Mozambicul, o nouă destinație exotică

TIPĂREȘTE

Trecerea pe calea aerului din Tanzania în Mozambic, două țări vecine de graniță, te face să plătești o vamă foarte scumpă.

Legăturile sunt atât de precare în Mama Africă încât trebuie să urci tocmai până în capitala Etiopiei, Adis Abebba, printr-un aeroport de lux, construit de elvețieni dar cu lume atât de străină de parfumurile și spray-urile helvetice; cu oameni ce-ți apar spontan în față la ghișee, dar, paradoxal, cu avioane ce plutesc lin prin aer și au cele mai plăcute decolări și aterizări, comparabile doar cu ceea ce vezi în materie prin America Latină.

După vreo opt ore de zbor, timp în care îți spui în gând că merită efortul pentru a ajunge măcar o dată prin aceste pustietăți fierbinți, nu poți să nu te gândești și la cei ce au străbătut mări și oceane, fie pentru a mări visteria coroanei, fie în interes personal. Toate astea pentru că, până la urmă, ei să ne ofere o lume nouă, cu o paradigmă a vieții în care zeii ce domină cerurile albastre-azurii ale Africii, omul și animalul, să fie principalii actori.

Sunt aproape de Maputo, capitala Mozambicului, țara bushimanilor mărunți și ageri, pentru care rădăcinile aromate și pline de apă, semințele, legumele și fauna dau sens vieții. Mozambicanii sunt cei care care cred că la creșterea unui copil contribuie tot tribul, că familia este ca un copac ce se îndoaie dar nu se rupe, și, în sfârșit, țara în care sunt oficial trei anotimpuri din care a rămas doar unul: vara caniculară.

Voi sta aproape o săptămână într-o țară cam la fel de semi-tribala, unde, la începuturi, când divinitatea și omul trăiau într-o armonie perfectă, cerul și pământul erau legate tot de o frânghie... Pe atunci, zeul lor suprem, Kwoth, le oferea privilegiul ca, pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii să se cațere pe scară, dar odată ajunși în rai, să întinerească și să se reîntoarcă pe pământ veșnic fericiți, gata să-și reia viața veseli, după o procesiune continuă... Dar, ce să vezi? Tocmai când se așteptau mai puțin, veșnicul simbol al răului, Hyena, Bestia Întunericului, își vâră și aici coada, tăind frânghia și aducând oamenilor boala, bătrânețea și moartea. Ba mai mult, toate pădurile mozambicane sunt păzite de niște gnomi răutăcioși ce se pot zări furișându-se printre desișuri de copaci, cu dinți atât de mari încât pot înghiți omul, motiv pentru care ei au devenit cea mai temută „gardă forestieră” de pe continent...

Trec de formalitățile vamale din Maputo, după aceleași reguli scrise și nescrise, dar cu gândul la riscurile din trafic, la avertizările de la ambasadă, cele de răpire mai cu seamă. Apoi, urmează hazardul țânțarilor sau a ciclonilor oceanici, riscuri pe care le iau cu precauție în seamă. Din fericire, trec fără incidente notabile pe tot parcursul șederii mele în Africa.

Starea de optimism ce-mi călăuzește zilele mă ajută ca, odată instalat la un hotel sigur (Ibis Internațional), să mă grăbesc în a descoperi Maputo pe cont propriu, cu aparatul meu foto la vedere.

Curios sau nu, primele secvențe din capitala mozambicană îți vorbesc despre nivelul mai ridicat de comunicare decât cel din Ad Es Salaam, fără reacții violente la poze, care sunt răsplătite, de regulă, cu un zâmbet- suficiente motive să crezi că gradul de urbanizare a primei generații tribale se desfășoară într-un ritm mai sănătos. Din inima orașului, clădirile coloniale de un alb imaculat, forturile cu ferestre zăvorâte, Centrul Cultural Francez, Centrul American, cu o arhitectură opulentă, prezența masivă a barocului, a art nouveau-lui european și splendida siluetă a Bisericii Catolice, edificiul care completează un ring spectaculos, te readuc în coordonatele civilizației europene preț de câteva minute.

Sunt de fapt în Piața Independenței, în care intri prin faimoasa Rua Henrique de Sausa, străjuită de statuia primului președinte, Samora Machel, din fața Primăriei Municipale. Președintele atrage atenția cu arătătorul de la mâna dreaptă, cât de importantă este libertatea unei nații. Pentru o clipă trec prin experiența pe care o trăiseră și niște prieteni irlandezi pe care i-am cunoscut la hotel: ai impresia spontană că președintele nu folosește degetul potrivit și tinzi să-ți topești emoțiile în cultura locală.

Nu departe se află și monumentul eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial, cu o poveste alegorică sculptată în piatră. La mai puțin de douăzeci de minute de mers pe jos, dacă ai plăcerea să faci o saună de aburi, poți vizita Muzeul Monetăriei, cu un ghid care își cunoaște bine rostul lui acolo, apoi Muzeul Artelor, cu diverse colecții interesante de artă modernă sau clasică și, în sfârșit, Muzeul Revoluției de care mozambicanii sunt atât de mândri. Îmi propun să nu ratez nici Feima, un parc folcloric cu magazine de artă populară, dar nici Fortul din Maputo, construit de portughezi.

Pare șocant ca, într-o țară în care astrul incandescent tinde să topească tot ce cuprinde, să vezi atâta verdeață în balcoanele sculptate, în vitraliile colorate, printre scările în spirală, sau pe la ferestrele cu ogive gotice. Văd și aici clădiri asociate mai degrabă cu arta, cu baletul sau cu teatrul. Un peisaj grandios și binevoitor. Totul, până când revezi tarabele de talcioc stradal în care fierb și freamătă mii de oameni în căutarea unui chilipir. Cu zâmbetul pe buze, parcă pregătit pentru venirea Omului Alb, răspund călduros la jumbo, jumbo și te întreabă de unde vii. Cam toți par a vorbi portugheza ce se învață în școli dar o iau spontan și pe engleză atunci când ajung la negocieri.

Piața Centrală, cel mai pitoresc loc din orașele africane, pe care îmi propun să o explorez pe cont propriu, mă atrage ca un magnet.

Oare prin ce experiențe noi voi mai trece? Va fi suficient să le spun doar jumbo, jumbo ca să-mi văd de poze și de suveniruri? Chiar dacă par mai prietenoși decât tanzanienii, nu-mi pot imagina ce mi se poate întâmpla strecurându-mă printre grupurile de comercianți la liber, aproape agresivi, cu ofertele lor de mâna a doua. Oare ce surprize îmi mai rezervă clipa pe aici, plutind de unul singur prin iarmarocul negru ca tăciunele african?

Îmi simt bătăile inimii în piept intrând în Piața Centrală, ca într-un templu tribal, ferit de străini. Pățania din Ad Es Salaam îmi tulbură liniștea interioară. Un firicel de apă mi se prelinge pe șira spinării.

Poza momentului, cu vreo câteva sute de priviri îndreptate spre mine îmi relevă două expresii vizuale distincte: pentru unii, sunt la fel de important ca o pietricică albă căzută pe fundul oceanului; pentru restul, par a fi un un obiect de mare interes ce trebuie achiziționat în grabă.

---

VIZUALIZĂRI: 1154 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI