Amsterdam - orasul diamantelor

TIPĂREȘTE

Nu mai este un secret pentru nimeni că Amsterdamul este denumit şi "oraşul diamantelor", pentru că aici se colectează, se tranzacţionează şi se prelucrează cea mai mare cantitate de diamante brute, produse oriunde în lume. Aşa că nu am să vă încarc memoria cu o înşiruire de obiective turistice amsterdaneze (cafenele unde poţi să cumperi, la liber 5g de haşiş şi să-l şi fumezi sau RED DISTRICT cu "mândre" cu "marfa" la geam). Acest lucru îl puteţi găsi, cu prisosinţă, în celelalte postări. Aici voi încerca să scriu câteva impresii, care mi-au rămas după vizitarea lui.

Amsterdamul ne-a întâmpinat, după o noapte petrecută într-unul din hotelurile aparţinând reţelei IBIS (hoteluri de etapă 3*, care nu au frigider în cameră, pentru că adoră economia de curent, dar în schimb au seif, care nu consumă curent), cum spuneam, oraşul ne-a întâmpinat cu o dimineaţă călduţă şi însorită, de început de septembrie, numai bună de umblat.

Ajunşi în piaţa muzeelor, deşi luaserăm micul dejun la hotel, ne-am repezit să gustăm cartofii prăjiţi, cu sos, la cornet (3E), care nu ne-au dat pe spate. Oraşul sau cel puţin locul unde ne aflam, nu mirosea a fum de haşiş sau de peşte prăjit (poate noi nu aveam nasul destul de "format" pentru a simţi astfel de miasme), ci a mare, ceea ce mi s-a părut normal într-un oraş de pe malul mării.

După acest respiro din piaţă, ne-am adunat şi ne-am îndreptat către o clădire, aparent modestă, care ni s-a spus că adăposteşte (de ploi şi mai ales de hoţi) Muzeul Diamantelor. Pe clădire mai scria: COSTER DIAMOND şi lateral-dreapta: TORTURE MUSEUM (!) (vezi foto!). Pesemne că se referea la tortura îndurată de bietele femei, văzând înăuntru atâtea splendori, pe care ele nu puteau să le cumpere din lipsă de bani. Ne-am aşezat cuminţi la rând, cu biletul cumărat cu 20 E (la grup e mai ieftin) şi am aşteptat. Intrarea turiştilor se făcea în tranşe de câte 20 de persoane, pentru a nu aglomera spaţiile. Pe noi ne-au lăsat să intrăm cu toţii, fiind un grup organizat.

La parter, ne-am putut scălda ochii cu mulţimea de diamante şi bijuterii afişate, care mai de care mai valoroase. Făcea excepţie o vitrină cu ceasuri de lux (majoritatea elveţiene - păi se putea?) ale căror aspecte, dar şi preţuri, erau orbitoare. O altă vitrină conţinea figurine suflate din sticlă colorată, care puteau rivaliza, cu succes, cu cele văzute la sticlăria din insla Murano. În una din camere era instalat un meşter, cu toată aparatura aferentă, care ne-a demonstrat, pe viu, cum se şlefuieşte un diamant. În primul rând cu răbdare (cu tutun nu, că nu era permis fumatul!) şi apoi cu migală, contolând des unghiurile faţetelor.

După ce am epuizat parterul, am suit la etaj, unde ne-a preluat o ghidă de limbă română, o sibiancă de pe la noi, Roxana parcă avea numele. Ne-a invitat într-o cameră şi apoi a închis usa blindată. Camera era dotată cu o masă lungă, precum si cu 4 "îngeri păzitori" - a se citi 4 camere de luat vederi, pentru a se preveni incidentele cauzate de "lipirea" unor diamante de degeţelele unor turişti, mai "colecţionari" de gratis, decât alţii. După un scurt expozeu, doct şi la obiect, despre cum au luat naştere, unde se găsesc, ce calităţi trebuie să îndeplineacă un diamant (culoare, limpezime, fără impurităţi sau fracturi, greutate (1 karat are 200 mg), dintr-o încăpere din spate, ni s-a adus tăvi pline de bijuterii şi diamante, pentru admirat şi cumpărat. Eu am ochit, pentru nevasta mea personală, care rămăsese acasă, un inel, tip verighetă, în care erau încrustate 4 diamante mici, şlefuite clasic, tip rozetă, care costa numai 170E. Dar mi-am dat seama, cu groază, că nu ştiu marimea sau măsura degetului nevestei mele (la pantofi o ştiu!). aşa că ghida, plină de un profesionalism pe care n-am ostenit să-l admir, mi-a atras atenţia să nu-l cumpăr, deoarece modelul NU PERMITE să fie lărgit sau strâmtat, în ţară. Aşa că am rămas cu banii, pentru a-i cumpăra alt cadou, din altă parte a circuitui.

Colegii, în special colegele, au făcut cumpărături cam de 2.000 E, aşa că toată lumea a fost mulţumită la despărţire: şi gazdele şi turiştii. Fiecare obiect cumpărat a primit UN CERTIFICAT DE GARANŢIE.

Pe urmă ni s-a dat liber pentru a mai vizita cam ce am mai vrea noi. Eu, în ceea ce mă priveşte, m-am trezit în situaţia "Măgarului lui Buridan", care afla între două gramezi, cu paie şi fân şi nu ştia de care să se apuce.

M-am uitat în stăga, RIJKSMUSEUM (cred că l-am scris bine, că mi s-a strepezit limba pronunţându-l!), la cca 300 m, la dreapta, VAN GOGH MUSEUM. Unde să mă duc, timpul nu-mi permitea să le "fac" pe amândouă, aşa că am ales pe Van Gogh (febleţea mea din totdeauna), mai ales că lângă muzeu se afla şi un supermarket, de unde vroiam să fac nişte cumpărături. Intrarea 12 E, coadă moderata, nu ne-au buzunărit de cuţite ca la Vatican. Înăuntru turişti destui, majoritatea chinezi, veniţi să se "culturalizeze". Pe lângă pânzele pe care le ştiam din albume, m-a impresionat seria de autoportrete ale pictorului, un unicat în lume. Mi-am adus aminte de un banc, pe care îl ştiam de la Mircea Crişan, legat de subiect. Un grup de turişti în faţa muzeului: - Doamnelor şi domnilor, a zis ghidul, vă aflaţi în faţa celui mai mare muzeu din lume, care cuprinde picturile lui Van Gogh... - Dar cine a fost Van Gogh? a întrebat o doamnă cam plinuţă şi simpluţă. - Doamnă, Van Gogh, a fost socotit printre cei mai pictori ai Olandei şi chiar printre cei mai mari din lume... - Şi altceva? - Cel mai vestit tablou al lui, FLOAREA SOARELUI, s-a vândut, la o licitaţie, cu 40 mil dolari... - Şi altceva? - Şi, pot să vă spun, că în timp ce picta la Arles, în sudul Franţei, într-un acces de nebuie şi-a tăiat, cu briciul, o ureche... -Brrrr, oribil! Şi altceva? - Şi altceva, zise ghidul înebunit, NU ŞI-A MAI TĂIAT! . Bun, gata cu gluma şi la vaporaş! Apropo, la cumpărături, la supermarket, când am vrut să le achit la casă, am fost îndrumat, politicos, spre casele unde se putea achita cu bani cash, aceea zonă era pentru plata cu cărţi de credit. Bună idee, am putea s-o preluăm şi la noi, micşorându-se astfel aglomeraţia.

Nu se poate să părăseşti Amsterdamul fără să faci clasica croazieră pe canalul Amstel şi în port (12 E biletul, o oră plimbatul). Ne-am îmbarcat tot grupul pe acelaşi vaporaş. Pe canalul Amstel case frumoase şi îngrijite, cu arhitectură de epocă, ambarcaţiuni înşiruite pe lăngă maluri, apa cam murdară şi cu motorină în ea. Dacă vroiai să-ţi faci rost de o bicicletă, alegeai una mai acătării şi o pescuiai din apă, unde erau multe aruncate.

Ajunşi în golf, marea era mai curată şi am putut admira vase de croazieră cu mai multe punţi, un velier ca pe timpul corabiilor cu pânze, Muzeul Marinei, un hotel somptuos MOVENPICK şi multe altele. A meritat şi cum amurgea, am luat-o către hotel.

Adio AMSTERDAM, ne vom mai revedea, dacă va vrea şi Bunul Dumnezu al turiştilor.

P. S. Oare cei care postează "impresii" pot fi numiţi si "IMPRESIONIŞTI"?!

---

VIZUALIZĂRI: 2222 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI