La început a fost Vegas

TIPĂREȘTE

Cea mai curajoasa din clanul sârbilor, sora mea Liana, emigrase cu familia în Canada de câţiva ani. Băieţii ei terminaseră facultăţi acolo pe datorie la stat, urmau sa facă mortgage pentru casă, era mare nevoie de bani aşa că Liana şi-a vândut "ultimul bastion" din România, un teren în Sinaia, pe Coştila. După ce s-au plătit urgenţele din Canada, restul banilor s-au împărţit la restul familiei rămas în România, adică soră, frate, nepoţi. Cu ce mi-a revenit mie, am cumpărat bilete de avion Toronto dus-întors pentru noi doi - eu cu plecare la începutul lui iulie, Daniela mai târziu cu o lună, pentru că nu se putea altfel la multinaţionala la care lucra atunci.

La o săptămână după ce-am sosit la ei şi deja văzusem câte ceva din Toronto, ca să-mi aline dorul de Daniela şi să mă mai distreze până la venirea ei, Liana şi Mihai s-au hotărât să mă scoată în lume (în cel mai propriu sens) aşa că am plecat toţi trei pe traseul pe care-l făcuseră ei cu un an în urmă prin State. Astfel a început periplul meu (în parte şi al Danielei) în America de Nord – neaşteptat, nedorit cu ardoare, surprinzător de plăcut.

Am aterizat seara târziu în Vegas unde ne aşteptau prietenii lor la care urma să locuim – ca să ne întâmpine, plecaseră de la un party românesc unde, am aflat ulterior, fusese şi o prietena de-a noastră… de puţin am ratat-o pe Ulmeni, prietenă de Mamaia Sat, din tinereţe, care venise din Fresno special pentru petrecerea aceea.

Casa unde am locuit era o minune. Hol, câteva dormitoare, două băi şi terasă cu vedere spre piscină la etaj, iar la parter hol de intrare, încă un dormitor, baie şi sufragerie mare (plus bucătărie doua trepte mai sus) deschisă spre curtea din spate, cu piscină, flori şi palmieri crescuţi parcă din ananaşi gigantici. Fluturi mari zburau din floare-n floare şi de fapt erau colibri! Nu-mi amintesc dacă şi unde era aerul conditionat, dar imi amintesc cu plăcere ventilatoarele mari old style atârnând din tavanul fiecărei incinte. In ”bucătărie" m-a impresionat frigiderul imens cu robinet de apă rece potabilă şi dispozitiv de făcut şi "livrat" cuburi de ghiată, chiuveta care avea pe lângă obişnuiţii robineti, un tocător de resturi menajere şi un dispenser pentru detergent de vase şi, ce mi-a placut cel mai mult, un coffee maker care la ora programată râşnea cafeaua şi o pregătea espresso sau altfel, dulce sau nu, cu lapte sau fără, numa' bună de băut înainte de plecarea la serviciu. Serviciu' lor, ca şi al vecinilor din cartier şi din celelalte cartiere de vile din jurul centrului, era în serviciul marilor propietari de hoteluri şi de cazinouri. Domnul gazdă (şi prieten) avea o mică firmă de instalaţii cu care tocmai monta căzi cu jacuzzi în cele mai luxoase dormitoare dintr-unul dintre cele mai luxoase hoteluri, Excalibur.

Casa lor, aşa cum am prezentat-o, nu era un model de vilă luxoasă - cele din jur erau asemănătoare, ăsta era standardul! Asta era Las Vegas care, chiar de la intrare, se prezenta ca oraşul rege al jocurilor de noroc – nu puteai părăsi aeroportul făra să treci printre slot-machines în jurul cărora pasagerii abia sosiţi trăgeau cu spor de manetă să le cadă "trei cireşe”! In zilele ce au urmat între drumurile noastre programate (spre canioane, spre coasta de vest şi înapoi la Toronto), am putut să constat că oraşul prin asta îşi justifică raţiunea de a exista.

Toate hotelurile (centrul oraşului se compune numai din hoteluri mari, grandioase cu zeci de etaje) au la parter mega cazinouri cu tot ce se poate imagina în materie de gambling. Iar în jur, cât rămâne loc între ele, magazine de lux, cluburi de noapte şi zone de entertainment. Aşa am asistat la o erupţie vulcanică la scară redusă, la o bătălie pe apă cu piraţi, am vizitat templul Luxor, m-am plimbat printre piramide, pe sub turnul Eiffel, pe podul Rialto sub care treceau gondole pe Canal Grande, etc. Amuzant… aş fi putut zice, dacă aş fi reuşit să scap de o neplăcută senzaţie de opulenţă exhibata, de strălucire agresivă şi în cele din urmă de fake şi prost gust.

Există şi o excepţie, hotelul Bellagio care mi s-a părut de-o reală şi rafinată eleganţă (nu pot să evit pleonasmul). Dar ce m-a încântat cu adevărat a fost bazinul din parcul hotelului, cu sute de arteziene ce dansau pe o muzică impecabilă venită de nu se stie unde, creând un joc de ape cum n-am mai văzut! A fost "momentul" meu în Vegas de care am beneficiat de câteva ori între drumurile ce-au urmat şi ce urmează să le povestesc.

---

VIZUALIZĂRI: 2671 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI