ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.03.2014
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: București
    ÎNSCRIS: 18.06.13
    STATUS: PRETOR
    DATE SEJUR
    MAR-2014
    DURATA: 10 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    CAZARE [camere etc]:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    98.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 7 MIN

    NEPAL - noua destinatie de vis si aventura

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Am decis intr-o buna zi ca e momentul sa vedem si HIMALAYA in aceasta viata, inainte de a fi prea batrani pentru asta si desigur, am cautat variantele cele mai convenabile. Am dat peste o oferta super buna 1100 euro pt 8 zile in NEPAL +2 zile trecking in HIMALAYA si dusi am fost.

    Aceeasi idee au avut-o inca 20 de tineri zglobii cu care am alcatuit un grup si ne-am distrat de milioane intr-o destinatie de vis. Fiind un pret super bun am folosit avioane low-cost si am schimbat 3 pana la Kathmandu (bucuresti-istanbul-sharjah-khatmandu). Voiajul a fost obositor dar a meritat din plin efortul.

    Am fost asteptati la aeroport cu ghirlande de flori. Prima impresia in Khatmandu a fost ca am ajuns in iad, mii de scutere, masini, camioane, ricse, biciclete, pietoni, vaci, caini si maimute, toate ingramadite pe strazi cu o singura banda pe sens, desfundate si pline de gropi, fiecare circuland in toate directiile, milioane de claxoane, zero semafoare, zero reguli de circulatie si CULMEA, NICI UN ACCIDENT!

    Dupa ce ne-a trecut primul soc am reusit sa intrezarim printre norii imensi de praf, luminita minunata a vacantei perfecte! Hotelul era modest dar sincer ne asteptam la mult mai putin pt suma platita, deci impresia a fost foarte buna si il recomand cu caldura, se numeste MOON LIGHT si e chiar in zona Thamel, zona de targ, bazar, baruri, restaurante... practic centrul lor istoric. Va sfatuiesc sa nu va lasati socati de prima impresia, dupa vreo 2 ore de nebunie va veti obisnui.

    Kathmandu este un oras interesant din toate punctele de vedere, oameni linistiti, cu zambetul pe buze, suveniruri ieftine si negociabile, cashmir, pashmina, tricouri brodate la lumina lumanarii, obiecte de cult budhist sau hindu... toate amestecate cu temple hindu foarte frumoase pe dinafara (caci intrarea este interzisa celor de alta religie), stupa budhiste cate vrei, si multa spiritualitate ce se reflecta in toti locuitorii orasului.

    Am fot primiti cu o cina festiva la un restaurant de lux, cu program artistic si cu multe intreruperi de curent, asta nefiind o problema prea mare caci exista lumanari peste tot si e chiar mai romantic asa.

    Am pornit a doua zi catre munti si am dormit la un hotel frumos in Nagarkot. Peisajele sunt superbe, oamenii astia muncesc manual pamantul, construiesc terase pe munte pe care sa poata cultiva ceea ce mananca, ara pamantul cu plug de lemn tras de boi si traiesc fericiti si lipsiti de stress asa cum erau bunicii nostri pe vremuri. Am ramas placut impresionata de pacea si linistea ce li se citeste pe chip. Dimineata la 6 am iesit sa pozam rasaritul soarelui peste Himalaya... absolut superb.

    Zilele urmatoare le-am petrecut la RAFTING -recomand acest lucru, este absolut superb pe raul involburat care vine direct dintr-un ghetar de langa Everest.

    Au urmat 2 zile de neuitat, unice, aventuroase in minunatul parc national CHITWAN. Aici programul este in felul urmator» dimineata la 6 plecarea catre plimbarea cu barca scobita dintr-un singur copac pe rau in cautare de crocodili, urmata de vizita la gradinita elefantilor, un loc in care mamele si puii sunt ingrijiti mai ceva ca la un hotel de lux, sunt masati, spalati, plimbati prin jungla si se fac eforturi mari pt reproducerea lor si repopularea junglei.

    Dupa pranz a urmat baia elefantilor, acestia sunt dusi la rau si turistii pot participa la spalarea lor. Este o experienta unica sa simti parul lor aspru, sa te lasi stropit cu trompa lor si sa te joci pe langa acesti giganti atat de blanzi. Seara a urmat o plimbare in gradina cu marijuana (planta pe care ei o fumeaza la ceremonii religioase) si admirarea apusului de soare pe un rau minunat. au fost si dansuri traditionale la hotel.

    Am vizitat a doua zi si un sat turistic unde zeci de copii ne-au asaltat si le-am oferit dulciuri de la bodega satului. Erau tare incantati! Aici se recolteaza si mierea de jungla si celebra miere de stanca, aceasta din urma necesita mult curaj din partea culegatorului care trebuie sa se catere pe stanca unde este cuibul, riscand sa fie atacat de albine. Pretul mierii era f mic comparativ cu riscul la care se expun oamenii (3-4 dolari borcanul 200g).

    Aici am vazut seara o scena care imi va ramane vesnic intiparita in minte... pe o strada prafuita, noaptea, bezna totala... intr-o casa fara usa, la lumina unei lumanari, mama ii citea copilului dintr-o carte... invatau impreuna. Nu voi uita niciodata scena! Cata ambitie, cata daruire!

    A urmat un safari in jungla calare pe elefanti. Animalele nu se speriau de elefanti si am reusit sa ne apropiem de un rinocer care facea baie cu puiul sau intr-o balta. Mahutul a primit ordin de la seful sau sa goneasca rinocerul din apa pt a fi fotografiat de alti turisti de pe malul celalalt. Nu mi-a prea convenit ca a trebuit sa ii deranjam dar nu am avut incotro. Acste animale sunt superbe! dinozauri supravietuitori peste timp...au niste platose impresionante. Sarmanii rinoceri erau pe cale de disparitie acum 4 ani datorita braconajului. Acum au instalat unitati militare in jungla , care au ordin sa traga in braconieri, si au reusit sa repopuleze jungla cu 400 rinoceri! A fost e experienta minunata, am vazut si caprioare si pauni si maimute. Am vizitat si un centru pentru elefanti masculi. Dragut!

    In ziua urmatoare am pornit catre POKHARA, un oras foarte turistic, preturi mari, negustori care nu lasa nimic cand negociezi, deci nu merita sa cumperi de acolo. Pokhara este locul de unde pornesc majoritatea trecking-urilor catre Himalaya. Multe magazine cu echipament de munte, preturi bune dar greu de negociat, le iei mai ieftine din Kathmandu. In Pokhara se organizeaza zip-flying, parapanta, zbor cu avion peste munti... etc. Este un oras al distractiei. Tot aici am vizitat o cascada care curge in pestera lui SHIVA, zeul cel mai adorat de hindu, iar in pestera lui am fost binecuvantati de calugar pentru a urca in siguranta pe munte a doua zi.

    Am pornit dimineata urmatoare catre munti, noi am urcat pe ANAPURNA. Este un trecking usor si foarte placut, oricine care are putin antrenament il poate face cu succes. Pe tot drumul exista case, scoli, copii, animale, culturi... etc. Sus sunt chiar mici sate si cabane frumusele. Anapurna se arata in toata splendoarea si maretia, te umple pur si simplu cu energie. Tot de acolo se vede si muntele lor sfant FISHTAIL (coada de peste) pe care nimeni nu are voie sa urce. Se poate practica yoga in liniste si se poate medita.

    Si aici am vazut copii care citeau carti in fata colibelor si nu ne bagau in seama cand treceam prin fata lor. Cei mai mici cereau pixuri ca sa aiba cu ce sa scrie la scoala. Le-am dat mereu cate ceva pentru ca am fost cu toii impresionati de modul curat si modest in care traiesc. Recomand cu caldura destinatia NEPAL... avem cu totii multe de invatat de la acesti oameni, simplitate, modestie, fericirea de a fi cu familia, simplitatea cu care cultiva si mananca ceea ce cultiva, respectul pentru animale si viata in general.

    La coborare am pornit inapoi spre Kathmandu unde am continuat cu vizita la PASUPADINAT, locul unde isi incinereaza mortii. Aceasta a fost o experienta cam neplacuta, erau vreo 6 ruguri unde ardeau cadavre, fumul batea catre noi, ne-am acoperit fetele cu ce am putut... o femeie urla de durere, oamenii dadeau oferte... nu era cazul sa vizitam acel loc. Simteam ca spiritele nu vor ca noi sa fim acolo, ne-am simtit rau, toti cei 22 care eram acolo... personal cred ca nu ar trebui sa fie o destinatie turistica, durerea oamenilor nu trebuie fotografiata... pe langa toate astea mai erau si asa-zisii oameni sfinti... niste impostori cu pielea acoperita de cenusa mortilor, cu flori portocalii pe cap si care cereau bani ca sa te fotografiezi cu ei. Stiam ca adevaratii oameni sfinti nu se lasa fotografiati, asa ca nu au avut succes la grupul nostru.

    Din fericire urmatoarea destinatie era la cea mai importanta stupa budhista BOUDHANAT, un loc la care toti budhistii trebuie sa ajunga o data in viata. Acolo ne-am purificat de experienta neplacuta de la PASUPADINAT, chiar am simtit o eliberare de energiile negative acumulate dincolo.

    Un alt loc frumos de vizitat a fost TEMPLUL MAIMUTELOR, o alta stupa unde sunt multe maimute. Am oferit o banana unei maimute si mi-am luat o palma de la ea... mi-a trecut cheful de oferte... sunt cam agresive mai ales in preajma puilor pe care ii apara ca niste fiare fioroase. le-am admirat devotiunea fata de pui si familie, multi oameni nu au aceste instincte.

    Una peste alta, destinatia NEPAL merita toti banii!!! este un loc incarcat energetic, plin de oameni zambitori si lipsiti de stress, plin de spiritualitate si de bucurie de a trai. Mergeti in Nepal si veti veni inapoi plini de energie gata sa luati viata in piept si cu regretul de a fi parasit un loc atat de frumos.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de buterfly* in 30.03.14 14:31:35
    Validat / Publicat: 30.03.14 20:37:48
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.

    VIZUALIZĂRI: 3695 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (buterfly*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P43 PURIFICAREA LA STUPA BOUDHANAT
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40250 PMA (din 43 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    24 ecouri scrise, până acum

    webmaster15
    [30.03.14 20:37:40]
    »

    Mutat la rubrica "Descopera Nepal" (deja existentă pe sait); şters rubrica dublură creată de autor.

    webmaster
    [30.03.14 21:00:32]
    »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    Dabator
    [30.03.14 22:31:11]
    »

    Articolul excelent și destinația inedită conduc căre punctajul maxim. Încearcă să folosești și diacriticele.

    le_maitre
    [31.03.14 00:24:27]
    »

    @buterfly: Foarte tare călătoria, felicitări pentru alegere și expozeu! Când am terminat de citit rew mă așteptam la o continuare...

    Prețul bănuiesc că a fost de persoană, altfel mă urc în primul Pegasus sau ce-oi găsi low pentru 'Stanbul!

    În altă dezordine ideatică... ar fi minunat dacă vei putea posta ceva foto în plus pentru amatorii de asemenea aventuri asezonate cu scurte explicații asupra locurilor cu pricina.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [31.03.14 08:48:07]
    »

    @webmaster: perfect! chiar melodia asta o vroiam! am cantat prin autocare pana am ragusit!

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [31.03.14 08:55:43]
    »

    @Dabator: sorry, eram pe telefon cand am scris, e mai greu cu diacriticele, mai ales ca inspiratia ma gonea sa scriu mai repede

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [31.03.14 09:10:19]
    »

    @le_maitre: mersi pentru comentariu, sunt atatea de spus despre Nepal, este pur si simplu uimitor!

    pretul este de persoana dar tine cont ca distanta pana acolo e f mare, sunt 10 zile de distractie, doar pt rafting am platit suplimentar, mesele sunt majoritatea incluse (bufet suedez unde mananci pana crapi). Unele cine nu au fost incluse dar mancarea e f ieftina doar bautura e scumpa, o bere costa cat toata masa copioasa!

    Foto am postat deja, nu stiu cum sa scriu explicatii la ele dar sunt in felul urmator>

    1. PRIMUL CONTACT CU HIMALAYA LA NAGARKOT

    2. TRECKING PE ANAPURNA

    3. SAFARI PE ELEFANTI LA CHITWAN-VEZI RINOCERUL CU PUI IN CENTRUL IMAGINII IN APA

    4. SUS PE ANAPURNA LA RASARIT

    5. ASA-ZISII OAMENI SFINTI CARE CEREAU BANI

    6. PLIMBARE CU BARCA TAIATA DINTR-UN COPAC, IN CAUTARE DE CROCODILI LA CHITWAN

    7. KATHMANDU

    8. TERASELE PENTRU CULTIVARE SAPATE IN MUNTE, SUS PE ANAPURNA

    9. VARFUL ANAPURNA SOUTH

    10. RINOCERUL CU PUI

    11. PASUPADINAT-LOCUL DE INCINERARE A MORTILOR

    12. MUNTELE FISH TAIL- CEL SFANT UNDE NU ARE VOIE NIMENI SA URCE

    13. STUPA BOUDHANAT

    14. APUS DE SOARE PE RAU LA CHITWAN

    15. ALT OM SFANT CARE CERE BANI

    16. TRAFIC NEBUNESC LA KATHMANDU

    17. PICTURA CU AUR

    18. SHERPA IN SLAPI CARAND GREUTATI CU CAPUL

    19. PANORAMA PE ANAPURNA LA 6 DIMINEATA

    webmaster
    [31.03.14 09:46:59]
    »

    @buterfly:

    Mulțumim pentru completare, am adăugat explicațiile corespunzătoare fiecărei fotografii.

    Este foarte ușor să adaugi explicații la fotografii, chiar în momentul încărcării acestora. Sub fotografia propriu-zisă, afișată la încărcare, se află o fereastră, deasupra căreia scrie: ”Mai jos puteţi scrie câteva cuvinte despre ce reprezintă fotografia [opţional]”. Explicațiile se scriu acolo, după care apeși butonul ”MEMOREAZĂ”.

    Dar te rugăm să eviți scrierea cu majuscule, în afara locurilor unde ortografia o impune.

    Și, în altă ordine de idei, să știi că și tastatura virtuală de pe telefon are diacritice. E nevoie doar de puțin exercițiu.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    TraianS
    [31.03.14 10:18:13]
    »

    @buterfly

    O vacanta si o destinatie deosebita. Nu m-as supara daca as citi mai pe larg despre ea. Cand mai ai timp, mai scrie si alte reviewuri - la care, desigur, sa incarci... multe poze. Doritori si cititori, garantat sunt! Ma numar si eu printre ei.

    Felicitari. Mai astept continuari.

    le_maitre
    [31.03.14 13:35:44]
    »

    @buterfly: Cu mulţumiri pentru lămuririle apropos de preţ + explicaţiile aferente foto vin din nou şi te laud, deloc gratuit, referitor la alcătuirea review-ului pe telefon... recunosc că n-aş avea curaj/dexteritate să mă angajez la o asemenea muncă

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [31.03.14 15:14:18]
    »

    @TraianS: multumesc pt aprecieri, am mai incarcat poze

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [31.03.14 15:20:56]
    »

    @le_maitre: multumesc, am mai incarcat poze

    roth
    [18.05.14 13:28:12]
    »

    Nepal... multi sunt cei ce vor sa ajunga acolo, insa doar cativa sunt alesii.

    O lume care se desfasoara dupa alte criterii, o lume simpla si adevarata daca stai sa te gandesti putin. Noi credem ca tot ce vrem sa facem trebuie indeplinit cu ajutorul unui aparat... cat mai sofisticat si mai scump eventual.

    O poveste minunata, savurata pana la ultima litera,

    plec acum sa citesc si restul.

    Felicitari pentru vacanta, pentru ca ai impartasit cu noi si mai ales pentru explicatiile clare pe care le ai in rw.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [18.05.14 15:42:08]
    »

    @roth: multumesc pentru aprecieri! incerc sa va duc cu mine in aceste locuri incredibile si sper sa reusesc!

    O sa descriu fiecare aventura astfel incat sa puteti trai cat mai bine ceea ce am trait noi. Ma bucur ca iti place!

    zuftim
    [19.08.14 22:21:17]
    »

    Am inceput ceea ce mi-am propus, si anume sa citesc Nepalurile tale. Am inceput stupid cu sfarsitul, acum ma redresez si incep din nou, cu primul tau rw despre Nepal. Singurul elogiu ce ti-l pot aduce atat ptr harul tau scriitoricesc cat si ptr subiectul tau este urmatorul: eu sunt un fanatic privitor de fotbal; acum Steaua are un meci f important, insa baietii freaca mingea in van ptr ca eu sunt cu mintea si sufletul in NEPAL, alaturi de trupa voastra de sublimi aventurieri-turisti sau cum sa va spun. Singura mea problema e ca ai scris mult, noaptea e scurta iar maine ma asteapta o noua zi grea la lucru. Dar vad eu cum fac...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mauricius*
    [19.08.14 22:45:22]
    »

    Măi "fluturaş" m-ai băgat în mare belea. S-a dus naibii noaptea asta. M-am abonat şi eu la peripeţiile tale, aşa că ai grijă pentru că ţi-ai asumat o mare responsabilitate spunând că "o să descriu fiecare aventură". După cum vezi lista fanilor creşte ceas de ceas şi nu-i de joacă. Ajută-ne să visăm frumos!

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [20.08.14 12:55:20]
    »

    @zuftim: asta de aici e doar articolul introductiv. Intre timp am povestit totul pas cu pas. Sper sa fi reusit sa te duc cu mine in inima nepalului. Sunt multe povestiri dar nepalul e in loc minunat pe care il voi tine in suflet toata viata. Sentimentul asta se reflecta cel mai bine in articolul final, cel despite trecking pe Annapurna. Multumesc pentru aprecieri.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [20.08.14 13:06:22]
    »

    @mauricius: am vazut ca ai petrecut noaptea prin nepal! Sper ca am reusit sa te FAC sa visezi frumos s sper ca aventura LA rafting nu te-a speriat prea tare. Sunt convinsa ca plimbarea leganata pe elefanti a fost un minunat cantec de leagan IAR apropierea de crocodili doar o poveste LA ceas de seara. Oricum gura de aer proaspat din Annapurna o sa iti faca chef de mers pe munte si de zburat cu mainile intinse deasupra norilor. Multumesc pentru aprecieri si astept noi povesti due LA tine

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    robert
    [29.03.15 15:22:55]
    »

    @buterfly - Super aventură ai trăit. Am citit-o cu sufletul la gură!

    Din punctul meu de vedere astea sunt cele mai tari review-uri, despre locuri exotice. M-am săturat de zona balcanică!

    Cu atât mai mult m-am bucurat de premiul primit aseară!

    Felicitări!

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [29.03.15 15:40:24]
    »

    @robert. c: multumesc Robert! Ma bucur ca am cunoscut oameni minunati ca tine si ca am avut privilegiul sa fiu primita atat de bine in familia Afa

    adri-nico
    [26.09.17 16:57:00]
    »

    deci!

    1- rusine sa imi fie ca nu citisem partea asta... (si abia acum am votat)

    2-nu merge muzica... o fi tot firiri??

    3-ce bagaj strict necesar sa am la mine?

    4- vad ca tot in martie ai fost, si pe la elefanti erati cu turloaiele goale... e cald?

    5- cazarea am rezervat-o toata intr-un singur loc, e cazul ca anulez si sa ma las pe mina lu Bashtanu' ala cu program pe zilele pe care le vom petrece acolo?

    6- avem cite 20 kile bagaj de cala. ce ti-ai dori sa iti aduc drept multumire?

    7- trekingul ala pe Anapurna crezi ca poate fi facut si de una ca mine? trebuie echipament special sau merge si mai... "asa"?

    8-ce se facea cu prafurile alea colorate din poza 39? ca au niste culori...

    9- gata, ma mut la alt articol

    10- am uitat, ce a aia stupa? femela stupului?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX
    [26.09.17 18:41:45]
    »

    @adri-nico:

    2-nu merge muzica... o fi tot firiri??

    Da, era de la „firifi”... Am înlocuit videoclipul, cu unul de pe „saitul serios” din domeniu

    adri-nico
    [26.09.17 20:44:33]
    »

    @webmasterX: Merci, acum merge!

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [29.09.17 07:59:14]
    »

    @adri-nico: hahahaha bai ce zapacita! Hai sa-ti raspund punctual:

    - sa ai la tine neaparat pelerina de ploaie, papuci de mers pe munte si de mers mult pe jos, haine comode. este caldut adica pe la 20-25 grade ziua si pe la 0 noaptea, sa ai o geaca din aia cu poar pe dedesubt pe care sa il dai jos cand e cald

    - in zona cu elefanti e cald, pe munte e frigulet, nu exagerat. sa ai la tine si tricouri cu maneca scurta, lejere

    -nu rezerva cazarea intr-un loc, e imposibil sa vezi ceva asa. daca ramai fixa in Kathmandu iti sunt suficiente maxim 3 zile, in rest ce faci? Fa cum am facut eu

    -nu vreau nimica bai, ti-am zis ce vreau, sanatate, termina cu prostiile

    -trekingul e lejer, mergi cu incredere, ia la tine in bagaj si un rucsacel mic in care sa iti bagi acareturi pentru 2 zile si apa si palarie de soare. Bagajul mare il lasi la hotel

    -sa nu ratezi nici raftingul, crede-ma o sa fie experienta vietii tale, nu trebuie sa faci si baie

    -prafurile colorate se folosesc la sarbatoarea aia a lor, se stropesc unii pe altii ca nebunii, e tare fain

    -stupa e piramida aia alba in jurul careia te invarti si tragi de mosorele, e mama stupului nu nevasta-sa! hahahah

    Hai vacanta placuta!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, buterfly*, Dabator, le_maitre, mauricius*, robert, roth, zuftim
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Nepal:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059064149856567 sec
    ecranul dvs: 1 x 1