Pierdut printre indieni

TIPĂREȘTE

De sus, sub-continentul indian te lasă să vezi cum survolezi întinderi sterpe de nisip cafeniu, tăiate ca o dâră rectilinie de păduri și fluvii ce se întind în fugă, înainte de a ajunge la poalele Himalayei. Apoi, prins în urzeala entităților ce domină văzduhul Indiei, nici nu-ți dai seama cum prima zi trece ca o ploaie de primăvară în țara castelor ermetice și a miracolelor, unde, de la fiecare colțișor de stradă te scrutează, cu o privire de ochi întredeschiși, ce pătrunde parcă prin neant, spre alte lumi, câte o entitate cu puteri sacre.

Mă încearcă un sentiment de copleșire, aproape de renunțare, atunci când, în holul hotelului meu cu aer patriarhal, mă străduiesc să-mi croiesc un traseu clar, în care viața cotidiană și elementele sacre să-și găsească o înlănțuire aproape de logica vieții indianului, o logică ce face țăndări canoanele conviețuirii europene. Mai mult, patronul spiritual al hotelului meu, Krishna, un Pan al naturii indiene, al cărui aspect fizic l-a ajutat să devină prinț moștenitor, cu o sută cinzeci de concubine, și apoi zeu, lasă urmașilor săi cuvinte de îmbărbătare: Nu te lăsa moleșit! Alungă-ți slăbiciunea rușinoasă și ridică-te! Un model adevărat de bărbăție și acțiune.

Zis și făcut. Îmbulzeala de pe Ansari Road și Netaji Subiharsh până la supraplinul din centrul Vechiului Delhi, vorbește despre ingeniozitatea indianului în a-și găsi spațiu, trecând dincolo de normele sociale de bun gust sau igienă... pe lângă faptul că nu-și încuie niciodată casa, spiritul lui inventiv în a-și rezolva problemele personale și de supraviețuire se cheamă jugaad, un soi de istețime nativă, peste o indiferență ce îți spune că se poate și așa... tarabele sunt pe jumătate în plină șosea, unde la prima fisură ivită în trafic, vezi cum ciorchine de bărbați cu șalvari, turbane colorate și femei cu voaluri verzi, maronii și galbene, parcă se aruncă în disperare pe celălalt țărm al unui Gange tămăduitor... din când în când, asemănarea lor cu rromii devine izbitoare, grație nu atât comportamentului cât și istoriei comune... un flux sufocant între 11 dimineață și 10 seara, într-un praf ce se așterne peste tarabe, animale și oameni cam din 1696, când Vechiul Delhi a fost un târguleț în formă de cerc, aproape neschimbat până în ziua de azi... de-abia prin 1911, ocupanții englezi pun bazele Noului Delhi, cu primele clădiri coloniale și cu o dezvoltare spectaculoasă, după standarde civilizate... din păcate, Vechiul Delhi, doar 11% din suprafața capitalei, este luat și astăzi drept etalon al metropolei...

Mergând prin mulțimi, surprind o oarecare tristețe plutind prin aerul greu respirabil, o stare generală de spirit mult diferită celorlalte țări asiatice vizitate... bărbați cu bărbi bogate și femei ce poartă brățări pe mâini și picioare, cu capetele mai degrabă îndreptate în jos și cu o privire goală care o imită fidel pe cea a zeităților sculptate în piatră: Brahma, Vishnu, Shiva sau Krishna, noul meu patron temporar… până la urmă, mi se confirmă ce nu-mi venea a crede, cum că la hinduși, o singură expresie a feței poate exprima stări de spirit foarte diferite, ca bucuria, spaima, ura, fericirea, eroismul, dragostea sau pacea...

Undeva, întinși pe un trotuar ce trebuie să fiarbă de căldură, zăresc vreo zece reprezentanți ai Sectei Sadhus, înfășurați în voaluri de culoarea șofranului, oameni cu bărbi și mai lungi, cautând calea eliberării prin ascetism îmbinat cu pelerinaje lungi ce le pregătesc trecerea dramatică pe puntea suspinelor de deasupra Iadului... trec pe lângă un chioșc cu samosa (amestec de cartofi pure cu mirodenii), și vestitul kashmiri puloo (orez cu alune și caju), meniurile săracului, și zăresc o doamnă în soari auriu cu două flori galbene în păr, lângă o tejghea cu fructe exotice... îmi aleg un marau-ya, de fapt vestitul fruct al pasiunii, considerat printre fructe ca un diamant al reginei, un balsam pentru starea de oboseală și surescitare... îl desfac și mă delectez preț de câteva minute cu gustul dulce-acrișor și cu senzația de prospețime... mă amuză cum cei de lângă mine consumă fructul cu o singură înghițitură, conform tradiției locului.

În încercarea de a prinde un prim plan cu cele mai populare mâncăruri de pe străzile din Old Delhi, îmi croiesc drum pe o stradă îngustă, printre localnici, turiști, scurgeri de reziduri și mirosuri greu de imaginat, dar înarmat cu reflexul că trebuie să fac un gen de mișcare oscilantă pentru a crea spațiu celor veniți din față... deodată am senzația că mă pot ciocni de un obiect mare, alb și amenințător... apoi zăresc un cap familiar, cu doi ochi ce privesc prin mine, parcă imuni la regulile străzii și cu două coarne ascuțite, care îmi transmit cele două opțiuni: stai pe loc și vei fi una cu pământul, sau, respectă animalul sfânt, care mai este și un brand al Indiei... mă dau la o parte, jenat de privirile câtorva zeci de indieni cu manierele străzii la zi, zâmbind prietenos văcuței ce-și continuă rumegând marșul triumfal...

Îmi amintesc, în schimb, cuvintele unuia dintre cei mai aprigi critici ai establishment-ului cultural indian: În India toate viețuitoarele sunt sacre, mai puțin omul...

---

VIZUALIZĂRI: 1138 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI