ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 04.03.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAR-2017
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

O data-n viata...

TIPĂREȘTE URM de aici

Singapore… orasul care nu doarme niciodata, unde o mie de lumini se oglindesc in apele Golfului si unde trebuie sa te duci ca sa vezi ce n-ai vazut… in trei zile mi s-a dat peste cap intregul sistem de valori, ideea de frumos si spectaculos capatand un nou inteles…

Asa cum am povestit deja, am stat la Marina Bay Sands, hotelul-emblema al orasului Singapore. O data implinita nebunia asta, am pornit sa exploram, pe cat ne-a permis timpul, aceasta destinatie despre care auzisem atatea…

Singapore este un oras-stat, “Orasul Leilor”, care si-a castigat independenta in 1965 de sub protectoratul britanic. Cu o suprafata de 700 km patrati, are una din cele mai dezvoltate economii din lume, un oras extrem de scump, ai carui locuitori au un nivel de trai ridicat. In Cartierul Financiar intalnim reprezentantele unora dintre cele mai mari consortii bancare si de afaceri din lume, care isi desfasoara activitatea in zgarie-nori din sticla si otel, care-si arunca umbra peste constructii istorice, cum ar fi hotelul Fullerton Bay si bulevardul Raffles (numit astfel in cinstea celui care a fondat orasul Singapore modern, in secolul XIX, sir Stamford Raffles).

Ce poti face in trei zile?

In primul rand, daca nu sunteti cazati aici, vizitati Marina Bay Sands, ca merita. In zonele publice (holul, receptia, mall) poate intra oricine, iar contra unei taxe de 23 de dolari singaporezi aveti acces pe puntea de observatie, pentru niste fotografii de neuitat. Hotelul a fost inaugurat in 2010, avand 2500 de camere si o celebra piscina suspendata, fiind gandit ca un resort integrat, hotel, casino si zona de cumparaturi de lux, investita totala cifrandu-se la peste 8 miliarde de dolari.

The Shoppes at Marina Bay Sands este cel mai mare si luxos Mall din Singapore, un loc unde luxul este la el acasa. Accesul se face de pe promenada de langa Marina, sau din hotel, ori de la statia subterana de metrou MRT Marina Bay. Mall-ul in sine este imens, strabatut de un canal venetian pe care te poti plimba cu gondola; ascunde un casino de clasa mondiala, un patinoar, food-court-uri extinse, si o mie si una de magazine (cateva marci celebre pe care le regasiti aici sunt Rolex, Ralph Lauren, Cartier, Hermes, Chopard, Tiffany). Daca tot ati ajuns aici, este o experienta in sine sa luati ceaiul la TWG Tea Garden, sa gustati delicatese italiene la Pizzeria si Osteria Mozza, sau dulciuri deosebite la Il Venetiano,

Preturile sunt din alta galaxie… de exemplu, intr-un magazin de incaltaminte, o marca asiatica, n-o retin, sotului i-au placut o pereche de pantofi, frumosi, dar nimic extravagant; cand am aflat pretul, am luat-o usor la plimbare, pentru ca costau doar vreo 5000 de dolari singaporezi. La Tiffany e plin de diamante, aur si platina, te orbesc, nu altceva; toate marcile care se respecta au aici deschise magazine. Totodata, in exteriorul mall-ului este amenajata cea mai mare reprezentanta Louis Vuitton din lume, pentru cine are buzunarele burdusite. La etajele inferioare, poti sa mananci de la “impinge tava” asiatice, unde un pranz costa 10-15 dolari de persoana, la Osterii italiene de lux; simpla plimbare prin acest mall reprezinta o experienta in sine.

Golful este inconjurat de o promenada larga, pe care se gasesc alte mall-uri, statuia Leului din Singapore, iar seara se desfasoara tot felul de spectacole; o vizita la Muzeul Artelor si Stiintei, langa Marina Bay, ofera o experienta inedita, in special copiilor, povestind pe intelesul lor, in filmulete pline de culoare, nasterea univesrului, aparitia vietii si disparitia dinozaurilor.

Va puteti plimba pe Golf cu vaporasul, mai ales seara, cand razele laserelor acopera apele Golfului cu nuante metalice de verde, rosu si albastru.

Singapore Flyer este una dintre cele mai inalte roti de observatie din lume, cu cei 165 m ai sai, inaltimea maxima. Un bilet costa 33 de dolari/adult, iar o tura dureaza o jumatate de ora. Noi am fost noaptea, cand luminile transforma zona Golfului intr-un spectacol in sine, iar experienta in Flyer devine memorabila. Daca doriti, puteti inchiria o cabina doar pentru dumneavaostra, cu o cina romantica gata sa va fie servita si un fotograf profesionist care va sta la dispozitie.

Gardens by the Bay sunt gradinile fantastice, ai caror arbori stilizati au inspirit filmul AVATAR. Deschise in 2012, fac parte din strategia guvernului de a transforma Singapore intr-un Oras Verde si reducerea poluarii.

Supertree Grove reprezinta structurile metalice in forma de copaci, invaluite in verdeata, cele mai inalte structure fiind legate intre ele de o pasarela pietonala, care ofera vizitatorilor un aer ozonat si purificat, ca si posibilitatea de a te fotografia cu aceste structure fantastice, in fundal profilandu-se, maiestuos, turnurile elegante ale hotelului Marina Bay. Accesul la pasarela suspendata dintre copacii din metal, acoperiti cu verdeata se face cu un lift, timpul in care poti stationa pe pasarela fiind de aproximativ 15 minute.

De asemenea, noi am vizitat Flower Dome si Cloud Forest, un bilet pentru ambele obiective costand 28 de dolari de persoana.

Flower Dome este o simfonie a culorilor si a formelor, o calatorie fantastica printre plante din intreaga lume. Intalniti aici amenajate gradini japoneze in miniatura, ciresi infloriti, plante tropicale, mediteraneene, arbori si arbusti din cele patru zari. Cuvintele sunt sarace, o sa las pozele sa vorbeasca.

Cloud Forest va ofera posibilitatea sa calatoriti prin padurile tropicale din jurul lumii, sa treceti pe sub cea mai inalta cascada interioara din lume, sa admirati zeci de specii de orhidee si alte mii plante de care, poate, n-ati auzit niciodata. Pasesti uimit, vezi crocodili din lemn ivindu-se dintre plate acvatice, banci stilizate din trunchiuri de copac, un aer curat si ozonat, o experienta care iti doresti sa nu se mai termine.

Show-ul de lasere, in fiecare seara la 19.45 invaluie Gradinile in lumini de poveste, pentru ca la ora 20.00 sa scalde Marina Bay si Golful in acordurile viorii fermecate a lui Andre Rieu. Ce mod mai bun sa privesti asa ceva decat pe terasa din fata hotelului Fullerton by the Bay, savurand o bere rece si o portie de paste carbonara??

Orchard Street este paradisul pasionatilor de cumparaturi… de la hotel am luat un taxi care ne-a lasat chiar la capatul strazii de shoppingareala. In vreo doua ore ne-am plimbat de pe un trotuar pe altul, am admirat firmele luminoase care ne anuntau ca Prada, Gucci, Armani, Tiffany, etc ne asteptau cu usile larg deschise sa ne innoim garderoba, insa am descoperit ca marcile accesibile (gen H&M, Zara, Berskha, Sephora) se gaseau in galerii subterane, sub nivelul strazii, cu preturi mult mai accesibile. Zona e o nebunie, magazine deasupra, dedesubt, peste strada, unde vezi cu ochii, bani sa ai. Cativa tineri ofereau spectacole ambulante de magie, acrobatie, celebrul numar de circ asiatic cu invartitul de farfurii in varful unor bete, etc.

Aeroportul Changi… este o experienta in sine; am crezul ca dupa Dubai si Doha nu o sa ma impresioneze prea usor un aeroport, insa Changi este un adevarat orasel; fiecare companie de zbor are anumite porti dedicate pe cate unul din cele trei terminale ale sale, portile sunt stabilite in functie de destinatie (Europa, Orientul Mijlociu, etc). Daca la sosire te descurci cumva, pentru ca iesi si iei taxiul sau metroul, la plecare trebuie sa stii exact pe ce terminal si de la ce poarta pleci, pentru ca daca le ratezi, ai toate sansele sa pierzi avionul. Nu e mare, e imens; intre portile aceluiasi terminal se circula cu un fel de metrou rapid cu un singur vagon. Duty free-ul e scump, ca intreg orasul Singapore de altfel, iar daca ai o escala pe o tara araba (noi aveam pe Doha) nu-ti vand nici un strop de alcool.

Cateva sfaturi si lucruri inedite despre Singapore:

-Povestea cu guma de mestecat e reala, nu se gaseste nicaieri de cumparat, nu stiu daca chiar te amendeaza daca te prinde cu ea de acasa;

-Tigarile sunt la fel de scumpe ca si berea; n-ai voie sa intri in tara cu tigari sau alcool, droguri sau substante pirotehnice, afise in acest sens impanzind aeroportul. In zona Cartierului Financiar, o bere la draft variaza intre 15 si 20 de dolari, un pachet de tigari costa in mediu 13-15 dolari;

-Romanii n-au nevoie de viza, in sa va trebui sa completati un formular in care veti declara scopul si durata sejurului dvs, ca si locatia unde puteti fi gasit pe durata vizitei si un numar de telefon; in aeroport dupa ce am stat la coada aproape jumatate de ora, ofiterii vamali ne-au scanat, amprentat, fotografiat si aplicat o stampila micuta pe pasaport… cand am plecat am prezentat din nou, la vama, o parte din formularul primit la venire, ne-au scanat din nou si ne-au sa ne vedem de ale noastre. Tehnologia este la ea acasa…

-Nu conteaza cu ce valuta mergeti la voi, oricum veti schimba in dolari singaporezi;

-Singapore este un oras scump: daca o bere la Marina Bay era 20 de dolari, un pranz intr-un fast food la mall intre 20 si 30 de dolari; pretul mediu la taxi este de 1.5-2 dolari/km, cu 3.5 dolari pornirea, sambata si duminica, ca si intre orele 9.00 – 11.00 dimineata si 19.00 – 21.00 seara pretul creste cu 20%; tigarile sunt de asemenea scumpe si n-ai voie sa vii cu ele din afara, daca ti le gaseste la vama si nu le-ai declarat, platesti amenda;

-Se mananca si se bea pe strada, cu conditia sa arunci resturile la cos;

-Curatenia este cuvantul de ordine, cei care arunca diverse pe jos sau fumeaza in locuri nepermise sunt pasibili de amenzi usturatoare;

-Sincer, n-am vazut benzinarii; am inteles ca majoritatea autovehiculelor sunt electrice, pentru reducerea poluarii care afecteaza tarile asiatice;

-Cinstea e la ea acasa: am uitat un telefon la incarcat pe aeroport; au venit cei de la paza direct la coada de imbarcare cu telefonul nostru in mana sa ni-l inapoieze; acelasi lucru l-am patit in Thailanda: am uitat acelasi telefon in taxi (ce-i drept taxiul fusese chemat de hotel) si l-am regasit, asteptandu-ne, cuminte, la receptie, desi eu il dadusem demult la “pierderi fara sansa de recuperare”;

-In zona Marina Bay nu sunt treceri de pietoni, sunt amenajate pasaje subterane, de obicei prin mall-uri, prin care se traverseaza strada;

Sunt constienta ca Singapore inseamna mai mult decat Cartierul Financiar si Orchard Street, cele doua zone unde ne-am petrecut cele 3 zile de vacanta, insa pentru noi a fost ca o poveste terminata prea curand… M-as intoarce? Fara indoiala, macar pentru a vizita insula Sentosa, pentru care n-am mai avut timp, gradina zoologica si cea botanica, dar si pentru privelistea de neuitat a Golfului, noaptea, de la etajul 57 al Marina Bay Sands, sorbind alene un cocktail pe marginea piscinei… Vacante frumoase sa aveti.


[fb]
---
Trimis de Kyandra in 11.05.17 19:50:54
Validat / Publicat: 11.05.17 21:23:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.

VIZUALIZĂRI: 5240 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Kyandra); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Clould Forest, cea mai inalta cascada ce interior din lume
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

mishu
[11.05.17 21:31:39]
»

@Kyandra: Eu am inceput exact pe dos, cu acest articol mai intai, pentru ca am vrut sa fiu prima la vot ???? Pentru ca nu mi s-a mai intamplat demult, si apoi am sa merg si la articolul de cazare despre care am auzit numai de bine. Nu cred ca mai exista comentarii, am mai citit articole cu aceeasi tema, dar pozele tale m-au fermecat, insa cred ca ma voi opri doar la lectura... asta daca nu cumva castig la LOTO. Felicitari, minunat, merg acum si la cazare ca sa stiu ca oftez in continuare, votat cu mare drag.

KyandraAUTOR REVIEW
[11.05.17 22:07:59]
»

@mishu: Cu toate ca nu am vazut decat o mica parte din Singapore, practic Cartierul Financiar, Gradinile, Roata si Orchard Street, m-a lasat fara cuvinte si am facut poze nenumarate... Si eu am inceput cu sfarsitul, cronologic era sa povestesc despre Thailanda mai intai, insa, sincer, dupa Singapore, peste Patong, Phuket si Maya Bay pluteste un fel de ceata in memoria mea. Singapore, ca experienta, m-a marcat, cu siguranta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[11.05.17 22:44:22]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dana2008
[12.05.17 06:59:30]
»

Super destinație!

Felicitări pentru articolul pe care l-am savurat la micul dejun!

Fotografiile sunt superbe!

Ciudat... fără gumă de mestecat, treceri de pietoni.

Când o să ajungem să fie și pe la noi așa, să fugă lumea cu telefonul mobil după tine dacă îl uiți pe undeva? Civilizație!

Călătorii plăcute!

mprofeanu
[12.05.17 17:41:06]
»

@Kyandra: Da, este frumos Singapore și foarte soft. Eu am fost în perioada Sărbătorilor de iarnă și totul ne amintea de ele.

Am văzut că în Flower Dom era amenajată grădina japoneză și cireșii înfloriți. Când am fost eu erau numai minuni dedicate iernii și sărbătorilor ei, cu zăpadă artificială din loc în loc.

Bulevardul lor Orchard era în sărbătoare!

Știu că nu te așteptai la așa ceva, este foarte dezvoltat totul, dar Maya Bay cu plaja ei ca spuma laptelui și nisipul care pare că se dizolvă în apă, este de neuitat...

Felicitări pentru review și pentru poze! Sunt minunate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[13.05.17 09:29:40]
»

@Kyandra:

Un ghid impresionant despre alta lume. Ma bucur sa aflu sa pot citi articolele tale despre locuri departate. Au fost si sunt mereu fascinante.

Si atat de bine documentate si prezentate. Iar pozele intregesc povestea.

Supeb! Felicitari pentru excursie si pentru articol! La mai multe!

r-Uca
[30.05.18 15:29:27]
»

Intr-adevar spectaculos Singapore! Am avut si noi ocazia sa ajungem acolo si tot 3 zile am stat.

Articolul tau este foarte util si frumos structurat, felicitari! De poze nu mai zic, ca in Singapore la tot pasul ai cate ceva de pozat. Si felicitari si pentru titlul ales, "O data-n viata... " merge perfect cu Singapore!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Kyandra, mishu, mprofeanu, r-Uca
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Singapore:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071894884109497 sec
    ecranul dvs: 1 x 1