La coadă la Figlmüller

TIPĂREȘTE

M-am întors de curând dintr-un weekend petrecut la Viena. Înainte să vă povestesc despre oraș și obiectivele vizitate, vreau să vă spun cateva lucruri despre un restaurant unde se manâncă foarte bine, Restaurantul Figlmüller.

Nu eram la prima tentativă de a mânca în acest local, cu doi ani în urmă, fiind în trecere prin Viena, o prietenă care cunoștea restaurantul ne-a recomandat să mâncăm acolo, dar coada care era la intrare și vremea urâtă din aceea zi ne-au făcut să renunțăm să așteptăm.

De data aceasta mi-am zis că orice ar fi nu vreau să ratez ocazia de a gusta minunatul snițel Figlmüller, specialitatea casei.

Știam că pentru a evita coada de la intrare, se pot face rezervări telefonic sau pe saitul localului, figlmueller.at/de dar, în graba cu care am pregătit călătoria, am uitat de această posibilitate.

Înainte de toate vreau să vă spun că restaurantul are două locații, una lângă cealaltă, intrările făcându-se din străzi diferite. Prima este pe Wollzeile nr. 5 iar cealaltă pe Backerstrase nr. 6. Ambele străzi se găsesc foarte ușor datorită poziției centrale, în spatele celui mai vizitat obiectiv turistic din Viena, Stephansdom.

Nu vă ascund faptul că încă de când am stabilit că vom merge în weekend la Viena, gândul mi-a fost nu la palatele Belvedere, Hofburg sau Schombrunn, la Stephansdom sau Burgtheater ci la celebrul snițel Figlmüller.

Nu sunt o mare mâncăciasă, mai ales că mereu am avut grijă să nu pierd controlul greutății, doar că palatele și catedrala le mai văzusem, snițelul nu.

După o zi de umblat prin oraș, morți de oboseală și hămesiți de foame (nu am vrut să manânc nimic toată ziua) ne îndreptăm plini de speranțe spre restaurat. Trecând de lângă Stephansdom, vrem să facem o scurtă oprire și să intrăm în catedrală dar stomacul meu protestează zgomotos.

Clar, nu mai e vreme de pierdut, mai ales că se apropia seara când la Figlmüller ar putea fi și mai mare aglomerație.

Gasim foarte ușor strada Wollzeile, localul este bine semnalizat, se intră pe un mic gang unde se află o pancartă mare cu meniul restaurantului. În cap de meniu tronează mandru Figlmüller schnitzel 13,90 euro.

Îmi fac repede un calcul, 13,90 ori doi, plus două salate, plus un vinișor, plus ceva dulce dar nu apuc bine să trag linie că mulțimea de la intrare mă trezește la realitate:

- Mamăăăăă, mamăăăăăă ce mai coadă!!!

Mă uit la soțul meu, el se uită la mine și amândoi ne apucăm să numărăm: 2,4,6... 12 persoane, ce ne facem???

Poate totuși n-am numărat bine, imi zic în gând și o iau de la capăt, dar și a doua oară tot atâția mi-au ieșit, nici măcar unu minus.

Nu apucăm bine să ne dezmeticim că ușa restaurantului se deschide, intră șase persoane, apoi se închide la loc. Asta mă enerveză la culme:

- De ce doar șase, mai suntem și noi aici, pai chiar așa, ne închideți ușa în nas!??!

Soțul meu imi explică un lucru de-altfel logic, dar pe care din cauza foamei nu sunt în stare să-l realizez:

- Pesemne că cei care au intrat erau un grup și s-a eliberat o masă de șase persoane, de-asta au intrat șase.

În fața noastră patru doamne gureșe sporovăiesc de zor în limba rusă și nu par deloc deranjate că trebuie să aștepte. E clar, sunt și ele un grup, deci trebuie să se mai elibereze o masă de patru persoane și apoi una de două și pentru noi. Păi în ritmul ăsta, avem de stat nu glumă.

Foamea nu imi dadea pace, deloc încântată, hotărâm să ne încercăm norocul la a doua locație, cea de pe Backerstrase nr. 6., despre care știam că este mult mai spațioasă.

Da, dar eu aici vroiam să mănânc, în locul în care, în anul 1905, Johann Figlmüller a deschis o mică vinărie care încă de la început s-a făcut remarcată datorită atmosferei boeme, a vinului de calitate și a modului original de preparare a snițelului uriaș. Se spune că însuși Franz Joseph ar fi fost la un moment dat oaspetele acestui local și că există undeva, pe un perete, semnătura împăratului pe un meniu al acelor vremuri.

Aici aș vrea să fac o mică parateză, eu nu am văzut acest meniu, erau niște chestii atârnate pe pereți, dar la cât de mic și aglomerat era restaurantul în momentul în care am reușit să intrăm noi, mi s-a părut o lipsă de politețe din partea mea să mă plimb printre mese și să caut dovada acestei povești.

La un moment dat, exact când ne pregăteam să plecam, își face apariția un chelner bine ferchezuit care le întreabă ceva pe doamne și apoi uitându-se la noi ne poftește înăuntru.

- Cum... gata... intrăm... dar nu am stat mai mult de 5-6 min și eram ultimii din coadă!!!???

Îi spun soțului meu, mândră de mine:

- Ne-a poftit înăuntru pentru că i-am zâmbit.

- Eu cred că doar pentru faptul că s-a eliberat o masă de două persoane, îmi răspunde el răutăcios.

Despre restaurant vă pot spune că este mult mai mic decât credem, are la intrare un hol îngust plin de mese de două persoane. Holul dă într-o încăpere care nu cred că are mai mult de 20-25 m pătrați, cu open kitchen, unde sunt aproximativ 6-7 mese si băncuțe din lemn. Din această încăpere se mai intra într-una, în care din cauza poziției unde am primit masa nu am reușit să văd mare lucru.

După ce dăm comanda îi spun soțului:

- N-am stat noi la coadă să intram, dar să vezi acum ce așteptăm să ne aducă mâncarea.

Nici nu apuc bine să termin fraza, că chelnerul își face apariția cu tot ce comandasem, zâmbind încântat de uimirea noastă. Mă tot întrebam în gândul meu, cum naiba fac ăștia, la cât de plin e restaurantul și la câți mai așteaptă afară (pentru că am omis să vă spun că între timp se formase o altă coadă la ușă) să aducă mâncarea așa de repede!!

Dar m-am dumirit cum stau lucrurile. Deși restaurantul are mai multe preparate, toată lumea comanda specialitatea casei, așa încât, bucătăresele fac șnițelele fără să aștepte comenzile de la ospătari, doar cine nu mănâncă Figlmüller schnitzel are de așteptat.

Șnițelul n-am ce zice, foarte bun, se topea în gură, subțirel, crocant, gustos și foarte mare, dar cea care m-a dat pe spate a fost salata.

Nu mai rețin exact cum se numește, este o salată mixtă din: morcov, castravete, roșii, varză, cartofi dulci, ceapă, 2-3 feluri de salată verde, care în mod normal ar fi trebuit amestecată pentru a se combina aromele dar pentru că farfuria era prea mică am fost nevoiți să le mâncăm așa pe straturi decât să o împrăștiem pe masă.

Ce nu am înțeles eu și nu este prima dată când văd acest lucru, este de ce în unele restaurante, porțiile de mâncare sunt mai mari decât farfuriile. Ori le-au mărit după ce au cumpărat farfuriile :), ori, să vadă clienții că, vezi Doamne, ce porții mari au ei de nu încap în farfurii.

Pe la jumătatea monstrului (mă refer la șnițel, desigur :) ) eram deja sătulă și mă uitam cu părere de rău că voi fi nevoită să-l las în farfurie, când aș fi putut să-l savurez mai târziu. Eu vedem că aproape toți cei care părăseau restaurantul aveau în mână pungi de hârtie cu înscrisurile restaurantului, dar m-am gândit că, așa de tare le-a plăcut mâncarea încât și-au comandat și pentru acasă. Cerem chelnerului nota de plată, iar el, foarte vigilent, își face apariția și cu nota și cu hârtie cerată de împachetat si pungă pentru a-mi lua restul de șnițel acasă. Din nou sunt surprinsă, în restaurantele noastre este considerată o impolitețe să-ți cer la pachet ce ți-a rămas în farfurie.

În timp ce mâncam, afară începe o ploicică rece de primăvară. Ușa restaurantului se deschide iar persoanele care așteptau resemnate la coadă pătrund în micul hol de la intrare. Câțiva dintre ei își roteau nerăbdători ochii prin încăpere sperând la eliberarea unei mese.

Iar sunt pusă într-o situație inedită, cum să mănânci liniștit în timp ce la doar 2-3 m de tine cineva se uită și poate își zice în gândul lui: ” hai măi frăți oare mai repede, că mi-e foame și mie! ”

Asta m-a făcut să mă grăbesc puțin, în mod normal am mai fi stat o vreme, am fi profitat de intimitatea restaurantului, mai ales că afară era vreme urâtă iar de la masă mergem direct la hotel, dar cum să stai să-ți tihnească când când îi vezi pe cei care așteaptă.

În concluzie, ca să nu vă plictisesc, Figlmüller are mâncare bună și destul de acceptabilă la preț, comparativ cu alte restaurante din Viena, dar nu mergeți acolo dacă sunteți flămânzi, cel puțin nu la cel de pe starda Wollzeile nr. 5.

Un alt lucru care mi-a plăcut este atmosfera rustică, promptitudinea chelnerilor, faptul că sunt atenți la detalii, la noi, într-un restaurant plin, te uiți mult și bine după chelner în cazul în care ai nevoie de ceva.

Ce nu mi-a plăcut la Figlmüller este faptul că oamenii așteaptă în picioare în timp ce tu mănânci, iar alt lucru ar fi că toaleta este undeva afară. Nu pot da mai multe detalii pentru că nu știu, dar am văzut niște chei intr-un cui de-asupra căruia scria WC. Cei care aveau nevoie, luau cheia și erau îndrumați de chelneri undeva în afara localului.

Datorită celebrității, se pare că Figlmüller nu este considerat doar un restaurant ci și un obiectiv turistic, dar un obiectiv care îți potolește foamea. Ceva de genul ăsta scrie pe saitul lor dar eu am interpretat puțin.

Auf Wiedersehen liebe freude!

---

VIZUALIZĂRI: 14158 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI