Să trăiești într-o zi cât alții în șapte

TIPĂREȘTE

Oare ce poți spune mai bine la gura sobei, după Crăciun, decât o poveste de iarnă. Așa că m-am hotărât să continui povestea hawaiiană (doar am fost la început de februarie, poveste de iarnă.., cu soare și plajă :)). Iar vizita la Polynesian Cultural Center (voi folosi PCC de acum încolo) aș putea spune că a semănat cu o poveste. Nu știu dacă voi reuși să redau atmosfera de acolo, dar pot spune că totul a fost minunat, magic. Tocmai pentru că nu îmi este deloc ușor să povestesc, pentru prima dată, am atașat și destul de mult material filmat. Nu sunt convins că veți avea timp să vă uitați la toate filmele propuse. Unele sunt destul de lungi, de aceea eventual puteți înainta mai repede până găsiți ce vă interesează. De pildă la Samoa aș fi putut să las doar partea atractivă, cea care vinde, însă poate sunt persoane interesate și de descrierea caselor în care trăiesc băștinașii (ca un exemplu).

PCC este un fel de parc tematic, dar termenul acesta este sau poate fi foarte larg, începând de la parcurile de distracție cu roller-coastere, lego sau dinozauri. În aceeași accepțiune și Muzeul Satului din București (de exemplu) este tot un parc tematic. Oarecum PCC are asemănări cu Muzeul Satului, în sensul că sunt reprezentate 7 zone polineziene (insule sau arhipelaguri) cu construcții specifice.

Spunea cineva aici sau aiurea că PCC este doar o formă de marketing. Nu că aș contrazice prea tare, dar dacă acesta este marketingul atunci îmi place la nebunie și aș vrea să trăiesc în această lume.

Am trăit într-o zi cât alții în 7 (mai era un banc cu Făt-Frumos care creștea într-o zi cât alții într-un an și după 3 luni a murit :) ). A fost totul extrem de condensat, am făcut și mai ales am văzut atâtea tradiții, obiceiuri, cântece, dansuri încât nicio clipă nu am avut sentimentul că mă plictisesc. Am simțit doar teama că ziua se va încheia la un moment dat.

Acum am realizat că de fapt, efectiv nu am stat acolo decât 7 ore. Incredibil, mai bine nu (re)citeam programul.

Toate au un început. Pentru noi totul a început de la hotel. Deși rezervasem cu câteva luni înainte biletele, autobuzul a ajuns exact la ora stabilită. Dacă aș fi făcut o astfel de rezervare la noi presupun că mai așteptam și azi autobuzul. Ne-am urcat în autobuz – (bineînțeles avertizați să nu cumva să ne împiedicăm), unde am fost îndrumați de ghidul alocat. El cobora, verifica rezervările și ne invita în autobuz. După ce s-au ridicat turiștii înscriși de la toate hotelurile ghidul a început să ne vorbească. S-a prezentat, ne-a povestit despre Hawaii, despre Polynesian Cultural Center, despre Polinezia. Toate astea le făcea cu dezinvoltură și cu un deosebit simț al umorului. El ne-a povestit prima dată despre ‘Ohana despre care vă povesteam la începutul periplului hawaiian, despre minunata familie care era formată din noi, turiștii. Ghidul era samoan, așa că ne-a povestit câte ceva și despre Samoa, o altă insulă polineziană prezentă la PCC.

De asemenea, mai ales că am trecut pe lângă Kualoa, ne-a povestit despre filmele hollyoodiene turnate aici. Americanii dacă nu au istorie își fac, nu trebuie să ne facem probleme pentru ei :). De aceea există și excursii dedicate industriei filmului. Acum, că tot am vorbit de filme, să enumerăm câteva ce au avut secvențe turnate pe această insulă: Jurassic Park, Tears of the Sun (Bruce Willis & Monica Bellucci), Mighty Joe Young, Godzilla, Pearl Harbor, You Me and Dupree, George of the Jungle, Windtalkers, 50 First Dates sau serialele Fantasy Island, Byrds of Paradise, Magnum PI (pesemne că ar trebui enumerat și Hawaii Five-0 dar la acesta filmările au început după ce am plecat eu de acolo :) )

Nu știu dacă este permis să dăm numele ghizilor, dar pe ghidul nostru îl chema Mata Afa Boligni Uama Mali Tuotanu Ma Fini Le Lua – adică „Cel Atât De Frumos” =)). Acum nu sunt sigur că am transcris corect numele, dar dacă ajungeți acolo nu uitați să întrebați de el. Eventual, pentru conformitate, poate reușiți să transcrieți mai bine numele lui și să-mi dați și mie un ecou, uitându-vă la acest clip: youtube. Vreau să-i trimit o scrisoare și nu știu dacă-i va ajunge =)).

Apoi nu a ezitat să ne dea și câteva lecții despre Hula hawaiiană. Bineînțeles că nu au lipsit glumele. Ne explica că la hula trebuie să mișcăm mâinile încet, precum valurile. Și cum toți făceau mișcări mai ample s-a simțit dator să precizeze: "Vorbim despre valuri nu despre tsunami". Puteți viziona aici lecția de hula.

Cred că aici este locul în care ar trebui să discutăm un pic de diferențele dintre Hula hawaiană și Ote’a tahitiană. Este o bună trecere spre PCC și ceea ce urmează.

Hula hawaiiană este mai lentă, mișcările sunt mai mlădioase, sunt făcute cu tot corpul, din șolduri dar și din bust accentuate, continuate de mișcările mâinilor. Totul se petrece încet, fără grabă, ca și cum timpul nu ar fi o problemă. Ritmul este evident mai lent, ca și muzica de acompaniament. Cele mai accelerate ritmuri de hula nu vor întrece vreodată un ritm de Ote’a tahitiană. Fără să fii citit pe undeva, fetele hawaiiene par un pic mai plinuțe, mai „împănate” :). Nu e neapărat foarte rău, chestie de gusturi =)).

Există două variante mai cunoscute de hula:

Hula Kahiko – hula tradițională, cea din secolele XIX și precedente, fără instrumente de acompaniament modern (chitară, chiar ‘ukulele), fiind folosită doar vocea și instrumente de percuție. Fetele poartă bluză și fustă pa’u și au lei în jurul gâtului, gleznelor, mâinilor și pe cap.

Se pare că în vechime fetele dansau topless, dar noi n-am prins zilele alea:).

Hula ‘auana – hula cu influențe vestice, intervine și chitara sau ‘ukulele. ‘Ukulele-le sunt un fel de mini-chitară, mi-am luat și eu una din Hawaii pe care am carat-o la întoarcere 3 avioane. Mi-a plăcut prea mult, dar acum pot să recunosc: a fost o decizie greșită.

Dansurile tahitiene sunt mai agresive, mai alerte. Dansul este în mare din mișcări rapide din șolduri în ritmul tobelor. Fetele poartă fuste de paie și curele cu ciucuri sau coji de nucă de cocos pentru a amplifica mișcarea din șolduri.

Ambele dansuri sunt extrem de senzuale, însă senzualitatea este redată în mod diferit la cele două culturi.

A, și în plus în Tahiti se dansează topless (nu și la PCC), amănunt deloc de neglijat de cei interesați de subiect :). Poate nu ar strica o vizită și în Tahiti să vedem fetele dansând. Până atunci, însă…

Sunt mai multe tipuri de pachete. Voi pomeni prețurile actuale, cele de acum 5 ani nu au nicio relevanță și chiar dacă ar avea nu le știu.

O excepție – știu cât am plătit eu – având confirmarea electronică a rezervării. Din câte țin minte am beneficiat și de un discount de 10%. Cert este că m-a costat 79 USD preț adult și 57 USD prețul pentru copil la care se adaugă costul transportului – 22 USD de persoană. Total 180 USD. Cu excepția cazului în care aveți mașină închiriată (sau taxi :) ) nu am convingerea că există altă variantă de transport relativ comodă în afara celui asigurat de PCC, deci ar trebui luat în calcul. Există un autobuz, dar la câtă lume este acolo și cât de rar trece acesta nu știu dacă e o soluție…

Eu am ales pachetul Ali Luau, adică cel mai ieftin pachet care includea toate activitățile și masa (practic pachetul complet cu prețul cel mai redus). Pe biletul online era specificat locul de unde ești preluat de autobuz, precum și locul la spectacolul de seară. În bilet mai este inclusă și primirea unei ghirlande (lei) la intrarea la masă.

De menționat că biletul includea și o a doua vizită la PCC (dar nu era inclus transportul) și se putea sta până la ora 17:00. Ar fi fost interesant demers și a doua zi, dar noi aveam deja un program făcut și mai aveam multe de văzut…

Celelalte bilete au în plus diferite facilități incluse, precum un tur al insulei, locuri mai bune la spectacole, tur ghidat sau chiar ghid personal, DVD-uri incluse sau exclusivități pentru biletele cele mai scumpe. Acum Ali'i Luau Package costă 96 USD, Circle Island Luau Package 153 USD (la fel ca Ali’i Luau doar că are și turul insulei inclus), Ambassador Luau Package 128 USD iar pachetul suprem, VIP , Super Ambassador Package 195 USD de persoană.

Ce ai avea de făcut? Prea multe într-un timp foarte scurt, nu îți puteai permite să pierzi nicio clipă. Totul era cu sufletul la gura, contracronometru.

În primul rând spectacolele, activitățile, expozițiile, locuințele specifice celor 6 insule/arhipelaguri reprezentate: Aotearoa (New Zealand), Fiji, Hawaii, Samoa, Tahiti, Tonga precum și o reprezentare statuilor din misterioasa Insule a Paștelui (Rapa Nui). Apoi activități adiționale, cinema 3D, vizita la templu, defilarea bărcilor, masa și spectacolul de seară. Voi încerca să le prezint pe fiecare în parte.

Dacă ar trebui să aleg care e partea care mi-a plăcut cel mai mult, aș spune că este aceasta. Fiecare insulă avea un program de prezentări de 45-60 min. Prezentările sunt reluate de 4-5 ori pe zi. Sunt prezentate casele din insulele respective, obiceiurile băștinașilor, muzica și dansurile specifice zonei. Eu am reușit să particip la 4 din prezentări, Fiji și Tahiti doar le-am vizitat.

Samoa a fost prima vizitată și aș îndrăzni să spun și cea mai spectaculoasă. Aici vei afla despre casele băștinașilor și tipul acestora (casa șefului de trib – cea mai mare, casa oaspeților, casa băștinașilor și bucătăria – locul de gătit), despre jucăriile pe care le foloseau copiii acestora (de pildă o barcă construită dintr-o frunză de cocotier, o morișcă de vânt) (youtube) veți vedea cum se aprinde focul, cum se taie nuca de cocos. De altfel veți afla tot ceea ce se poate face cu și din nuca de cocos sau din cocotier. Ce ziceți de o farfurie din frunze de cocotier, o mătură din bețe sau chiar un băț bun pentru bătut nevasta și copiii (vorbim despre apucăturile ancestrale ale băștinașilor…).

Kapeneta Suli Te’o–Tafit nu este numai un prezentator de mare clasă ci este și un specialist în cultura samoană. El prezintă cu desăvârșit umor lucruri magice: cum se poate face focul cu două lemne de hibiscus (fau), cum se extrage laptele de nucă de cocos, cum se face „pâinea” lor tradițională – poi - obținută din tuberculi de taro (să spunem că o plantă asemănătoare cu cartoful) și apă sau lapte de nucă de cocos. Culoarea acestei „pâini” este una mov, este un pic dulce și extrem de gustoasă. Nu lipsesc ingredientele unui spectacol bine gândit: pronunția în diverse limbi a unor cuvinte (de ex: foc, piatră, lapte etc), intrarea pe scenă cu încetinitorul, etc. Fetele vor fi bucuroase să afle că în Samoa cei care gătesc sunt bărbații. Sunteți invitate în Samoa până unde veți face câteva ore cu avionul sau câțiva ani cu canoe :). Nu intru și în alte amănunte, oricum nu voi putea povesti tot ce am văzut acolo, și nici n-aș avea farmecul necesar. youtube

La final avem si o demonstrație atletică de mare clasă. Un tânăr samoan se urcă cu repeziciune în vârful unui cocotier de aproape 15 m. Apoi, de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, suntem întrebați dacă vrem să-l vedem cum sare dintr-un copac în altul. Până la urmă nu a făcut-o, dar îmi plăcea ideea. Chiar dacă nu sunt neapărat adeptul teoriei lui Darwin, găsesc totuși că există destul de multe asemănări între aceste două specii, mai ales după ce am privit un astfel de spectacol… youtube

Și să nu uit: „talofa” este cuvântul samoan echivalent lui „aloha”.

Parcă ai fi avut nevoie de un pic de timp pentru a savura întreaga prezentare, dar cea de la Aotearoa abia începe.

Aotearoa (New Zealand). A fost a doua insulă vizitată, fiind situată (în PCC) chiar lângă Samoa. Strigătele de întâmpinare ale războinicilor te duc imediat cu gândul la Haka rugbiștilor neozeelandezi. Ei mânuiesc cu îndemnare sulițele, vestea bună e că nu (mai) sunt canibali :). Apoi ești invitat înăuntru unde vei vedea un spectacol de zile mari, dans, antren. Lecții de utilizare a stick-urilor (bețe) dar și a folosirii unor bile legate de sfoară denumite „maori poi”. O astfel de pereche i-am luat și eu A. cu care a și exersat la fața locului. Mai mult, le-am cărat și la București :). youtube.

Tonga – aici m-am simțit foarte bine nu numai grație dansurilor, antrenului și cântecului la tobe. A mai fost ceva care mi-a luminat ziua: mi-am dat seama că nu sunt chiar așa de gras :). Aici puteți vedea un solo de tobe și alte instrumente de percuție printre care și un trunchi de copac. De asemenea vreți, nu vreți veți învăța mauluulu –un dans tongolez. Nu ezită să invite și persoane din public. Din fericire nu am fost printre cei invitați pe scenă, așa că mi-am permis să râd de cei ce au ajuns in fața publicului. Dacă Samoa a fost cea mai interesantă,Tonga a fost pe departe cea mai antrenantă „insulă”. Încercați aici: youtube. Salutul specific în Tonga este „Malo e lelei”.

Am vizitat și interiorul unei case tongaleze specifice, unde îțți erau explicate detaliile de mobilier și aranjamente.

Aici A. a primit și primul tatuaj. La majoritatea „insulelor” copiii puteau, dacă doreau, să primească un tatuaj temporar specific zonei. Și ei doreau :)

Hawaii – Aici am învățat să dansăm hula. Fiind al doilea curs (după cel din autobuz) deja eram experți, așa că nu ne-a fost prea greu =)). Bine, mă refeream mai mult la A. decât la mine… :). Cursul de hula nu l-am filmat din motive evidente (știți voi, valurile, cu mâinile…). Aici prezentările se referă la obiceiuri hawaiiene și semnificația dansului, la modul de preparare a mâncărurilor (inclusiv poi), la recolte, etc. youtube

Din păcate la Fiji și Tahiti nu am reușit să mai prindem spectacolele, am vizitat doar casele. A. și-a mai făcut niște tatuaje și a obținut ștampilele pe pașaport. Rămâne pe altădată sau pe niciodată :).

Ca o concluzie aș spune că exact asta este ceea ce lipsește Muzeului Satului din București: un program consecvent de prezentare a tradițiilor populare, a folclorului românesc.

La orele amiezii (mai exact la ora 14:00) dansuri pe barcă, în fapt o paradă, o defilare pe canoe cu dansatori și dansatoare de pe toate insulele reprezentate în parc. Aici veți avea ocazia să vedeți și diferențele dintre dansul hawaiian și cel tahitian de care am pomenit mai sus. Nici aici nu ai timp să te plictisești, canoele reprezentând diversele regiuni se succed ca într-un vis frumos. O înregistrare de la acest spectacol aveți aici youtube

Existau o sumedenie de activități intermediare pe care le puteai efectua în interiorul „insulelor” dar și în afara lor.

Apoi aveai posibilitatea să vezi niște filme 3D într-un cinematograf IMAX. Este un cinematograf foarte mare, curbat și este acela care determină vizualizarea 3D fără a fi necesară utilizarea ochelarilor. De aceea mă așteptam când au tehnologia IMAX la AFI Palace să mă uit la Avatar fără ochelari. Nu a fost să fie. Ulterior am aflat că există mai multe implementări ale tehnologiei. Noi am văzut un filmuleț referitor la fauna Oceanului Pacific.

Mai era de vizitat și un templu mormon. PCC aparține unor mormoni, adică cultului denumit Biserica lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. . Nu aș fi făcut-o oricum, și sfătuiesc pe toată lumea să nu o facă. Asta în primul rând pentru că se pierde din timpul alocat pentru alte activități mult mai interesante. Eu am regretat și cele 15-20 minute pierdute la IMAX numai că recunosc că am fost răpus de o curiozitate pur tehnică. Acum cred însă că templul nu se mai vizitează, deci nu aveți cum să mai greșiți. Mi-aduc aminte că la câțiva ani după revoluție niște misionari mormoni au venit să încerce să ne convertească. Poveștile lor erau interesante, așa că mai veneau odată pe săptămână câte jumătate de oră în vizită și beau câte un ceai. Eu îl certam pe tata că le dă oamenilor speranțe, el îl vedea ca pe un schimb ecumenic :). Asta până cînd ne-a propus să ne boteze. De atunci nu au mai venit =)) (nu au mai avut curajul).

Apoi erau activitățile specifice zonei polineziene: aruncarea cu sulița (Tahiti), trasul cu arcul (Tonga), curse de canoe, împletirea de lei, lecții de dans (Hawaii), lecții de gătit (Samoa), manevrarea Maori Poi sunt o parte din activitățile pe care le puteți desfășura la PCC.

Noi am participat la aruncarea cu sulița, A. a împletit lei. Aici e de spus o poveste frumoasă. Pentru a face conversație cu noi, "profesoara de lei" ne întreabă: „-De unde sunteți?” „-Din România.” „-Moamă, din România! Serios? Oooo, minunat, fantastic, uimitor.” Nici nu apucai să te simți bine, uite, aici pe partea cealaltă a pământului, lumea a auzit de noi că apoi veneau și lămuririle „Dar unde este România?”. Și asta nu mi s-a întâmplat doar odată =)), acolo, în Hawaii. Interesant că fata respectivă era din Mongolia.

De asemenea nu am ratat plimbarea cu canoe, un tur ghidat al obiectivelor situate pe partea dreapta și stânga a râului ce străbate PCC. Ghidul ni se adresa cu ʻohana sau „familie”. Ne spunea câte o poveste despre fiecare insulă, de exemplu că Tahiti aparține Polineziei Franceze iar limba oficială este franceză. Echivalentul „aloha” în Tahiti este „ia ora na”. Sau despre Samoa că este singura insula polineziană care și-a păstrat independența. Turul a fost binevenit, dat fiind că am luat barca de sus din zona superioară a PCC și ne-am îndreptat spre cină. youtube.

Imediat ce am coborât din canoe ne-am dus la Ali’i Luau. Luau s-ar traduce prin cină festivă care are loc la evenimente importante din viața comunității (încoronare, victoria într-un război, lansarea unei noi canoe etc). Masa începea în jur de ora 17:00 – aici se cam despărțeau biletele pe tipuri.

Am fost întâmpinați cu lei (ghirlande de orhidee) și poftiți la masă. Mesele erau în aer liber și întinse pe o suprafață foarte mare. În mod evident nu lipsea muzica, spectacolul. Muzica de la la Ali’i Luau era însă una mai modernă, ceva în genul muzicii de petrecere. Sincer nu am apreciat-o la fel de mult ca pe cea ascultată până atunci.

Din câte țin minte mâncarea mi-a plăcut, a fost bună și interesantă, dar cum cantitatea de informație din ziua respectivă a fost imensă îmi aduc aminte cu exactitate doar că aveam fructe de mare, un pește interesant, Kalua Pua'a (porc rumenit în fața noastră) și bineînțeles poi, pâinea mov de care povesteam. Ar mai fi un pește interesant, ceva porc . Fructe: ananas, papaya. Și să nu uit Haupia o prăjitură pe care am promis-o unei colege de site. Acum să văd cum rezolv, sunt încă în căutarea ingredientelor :). Vă asigur că au fost mai multe bunătățuri, dar nu îmi aduc aminte mai mult. Altfel dacă vi s-a făcut poftă de mâncare hawaiiană veți găsi câteva rețete aici. Eu sunt dispus să certific gustul dacă mă veți invita la festin =)).

După masă bineînțeles că urmează o partidă de shopping înaintea spectacolului de seară. Normal că ieșirea de la restaurat se face chiar lângă magazin (altul decât cel de la intrare), așa încât să nu ratăm cumva :). Mai devreme cumpărasem niște Tiki (încă de la intrare) și un DVD despre PCC. Acum am achiziționat maori poi pentru A. care a și făcut niște exerciții alături de animatoare și alte fete mai mari și mai mici pasionate de subiect.

Acum să vorbim un pic despre Tiki: Tiki sunt zeii hawaieni, de fapt ei sunt prezenți în întreaga zonă polineziană. Presupun că nimeni nu s-a gândit că n-ar avea și ei zeii lor. Zeii hawaiieni sunt forțe ale naturii personificate. Există patru zei (tiki) majori. Pe ceilalți eventual vă las plăcerea să-I descoperiți singuri.

Ku – zeul războiului

Lono – zeul fertilității și al păcii

Kane – zeul luminii și vieții

Kanaloa – zeul mării

Sistemul religios antic numit aikapu a fost eliminat de regele Kamehameha al II-lea în 1819, iar majoritatea templelor și imaginilor religioase, inclusiv tiki, au fost distruse.

Actualmente tiki „se ocupă” cu artizanatul, fiind unele din cele mai vândute suveniruri, pe lângă cămășile înflorate și ukulele. A, și șiragurile din mărgele din nucă Kukut Nut Leis (am și eu o pereche:))

Este spectacolul grandios de final care durează mai bine de o oră jumătate. Reprezentații tuturor insulelelor fac un spectacol de zile mari, cu o coregrafie și o punere în scenă de excepție. Spectacolul aduce în evidență importanța familiei, a iubirii, a culturii și tradițiilor. Acrobație, mingii de foc, torțe, muzică, dans toate acestea nu te lasă nici măcar să respiri. Nici nu îți dai seama când ai ajuns la autobuzul care te duce înapoi obosit către casă. Nici măcar ghidul nu mai spune nimic, lasă fiecăruia timp pentru sedimentarea întâmplărilor din ziua respectivă.

Simt nevoia să revin, un pic la povestea cu marketingul. În primul rând aș vrea să subliniez că toți cei care prestau la PCC erau niște actori și dansatori desăvârșiți. În mod evident ceea ce fac ei este o meserie. Sunt permanent acolo, dar pun foarte mult suflet. Am cumpărat și un DVD pe care am regăsit majoritatea scenelor filmate de mine. Iar personajele era aceleași fără excepție. În plus tot timpul sunt cu zâmbetul pe buze, și cu o glumă în buzunar. Chiar dacă toate glumele sunt studiate, elaborate în timp, pentru cei ce merg odată acolo par a fi spontane. Dar să nu uităm că repetiția este mama spontaneității

O altă idee interesantă: copiii trebuiau să strângă ștampile de la fiecare activitate – să dovedească că au participat. Așa sunt preocupați să participe la activități, și chiar îți doresc asta – până la urmă vor obține pașaportul diplomatic PCC.

Cu siguranță că sunt persoane care ar putea fi fascinate de una sau alta din insulele/arhipelagurile de mai sus, de istoria, geografia obiceiurile, fiecărei zone în parte. Atunci veți găsi informații valoroase despre fiecare insulă în parte pe link-urile următoare: Aotearoa, Fiji, Hawaii, Samoa, Tahiti, Tonga, Rapa Nui. Vă asigur că informațiile sunt consistente și corecte, scrise de experți.

Nu spun des asta dar dacă ajungeți în Oahu nu ratați această experiență extraordinară, chiar dacă nu e una ieftină. Este o zi într-o viață.

Să nu mă întrebați dacă aș recomanda... =))

---

VIZUALIZĂRI: 6492 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI