Prin porturile de odinioară ale Olandei

TIPĂREȘTE

Prin porturile de odinioară ale Olandei

Dragii mei, în primăvara asta mi-am îndeplinit un vis, mi-am luat bicicletă. N-am înmatriculat-o încă în țară, aşa că nu cred că trebuie s-o trec în declarația de avere. Are doua viteze (să n-aud glume gen "încet şi pe loc"), şi mai ales este "made in Holland". Aşa că posesorii de biciclete moderne, cu 456 de viteze, dar "made in China" să-şi scoată basca în fața ei. Cei care încă mai au Pegas sau Pionier nu. Este o veritabilă piesă de muzeu, a văzut războiul, a fost cât pe ce să fie furată de nemții în retragere, dar când se-ntinde la drum n-o mai opreşti. Am văzut ce-nseamnă asta când am coborât un deal în Germania. N-are încă nume oficial, dar eu o alint "Camila". Un exista nici un "ă" în numele ei. Dar nu să mă laud cu investiția făcută am început review-ul, ci să povestesc pe unde am hoinărit cu Camila.

Vreau să vă spun despre trei oraşe olandeze, mai mici, dar pline de farmec. Fără a rivaliza cu Amsterdam în privința muzeelor, fără a avea clădiri moderne ca Rotterdam, fără a avea o istorie glorioasă ca a Haarlemului şi fără a fi elegante precum Haga, aceste trei oraşe, amplasate aproape unul de altul, reprezintă Olanda olandezilor. Şi când spun asta mă gândesc la vechi porturi, altădată pline cu corabii şi bărci pescăreşti, iar acum cu iahturi moderne şi vase pentru turişti.

Să începem cu Hoorn, oraşul care, poate că ştiți sau deduceți, a dat numele mult mai celebrului Cap Horn. Navigatorul olandez Willem Schouten a denumit capul pe care-l înconjurase după localitatea natală. Fondat cu 1300 de ani în urmă, Hoorn-ul, pe atunci port la Zuiderzee, a cunoscut o perioadă de înflorire în sec. XVII-XVIII, fiind un important punct de plecare pentru navele Companiei Indiilor Olandeze. Dar decăderea şi apoi falimentul respectivei companii (1800) a adus Hoorn-ului o nedorită acalmie, iar localnicii s-au reorientat spre agricultură. A fost o idee excelentă, deoarece golful numit Zuidezee a fost închis în 1932 de marele dig Afsluitdijk, şi a devenit lacul Ijsselmeer. Între 1963 şi 1975 a fost construit şi Houtribdijk, între oraşele Lelystad şi Enkhuizen, delimitându-se nou numita Markermeer, la care Hoorn este astăzi port.

Pornesc din vechiul port, de lânga Muzeul secolului 20. Inițial cladirea a fost închisoare, dar astăzi găzduieşte un cinema modern, muzeul amintit, un bar elegant şi ceva locuințe de lux. Nu-i prea comod de mers pe bicicletă, sunt mulți turişti aduşi de vasele de pasageri, iar pavajul este cu piatră cubică. Trec de Hoofdtoren (turnul care apare in 99% din cărțile poştale din Hoorn, şi evident în una din fotografiile mele), turn vechi si celebru în oras, dar care nu-i muzeu, ci restaurant. Mi-amintesc că l-am vizitat cu un an în urmă. Când am intrat, inițial am crezut că sunt la şcoala Waldorf, toți vorbeau în şoaptă cu lumânări pe mese. Nici priveghi nu era căci toți erau binedispuşi. Prietena mea cea olandeza comandă unei doamne serioase o bere şi o cola fără zahăr. Eu nu mai beau cola, că vreau să duc viața sportivă. Doamna ne intreabă dacă dorim să şi mâncăm. Atunci am intervenit eu, şi într-o limbă olandeză fără cusur am zis: Nee. Aveam cardul la mine, dar m-am găndit că mai bine-l ajut pe fiu-meu să-şi ia mobilă de bucătarie. Şi oricum nu-mi place mâncarea olandeză. Dar să revin în şa. Trec de mai multe mici cafenele, restaurante, magazine, privesc turla de la Oosterkerk (biserica pe care n-am găsit-o niciodată deschisă) şi cotesc spre stânga, spre piața de la Roode Steen. Pe strada Grote Oost, înainte de Muzeul afişului, sunt câteva case, evident din acea cărămidă roşiatică atât de utilizată in Olanda, care au peretele aplecat periculos. Le ştiu de aproape nouă ani, şi sunt tot în picioare. În Roode Steen mă întâmpină ca de obicei, statuia lui Jan Pieterszoon Coen, fost guvernator al Indiilor olandeze. În spate este Muzeul Westfries (nu mă apuc să traduc numele). Ce puteți vedea în acest vechi muzeu (fondat în 1880), amplasat într-o şi mai veche clădire (sec. al XVII-lea), sunt evident piese care amintesc istoria locurilor şi a Companiei Indiilor olandeze, adică picturi, ceramică, arme. Ca fapt divers, acum zece ani, în 2005, de aici au fost furate mai multe picturi şi articole din argint. Dar eu plec mai departe pe strada Marelui Nord, care se continuă cu cea a Micului Nord. Nu trec linia ferată, ci o iau spre est, de-a lungul canalelor, pe nişte străzi cu nume de puncte cardinale, mărginite pe zone verzi. Nu vezi mulți trecători, maşinile sunt rare, când şi când câte un confrate biciclist. Deşi sunt la mai puțin de un kilometru de zona portului, nu întâlnesc mulți turişti. Majoritatea ajung până la muzeul oraşului şi apoi se opresc la o cafea sau colindă magazinele, bucuroşi că mai pot bifa pe listă încă un oraş vizitat, al cărui nume probabil va fi uitat următoarea săptămână. Continui să pedalez pe străzi liniştite, cu case impozante din perioada de glorie a Companiei Indiilor olandeze. M-am cam rătăcit, dar ştiu că trebuie să am soarele în partea mea dreapta ca să mă întorc de unde am plecat, spre sudul oraşului. Sunt multe, foarte multe bărci, dar mai bine spun iahturi, că barcă era ceea ce avea bunicul. Mai noi sau mai vechi, cu catarge sau fără, stau toate aliniate în soare, aşteptând o nouă călătorie, o noua confruntare. Sunt şi multe corabii, cum am vazut în filme sau am citit în romanele copilăriei, care organizează excursii pentru turiştii mai puțin sedentari. Îmi propun din nou să mă înscriu la una dintre aceste călătorii. Pentru a câta oară? Mă apropii de Hoofdtoren şi sunt întâmpinat de nişte copii împietriți, care scrutează orizontul (vezi foto 6) şi o mulțime de turişti gălăgioşi.

Oraşul meu preferat din Olanda este Enkhuizen. Situat la aprox. 20 km NE de Hoorn, Enkhuizen este port şi la Markermeer şi la Ijsselmeer. Cum spunea maestrul Jean Constantin, "face două mări deodată". Istoria locurilor începe prin sec. al XIII-lea, ca sat de pescari. Dar dezvoltarea Companiei Indiilor olandeze aduce bunăstarea şi aici. Urmează aproape acelaşi drum ca şi Hoorn-ul, adică o decădere urmată de revigorare. Astăzi, în împrejurimile oraşului vei întâlni câmpuri cu lalele, dar şi multe ferme, iar portul este plin cu iahturi, dar şi cu vase de croaziera. Pornesc cu Camila din port, de lângă stația de ferry-boat, trec pe lângă portul interior, arunc o privire, dar şi pe Camila, că nu puteam să fotografiez din şa. Nu ripostează aşa că o abandonez, fără să-i mai leg siguranța. N-are cine să mi-o fure, doar vreun colecționar de antichitați. Ocolesc portul, trec pe la vechea ecluză şi apoi prin Drommedaris. Ecluză ştiți ce este, aşa că vă spun ce-i Drommedaris. E vorba despre o veche poartă, construită prin 1540, astăzi loc pentru evenimente culturale. Trec de podul basculant şi mă afund în păienjenişul de străduțe. Nu mai opresc la Muzeul navelor în sticlă. L-am vizitat acum câțava ani, şi pot să spun că este interesant. Am văzut şi un filmuleț, ca să înțeleg cum se fabrică acele mici nave. Căci olandezii nu construiesc doar nave uriaşe, ci şi minusculele corăbioare, captive în sticlă. Dar mă întorc în şa şi pornesc să traversez oraşul. Depăşesc portul vechi, alte vase, alte poze, şi încerc să ies din oraş spre nord, către Andijk. Am aflat că pe aici sunt câmpuri cu lalele. Străbat cu viteză mică zone cu case noi, moderne, înconjurate cu canale. E o feerie urbană, dar eu vreau lalelele mele. Ajung şi la marginea oraşului. GPS-ul îmi arată că în fața mea este o rețea de canale asemănatoare cu rețeaua de străzi din New York. Schimb viteza, adică pedalez mai repede, şi găsesc lalelele. Deziluzie, vântul care a bătut neîntrerupt în ultima săptamană a devastat şi câmpurile cu lalele. În zare văd nişte sere, dar eu voiam să le văd pe câmp. Sunt cam dezamăgit, şi ca să-mi mai trecă supărarea mă întorc pe la Muzeul Zuiderzee. Este un muzeu care arată cum era zona înainte de închiderea golfului. Ca să-l vizitezi însă trebuie să iei un vaporaş care are stația în zona veche a oraşului. Dar aveți grijă, ultima intrare e pe la 4 după-amiaza. Ca foarte multe muzee olandeze şi acesta este foarte instructiv şi foarte dedicat copiilor. Şi ca să închei, să mai adaug un lucru mai inedit. Lângă Enkhuizen este primul naviduct construit în lume, în 1995 (conform Wikipedia). Când vii cu vaporul dinspre Amsterdam, intri într-o ecluză, şi acolo vezi cum autostrada dispare sub zona navigabilă, pentru a ieşi câteva sute de metri mai departe.

Al treilea oraş despre care vreau să povestesc este Medemblik. La mijlocul sec. al XIII-lea acesta era deja un centru al negoțului din zonă, iar la sfârşitul aceluiaşi secol este construit şi castelul Radboud. Medemblik-ul este la mai puțin de 20 km NV de Enkhuizen, dar asta nu a însemnat că am avut o simplă plimbare cu Camila. Vântul a ținut să-mi răcorească fruntea tot drumul şi colac peste pupază drumarii s-au apucat de reparat o şosea. Şi ca să-şi arate grija părintească fața de biciclişti, au făcut pentru ei o pistă cauciucată. Intenție lăudabilă, dar când se afundă roțile de la bicicletă într-un strat moale de cauciuc efortul necesar se dublează. Bine zice nevastă-mea de acasă: Înainte de a te urca pe bicicletă uită-te în cartea de identitate sau măcar spune cu glas tare codul numeric personal, în special a doua şi a treia cifră. În orice caz am ajuns în oraş rupt de oboseală. Muzeul maşinilor cu aburi era închis, castelul Radboud era închis, aşa că am facut poze doar pe dinafară. Ce-i drept efortul a meritat, măcar pentru castel. Aici a fost ascuns inițial, la 4 septembrie 1939, Rondul de noapte de Rembrandt, înainte de a fi mutat într-un buncăr, in Castricum. Medemblik este un oraş pitoresc, cu case construite pe când Michiel de Ruyter umilea flota engleză, dar totuşi fără valuri de turişti. Chiar şi suveniruri găseşti mai puține şi cred că este normal, turiştii aduşi de vaporaşe (nu-s toți nebuni să vină cu bicicleta) sunt mult mai puțini decât în Hoorn sau Enkhuizen, iar proprietarii de iahturi nu prea cumpără magneți de bucătarie.

La rubrica "Nu-mi da sfaturi, pot greşi şi singur" vreau să sugerez un tip de suvenir care poate caracteriza mai bine zona vizitătă. Mai ales că noi cei de la AFA ştim să fim turişti. Lalele din lemn puteți cumpăra din Amsterdam, brânză din Gouda sau Edam, saboți de lemn din Marken. Si cum pe vremuri aici erau heringi, dar acum au rămas doar vasele cu panze, o corabie într-o sticlă este în acelaşi timp şi suvenir şi obiect de artă, este departe de kitch şi este ceva olandez.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 4176 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI