost un spectacol cultural ciudat, l-am gustat pe îndelete, m-am așezat pe scaunul lui Procust, realizat de celebrul Mendini, am uitat chiar si de pozele pentru Afa, am lăcrimat neputincioasă, că nu pot să mă cocoț la cucurigu spre acoperiș, în niște pavilionașe ce aparțineau artei deconstructiviste, vizibile chiar din stradă.

Localizare singulară a muzeului pe ape

Muzeul este localizat pe un loc istoric, pe o mică insulă artificială, lângă un canal mărginit de clădiri construite în sec. 19, acolo unde erau odată zidurile vechi de apărare ale orașului.

El este vizibil chiar din gară, e vesel și te surprinde prin formele lui geometrice diverse, nici un volum nu seamănă cu celălalt, fiecare are o culoare diferită, așa cum nici o zi nu seamănă cu alta, păcat doar că toanele de babă olandeză, ale vremii, le-au cam șters.

Privit dintr-un anumit unghi, muzeul pare ca o navă în derivă, pe un canal de apă, îmi place să visez că designerul/arhitectul lui italian, Alessandro Mendini, e un fel de căpitan Cook ce stă la cârmă, el așteaptă pasagerii-turiști să intre în trapezul lui de clădire, acoperit cu plăci ceramice colorate, decorate cu motive pointilliste, de parcă pictorul impresionist, Paul Signac, s-ar fi trezit din morți să deseneze acele pete colorate, evocând din depărtare ideea de apă și lumină.

Anual peste 200 000 de musafiri sunt poftiți sa coboare din gară sau mașină, direct în muzeul văzut de artist ca o biserică a timpului contemporan.

Muzeul integrat perfect în centrul prietenos al orașului istoric, e în opinia mea un fel de Acropole al artei locale.

Încă din faza de concepție, nașii lui străini, au vrut ca el să fie diferit de celelalte muzee, să epateze și Alessandro Mendin a realizat cu echipa sa de designeri, o combinație de corpuri geometrice moderne, eu m-am învărtit puțin în jurul lui și m-am uitat lung la niște pavilioane adiacente, așezate unul peste altul sau alăturate.

Am pășit pe un pod mobil, peste canal, am mers braț la braț cu bicicliștii... foarte tare, podul trece chiar prin mijlocul muzeului modern, era ridicat când eu mi-am pus amprenta cu piciorul și am așteptat 5 minute să-și coboare aripile de beton din aer. Vapoarele trec lin pe dedesupt, iar clădirea e ca o poartă de intrare în oraș, nu am reușit însă să-l salut la intrare pe celebrul arhitect italian, el își pregătea atunci valiza să plece, să-și ridice ,,permisul’’ pentru titlul de cel mai bun arhitect al anului în 2014.

Alessandro Mendini și echipa sa

După o lungă istorie și polemici cu edilii orașului, remodernizarea actualului muzeu a fost încredințată italianului Mendini, azi în vârstă de peste 80 de ani și unor arhitecți invitați, Philipp Starck, Michelle de Lucchi și Coop Himmelb (l), el a fost deschis în 1994 și a provocat atunci o mare senzație și cârcoteli din partea cetățenilor.

La baza proiectului futurist al designerului a stat ideea că ,,Fiecare persoană e diferită, de ce nu și un obiect? ’’.

El a amestecat disciplinile artistice și a lucrat împreună cu alți artiști, rupând tiparele clasice arhitecturale, fiindcă a vrut o clădire extravagantă, artistul a simțit că trăim cu toții într-o epocă marcată de o totală eterogenitate.

Pavilionul Central

Muzeul are trei părți legate la nivelul inferior de o zonă centrală care include noul Restaurant al lui Mendini, biblioteca și alte facilități.

Turnul Galben al lui Mendini, înalt de 30 de metri, stă la mijloc, el e inima muzeului, este vizibil din gară și cere atenția trecătorilor prin vocea lui tăcută, mai ales atunci când soarele strălucește peste învelișul lui laminat, auriu.

E ca turla unei biserici, e auriu din motive simbolice, el este locul unde este păstrată comoara muzeului cu valori, colecția muzeului Groningen, dar probabil că adună în el ceva praf, din moment ce nu ai voie să intri acolo. Turnul se află între două blocuri identice, unul e roz, celălalt e verde pastel, le-am degustat pe amândouă, dar înăuntru.

Camera Verde . La sud de turn e o cameră verde cu ferestre, legată de el, aici e cafeneaua-restaurant a lui Mendini cu niște lămpi roșii, ce curg vesel din tavan, de aici am văzut gara monumentală, o bijuterie arhitectonică de secol19, dar și vapoarele ce se plimbă ca lebedele metalice pe canal. Sub cafenea este o zonă educațională cu un auditorium și un atelier pentru copii.

Holul de la intrare a fost creat de studio Job, aici e spațiul public de informare, este singura secțiune a turnului de aur unde putem intra, ca vizitatori.

In acest perimetru, apare o scară spiralată cu mult bun gust, ea este o operă de artă ce ne trimite cu gândul la arta maură, e rasucită și nu e normală, te duce jos spre colecții și zonele expoziționale și nu în sus, ca în alte muzee.

Mă uit curioasă pe la parter, nu am sclipiri de geniu artistic, nu știu ce mă așteaptă, dar mă încântă provocarea în dialog tăcut cu muzeul, începe acțiunea decodarea, cu ajutorul unui ghid pliant gratuit, de la centrul de informare.

Noul Info Centre , considerat o capodoperă, a fost realizat de celebrul designer spaniol, Jaimes Hayon, eu m-am simțit acolo, ca la o sală mică de cinema, unde urmăreai pe un ecran, filme documentare cu exponatele din muzeu. O masă albă, cu mai multe brațe, parcă era o caracatiță, avea incorporate niște computere, de unde aveai acces la informație.

Eu am pus ochii pe lămpile aurii de deasupra mesei și pe niște oglinzi/ferestre deosebite ce reflectau canalul cu apă, pe care stă mândru, măria sa muzeul cu ,,cutii’’ trăznite.

Pavilioanele muzeului

Scara centrală are intentia de a crea o atmosfera orientală, e făcută din mozaic italian de culoare bleu, am admirat-o îndelung și am coborât cu grijă la nivelul 0, în underground, în pavilionul lui Mendini, făcut cu mâna lui, el are formă de trapez și constă din două etaje. 7 holuri consecutive sunt dedicate expozițiilor temporare.

La etajul 1 din pavilionul Mendini, colecțiile selectate prezintau lucrări de design, artă modernă, fotografii documentare și la momentul vizitei mele, o colectie de modă. Camerele de la etajul 2 (Mendini 2) prezintă selecții din domeniul artelor contemporane, fiecare cameră are propria ei culoare.

O scară mare de beton unește cele două etaje din pavilionul lui Mendini, ea conduce la pavilionul superior, cel mai controversat, realizat de o altă echipă de arhitecti /designeri, numiti grupul lui Coop Himmelb.

Pavilionul de est al lui Coop Himmelb -nivelui I

Pe latura de est a muzeului, peste Pavilioanele Mendini se află pavilionul deconstructivist.

El este partea cea mai capricioasă a muzeului, realizată de niște austrieci, pe exterior îmi pare ca o bombă ce stă să-mi explodeze în cap, prima impresie e de haos și dezordine. El e ca o explozie de plăci de sticlă și oțel, o încercare de a realiza o arhitectură numită ,,fluidă ‚’’ lipsită de logică, în contrast cu volumele lui Mendini. Designul acestui pavilion aparține mișcării deconstructiviste, prin care toate tradițiile sunt aruncate peste bord.

Pavilionul cilindric de aluminiu al lui Philippe Starck -nivelul 0

Mergând prin underground, o luăm la vest si ajungem în zona de arheologie a muzeului, ce ne povestește istoria orașului. Exteriorul pavilionului este din cărămidă locală, dând impresia unei fortărețe.

In vărful secțiunii de cărămidă se află un pavilion circular cu obiecte din domeniul artelor aplicate, acoperit cu plăci de aluminiu, realizat de designerul francez Philippe Stark.

Aspectul său exterior are strânsă legătură cu partea interioară, care prezintă colecții de ceramică din Estul îndepărtat, spațiile de expozitie sunt despărtite de niște perdele albe ce se leagănă, unde eu m-am jucat de-a baba oarba.

Am vizionat în acest pavilion și o expoziție temporară despre viața studenților din Goningen, în ultimii 400 de ani, încurcându-mă printre ,,pereții ’’ albi de perdele. Timp de 400 de ani studenții au format un element plin de energie și culoare în viața orașului, jucând și in prezent un rol important în viața socială.

Expozitii și colectii /casa de modă a artistei Marga Weimans

La începutul călătoriei mele artistice în muzeul colorat, am trecut prin săli generoase, am studiat niște panouri grafice pe tema modei, am pozat rochiile ciudate, ce m-au teleportat într-o casă a modei experimentale, nici că s-ar fi putut găsi, o locație mai potrivită pentru spectacolul viu colorat, pe care ochii mei l-au înregistrat cu plăcere și ironie nedisimulată, că nu prindeam mesajul artistic.

Artista designer olandeză Marga Weimans, prezenta o expoziție solo pe scară mare, printr-o retrospectivă a operelor ei artistice, într-o mini colecție puternică, unde ea investighează în 20 de lucrări, diferite teme, cu prioritate din colecțiile ei mai vechi.

Am vizionat o colectie numită Debut cu 9 piese, ce să văd, rochii din materiale ciudate, una era făcută din poliester cu fibre de sticlă, alta era neagră, voluminoasa ca un peisaj de munte și decorată cu niște lacrimi, țesute parcă, sugerând ideea că frumosul nu poate trăi independent de urât.

Wonderland 2009 este o altă expoziție cu 13 siluete, unele sunt încercuite de niște cadre metalice, sugerând simțul securitătii într-un oras haotic ca Rotterdamul. Wonderland e un tărâm al fanteziei, ce are ca temă ideea de frumos și urât, cu accent pe puterea fantastică a modei.

Colecția e inspirată din comunitatea africană ce traiește în cea mai săracă zonă din Rotterdam, tipa s-a inspirat din decorurile tradiționale, folosind bijuteriile și materialele găsite pe piața africană, chiar și artista e creolă.

Am mai studiat, o rochie de lemn, o rochie roz ce imită o pasăre tropicală cu aripi, picată din cer, un munte de rochie, Greenlanscape Dress și alte exponate aparte.

Corpul lucrărilor ei se cheamă ,,Instalații spațiale’’, cred că fiecare exponat își are propria lui poveste de atelier, este o casă a modei în stilul artistei olandeze, care a avut succes și la Paris. Mi-ar fi plăcut să cumpăr din magazinul modern al muzeului, o carte cu expozițiile artistei, dar prețul m-a pus pe mine în ramă.

Colecția Funtastico, expozitie temporară a lui Jaimes Hayon

Muzeul l-a vănat pe acest faimos designer spaniol de succes, încă din 2009, reușind să-l aducă călare pe un ,,pui verde’’, pentru o expozitie temporară solo, dar artistul și-a lăsat aici amprenta for ever, în centrul de informare digital pe care l-a proiectat în 2010, văd azi pe site că artistul a revenit la Groningen la debut de 2016.

Expoziția pe care eu am vizionat-o s-a numit Funtastico, ea a inclus instalațiile Baroc Digital și Mon Cirque.

Piesa de top a expoziției este lucrarea unică, The Tournament, un set de șah cu piese gigant de 2 m, pe care muzeul a reușit să-l cumpere recent. Jocul de șah a fost realizat în 2009 cu ocazia unui festival londonez și este inspirat din bătălia de la Trafalgar, pe dosul pieselor se ascund cu umor, desene simpatice.

Acest spaniol, e considerat un copil minune, e un tip exccentric, se îmbracă în costume haioase și a devenit celebru prin sculpturile sale de ceramică, e chiar fantastic. Am găsit nebunie în lucrările sale, e șocant, dar te încântă. L-am vânat prin muzeu cu interes, toate obiectele sale sunt emoționale și te invită ca vizitator să devii, o parte din ele.

Capita Selecta este o secțiune care prezintă lucrări de artă modernă și contemporană, am prins în iulie 2014 chiar o expoziție cu artă modernă chineză contemporană, ce reflecta schimbările majore economice și culturale de la moartea lui Mao.

La etajul unu se află sectiunea centrală numită pavilionul lui Ploeg, ce prezintă o colectie permanentă cu artiști din grupul de Ploeg și expresionismul nord european.

Doi artiști germani, Bernard Willhelm și Jjutto Kraus m-au surprins prin modul lor non conventional de a expune arta, în niște lucrări ironice, grotești și fantastice, inspirate din folclorul german.

Concluzii și impresii personale

Am părăsit muzeul după o vizită de două ore, aș fi vrut să zăbovesc mai mult în centrul digital hipermodern de informare, pentru a pătrunde tainele colecțiilor prezentate. Per ansamblu, muzeul mi s-a părut o combinație în mai multe limbaje artistice, eu am încercat doar să vă prezint un muzeu, ce oscilează între clasic, armonie și disonanță. Astăzi pot afirma că am reușit doar să-l ating la suprafață, aștept cu curiozitate alte expoziții inedite în călătoria mea viitoare la Groningen.

Bibliografie... groningermuseum.nl

Broșuri cu muzeul


[fb]
---
Trimis de mireille in 12.02.16 10:05:56
Validat / Publicat: 12.02.16 11:29:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.

VIZUALIZĂRI: 2533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mireille); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Jaimes Hayon cu the Tournament, piesa de rezistenta a colectiei, cu piese de sah de 2 metri... pe dosul pieselor sunt scene umoristice
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72400 PMA (din 57 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

teona
[12.02.16 11:38:23]
»

Felicitari! Esti inepuizabila si ma impresionezi de fiecare data. Speram sa am onoarea primului vot, dar cred ca deja au fost altii pe faza, asa mi se intampla daca votez pozele intai, ma las furata de imagini.

alinaro
[12.02.16 17:58:02]
»

@mireille - Groningen... A fost pe lista mea de sărbători. Dar nu s-a legat până la urmă, deci probabil nu voi mai ajunge așa curând acolo. Mi-ați înfipt un pic cuțitul în rană, ce să mai...

Un loc interesant, și frumos povestit, as usually.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, teona
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Groningen:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062455892562866 sec
    ecranul dvs: 1 x 1