Stone Town Zanzibar

TIPĂREȘTE

Vacanța din Zanzibar nu ar fi fost completă dacă nu am fi vizitat și "orașul suflet" al insulei. Zanzibar city e format, ca oricare alt oraș, din două părți. Partea nouă, Ng'ambo în dialect swahili și partea veche, Stone Town, Mji Mkongwe, de interes turistic major.

Dorința de a acumula cât mai multe experiențe frumoase ne face să părăsim confortul resortului și să ne aventurăm in necunoscut. Închiriatul mașinii nu e o problemă, se rezolvă rapid la recepție, trebuie anunțat doar cu o zi înainte. Pe șoferul nostru îl cheamă Abdul dar, în afară de "jambo", adică "salut", nu mai reușim să comunicăm cu el. Datoria lui e să ne ducă până în oraș, să ne predea unui ghid autorizat și apoi să ne aducă la resort. Sarcină nu tocmai lipsită de răspundere, pentru că trecem din nou prin control, liste verificate, barieră sus-jos!

E o dimineață frumoasă, cer impecabil, fără nici un nor. În mașina cu aer condiționat sporovăim veseli. Drumul pare scurt. Ajungem la locul de întâlnire cu câteva minute înaintea ghidului local. După confortul din mașină, aerul orașului pare de cuptor încins. Și e doar ora 11. Apare Carlos, un tinerel mititel, îmbrăcat în pantaloni de jeans lungi și un tricou galben, care îi accentează negrul de abanos al feței. Cu un zâmbet larg, ni se adresează de parcă suntem prieteni de o viață! Regula numărul unu: să nu ne îndepărtăm de el.

Pentru început, ne face o scurtă introducere în lumea pe care o vizităm. Populația orașului e o mixtură de bantu, swahili, arabi și indieni. Majoritatea sunt musulmani, dar există și o comunitate mică de creștini. Numele orașului se trage de la pietrele de coral folosite în construcții. Din cauza amestecului de culturi, arhitectura e și ea diversă și deosebită. Din acest motiv orașul a fost introdus, în anul 2000, în Patrimoniul UNESCO.

Pornim spre primul obiectiv, bazarul Darajani. E cea mai frumoasă urâtă piață pe care am văzut-o vreodată! Sunt expuse spre vânzare fructe și legume, pește și carne, dulciuri și îmbrăcăminte, într-o aglomerare colorată, dar lipsită de ordine. Faimoasele condimente sunt din belșug. Piper de toate culorile, nucșoară, cuișoare, vanilie și scorțișoară se vând la saci, la kilogram sau în punguțe mici. Aleile înguste sunt pline de lume în agitație. Reușim cumva să nu ne pierdem de Carlos, care ne scoate destul de rapid din zonă, mai ales că eram abordați de toți vânzătorii.

După zgomotul bazarului, liniștea străduțelor pe care intrăm în orașul vechi e binevenită. Liniștea și umbra. Clădirile de piatră sunt îmbătrânite de timp, la fel și pavajul, doar doi prichindei, care jucau fotbal cu o doză goală, dau un pic de tinerețe locului. Carlos ne prezintă celebrele porți cu basoreliefuri. Cele de tradiție indiană sunt cu acoperiș rotund, iar cele arabe sunt rectangulare, cu texte din coran scrise pe ele.

Frumoase sunt și balcoanele de lemn sculptate, o adevărată dantelă pe fațadele clădirilor.

Ajungem la Catedrala Anglicană, o construcție imensă, austeră, ridicată pe locul fostei piețe de sclavi. Sărmanilor sclavi li s-a dedicat un monument sub formă de statui, dar nu le-am fotografiat, pentru că m-au întristat prea tare.

Orașul e renumit și prin numărul mare de moschei. Printr-o fereastră de ziduri putem fotografia turla înalta a unei biserici creștine lângă minaretul la fel de înalt al unei moschei. Mă întreb dacă sunt în competiție sau sugerează egalitatea religiilor.

După băile persane Hamamni, abia aștept să ajung la Casa Mercury. Sunt mare fan Qeen, iar după Freddie am plâns când a murit în noiembrie 1991. Dar până acolo intrăm pe străduțe cu magazine, tip bazar, cu artă locală și artizani care își fabrică produsele sub ochii noștri. Dacă vrei o pereche de sandale, în zece minute ți se croiesc unele pe măsura și pretenția ta!

Carlos îmi spune să am răbdare, că imediat ajungem la locul unde țineam cel mai mult să ajung. Casa unde s-a născut Freddie Mercury. Nefiind informată suficient, am presupus că e o casă memorială în toată regula. Dezamăgire maximă! Sentimentul încercat nu se poate descrie în cuvinte. Asta pățești când nu-ți faci tema bine.

Între un magazin de artă și unul de haine, pe un perete, două rame de sticlă adăpostesc câteva poze cu artistul în zilele de glorie. Deasupra ușii, un basorelief auriu cu Mercury House și atât. Fac repede o poză și plecăm mai departe.

Fortul vechi, Ngomekongwe, construit pentru apărarea orașului, arată ca orice fort solid de piatră. Acum adăpostește târguri și festivaluri de muzică.

Din cauza căldurii accelerăm ritmul. Catedralei romano-catolice St. Joseph îi acordăm doar câteva poze la foc rapid, apoi în umbra coloanelor Muzeului național Beit el Ajaib putem să mai ascultăm explicațiile ghidului. Ar mai fi multe de vizitat. Palatul Mtoni construit de sultanul Seyyid pentru multele neveste și puzderia de copii, vechiul dispensar și Misikiti wa Balnara, cea mai veche moschee sunt unele dintre ele. Dar suntem epuizați. Sunt peste 40 de grade și, deși suntem aproape de faleză, nu adie nici briza. Îl rugăm pe ghid să ne ducă undeva ca să bem ceva răcoritor. Aveam sticle cu apă la noi, dar s-au dovedit a fi insuficiente. Carlos, bun cunoscător al locului, ne recomandă House of Africa, un bar amenajat la etajul unei clădiri solide, construită de englezi, pe faleză. Clădirea în sine era un monument arhitectonic, cu încăperi înalte, scară largă de marmură și băi cu robinete de alamă. Barul de dimensiuni generoase avea și o terasă cu vedere la mare. Nu se putea mai bine! Tot Carlos a sunat după mașina care ne aștepta în altă parte, să vină să ne recupereze.

Am fost binecuvântați de soartă să putem vizita un loc deosebit. Voi purta întotdeauna amintirea a ceea ce am văzut, trăit și simțit, oameni și locuri.

Nu pot face altceva decât să vă îndemn să descoperiți singuri!

---

VIZUALIZĂRI: 5174 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI