Salzburg – bucuria unei scurte vizite

TIPĂREȘTE

Așa cum spuneam în mai multe dintre articolele perecedente, Austria este țara care mă atrage ca un magnet prin frumusețea inegalabilă a naturii, prin curățenia așezărilor, originalitatea arhitecturii dar și bunăvoința și cordialitatea locuitorilor.

Anul acesta am împărțit concediul în două părți: jumătate în Berchtesgadlander și jumătate la Attesee am Attersee, în Salzkammergut. Între ele, din motive de sincronizare a cazărilor, am strecurat o zi la Salzburg, oraș în care am fost de mai multe ori. Dimineața zilei în care am sosit (început de iulie) am petrecut-o la palatul Hellbrunn, situat la marginea orașului (aproximativ 4 km de centru). Având experiența superbei grădini renascentiste a vilei d Este din Tivoli, eram curioși cum au fost concepute jocurile cu apă din incita Palatului Hellbrunn, despre care știam că au fost amenajate la inițiativa arhiepiscopului Markus Sitticus, după modelul italian. (deși specialiștii germani în materie contestă această sursă de inspirație). Arhiepiscopul s-a gândit să-și construiască o reședință de vară, alegând acest loc minunat, unde apa există din abundență și unde natura este generoasă.

Cladirea principala a Palatului Hellbrunn a fost construită între anii 1613 și 1615. Este de formă rectangulară, având două pavilioane în colțul din fața. Cele trei etaje sunt departajate pe fațadă de așa numitele decorațiuni "Kordongesimse". Scara dubla de la intrare duce la poarta principala de la Castelul Hellbrunn. Sub scară se gasește o fântana grotto de Santino Solari. La primul etaj al palatului se găsesc "Camerele Prințului" – Fürstenzimmer. Aceasta parte a fost decorată de Arsenio Mascagni în 1615. Italianul a pictat pereții și tavanul cu scene diverse și cu 12 Cezari de aur. Intr-un mod asemanator, Mascagni a pictat camera octogonală "Musikzimmer" sau “Octagon”, un salon dedicat muzicii, care se învecinează cu Fürstenzimmer.

Mi-a plăcut în mod deosebit camera de muzică, prin decorațiunile ei originale, dar și prin amenajările contemporane, lângă acesta fiind o cameră pe pereții căreia sunt priectate imagini din vremea lui Markus Sitticus, pe care le poți viziona stând confortabil într-unul din scaunele canapelei rotitoare, amplasată în centru, folosind audio guide-ul care întră în prețul biletului. (12,5 euro de persoană, pentru palat, grădina și jocurile de apă, plus muzeul de artă populară).

Punctul de atracție îl reprezintă, fără îndoială "Ziergarten" sau Gradina Plăcerii din spatele Palatului Hellbrunn, care a fost inaugurată în secolul al 17-lea. Grupurile de vizitatori așteaptă cu nerăbdare să intre, pentru a se bucura de rodul imaginației creatorilor acestei grădini, care au făcut din curgerea apei un mic spectacol. Ahiepiscopul a urmărit să - și surprindă oaspeții și, în același timp, să-i distreze, mai ales în zilele călduroase de vară, când răcoarea apei era binevenită. Vizita este ghidată, iar grupul e format din 20- 30 persoane. Încă de la intrare esți surprins de aparatul de fotografiat al gazdelor, pentru ca, la sfârșitul turului să te aștepte câteva instantanee în care apari, fără să fii obligat, însă, să le cumperi. Noi ne-am cumpărat o fotografie (6 euro!) fiindcă ni s-a părut sugestivă și bine realizată.

Turul durează un sfert de oră, ceea ce mi s-a părut cam puțin, având în vedere ceea ce oferă obiectivul și, desigur, prețul biletului. Grădina nu este foarte mare, este adevărat, dar mi s-ar fi părut normal să pot zăbovi mai mult asupra fântânilor, statuilor, bazinelor. Această durată redusă e cumva consecința faptului că turul este ghidat. Pe lângă aspectul comercial al problemei, cred că e și o chestiune legată de faptul că „ surprizele ” sunt declanșate folosind anumite manete, pe care doar personalul le cunoaște și le mânuiește. Totuși e prea puțin…

Despre grădini pot spune că nu sunt intinse, dar au tot ceea ce e necesar unei amenajari de acest fel: bazine, statui pavilioane, grote și chiar un teatru. Aceste elemente nu sunt grandioase, unele fiind mai degrabă miniaturale, dar realizate cu măiestrie. Verdele vegetației se îmbină armonios cu marmura statuilor amplasate ici acolo, peste care timpul și-a lăsat urmele, dar ceea ce dă viață grădinii este, fără îndoială, apa, care se strecoară peste tot, punând în mișcare jucării care imită ocupații, activătăți sau chiar scene de operă. Surprizele se țin lanț, instrumentate fiind însă cu moderație de ghid (ă). Din scaunele mesei masive de piatră țâșnește apa fără să știi, din coarnele cerbilor care străjuiesc intrarea într-o grotă, sar zglobii picături reci, când stai gânditor lângă un perete de grotă, te poți trezi că te stropește cineva, iar, la plecare, pe aleea de rămas bun, treci printr-un neprevăzut tunel de apă. E amuzant, e reconfortant și vesel.

În grotele amenajate tematic, copii se bucură de jucăriile mișcate de apă, de sunetele care ies din pereți, pentru ca, întreaga audiență să fie uimită de propulsarea cu un jet puternic a unei scufii conice (de metal), simbolizând puterea și poziția socială a arhiepiscopului.

Cât despre teatrul mecanic, acesta este cu adevărat minunat. El a fost construit de Lorenz Rosenegger la comanda unui alt arhiepiscop, Andreas Jakob, între 1748 and 1752 și reproduce o scenă din viața urbană, prin intermediul a 160 de figurine de lemn, mișcarte de forța apei. Scena este cu adevărat minunată, te uimește precizia cu care au fost concepute mișcările păpușilor de lemn. Și să nu uităm: tot ceea ce se întâmplă în acest loc este consecința forței apei, neexistând pompe.

Odată ieșiți de la jocurile de apă – pe care le doream prelungite- ne-am continuat plimbarea în parcul mare al palatului (Volksgarten), deschis publicului gratuit. Alei nesfârșite, bazine cu pești, statui, trandafiri, aranjamente florale, arbori diverși, toate te îmbie la mers, iar aerul prospăt îți dă vigoare. Cei care vor, pot intra la Muzeul de artă populară sau la zoo.

După ce ne-am cazat la Vila Carlton, 4*, nici n-am apucat să ne familiarizăm cu ambianța, că a și început ploaia. (de altfel prevăzută) O ploaie de vară, răcoroasă și binefăcătoare, dar care ne-a ținut în hotel toată după amiaza. Dimineața zilei următoare însă, prospețimea își spunea cuvântul, așa că, imediat după micul dejun, am vizitat Grădinile Mirabell, situate la numai zece minute de locul de cazare. Le mai văzusem o dată în trecere, în urmă cu foarte mulți ani, dar acum le-am savurat pe deplin, experiența noastră în domeniul grădinilor artistice fiind mult mai mare. La intrarea dinspre Makartplatz un artist interpreta la harpă o piesă, sunetele delicate se răspândeau în aer, iar în față se derulau covoarele florale multicolore, ale Parterului mare și Parterului mic, împrospătate de ploaia de mai bine de o jumătate de zi. În centrul Parterului mare, singura parte a grădinii păstrată din original, se află o fântână arteziană, flancată de patru grupuri statuare, redând scene mitologice: răpirea Elenei din Troia de către Paris, salvarea lui Anchise de către fiul său Enea din Troia în flăcări, răpirea Persefonei pentru a fi dusă în lumea lui Hades, victoria lui Hercule asupra semizeului pământean Anthaeus. Aceste grupuri statuare care au fost create de Ottavio Mosto 1690 simbolizează cele patru elemente primordiale apă, foc, aer și pământ, dar propun și o perspectivă asupra omului al cărui destin poate fi schimbat într-o secundă.

Balustradele care înconjoară această parte a grădinii sunt decorate și ele cu statui (Diana, Flora, Minerva, Ceres, Pomona. Venus, Vesta, Juno si Chronos, Bachus, Jupiter, Marte, Hercules, Vulcan, Hermes și Apollo) realizate de B. van Opstal, dar și cu vase de marmură ornamentale.

Fântâna lui Pegas este un alt punct de atracție al grădinilor și este situată în vecinătatea laturii stângi a Palatului Mirabell. Statuia a fost realizată din metal de către artistul din Innsbruck Kaspar Gras, în 1661, la comanda arhiepiscopului Guidobald von Thun. Armăsarul înaripat a rămas în Kapitelplatz până în jurul anului 1700, când a fost mutat în Piața Mirabell din partea de vest a fațadei baroce a palatului. Dupa marele incendiu din Neustadt (1818), sculptura din bronz a fost depozitată temporar, fiind ulterior uitată.

În 1913 cineva și-a reamintit de sculptura veche și a fost adusă și așezată pe un soclu din stâncă în mijlocul unui bazin circular din fântâna veche a Grădinilor Mirabell.

Întrucât grădinile sunt construite de-a lungul axei nord-sud, din ele se vede Cetatea Hohensalzburg tronând maiestos asupra orașului și catedrala Salzburger Dom, grădinile originale fiind remodelate conform planurilor de către Johann Bernhard Fischer von Erlach timpul Prințului Arhiepiscop Johann Ernst Thun în 1689. Într-adevăr această perspectivă este amplă, grandioasă aș zice, dând spațialitate și grădinilor.

Rozariul (grădina de trandafiri) a fost amenajată în perioada barocă ca „Großer Pomeranzengarten”, ea căpătându-și forma istorică în 1955. În anii de după război a fost folosită pentru cultivarea legumelor. Această grădină cu trandafiri ornamentali este situată imediat la sud de Palatul Mirabell și este mărginită de un gard și de 17 vase de marmură, dintre care unele au fost create de Fischer von Erlachs. Acum predomina în stratul mare un singur soi de trandafiri de culoare roșie, făcând din acest colț al grădinii, o oază de mare frumusețe și eleganță.

Oranjeria este o altă componentă a grădinii, ca și Grădina piticilor (Zwergelgarten), unde se află doar 16 dintre cele 28 de statui originale, căzute în dizgrație și ignorate într-o anumită perioadă.

Ne-am despărțit cu greu de acest spațiu de mare frumusețe și delicatețe, Grădinile Mirabell fiind considerate unele dintre cele mai reprezentative grădini baroce din Europa.

Faptul că accesul publicului în grădini este gratuit reprezintă un act de mare generozitate din partea celor care gospodăresc renumitul oraș.

---

VIZUALIZĂRI: 3830 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI