De la modest la pantagruelic: două prânzuri în Syros

TIPĂREȘTE

În ziua sosirii în Syros, după ce ne-am cazat la Oasis vezi impresii, am făcut plajă și baie și am vizitat Galissas (chestie care ne-a luat vreo 20 de minute😁), foamea a început să ne dea târcoale, așa că am poposit la una din tavernele de pe strada principală, cea străbătută de autobuz.

Olivas Tavern Galissas se află fix în fața stației, la parterul unei vile cu camere de închiriat - Guest House Olivas -, și e genul de cârciumă sătească tipic Greciei, fără fasoane, decorațiuni extravagante și pretenții, adică un loc de luat masa (pentru turiști) și de stat la taclale interminabile cu un pahar de apă în față (pentru rezidenți 🤣).

Era trecut de 5 după-amiaza, adică prea târziu pentru prânz și prea devreme pentru cină, și am găsit taverna cu mese și scaune albe aproape goală. Meniul în engleză ne-a fost adus prompt de o doamnă drăguță, trecută de prima tinerețe, dar care nu știa decât grecește. Nefiind deloc stufos, l-am parcurs rapid: cuprindea feluri bine cunoscute, de la tzatziki și alte salate și aperitive, la câteva mâncăruri la cuptor, cărnuri la grătar, pește și paste.

Adrian poftea la vinete Imam și voia să ceară lămuriri, dar n-avea cui! 😞Inițial m-am mirat: cum se face că în stațiunea cotată drept cea mai turistică din Syros nici gazdele noastre de la Oasis, și nici doamna de la taverna Olivas nu știau englezește? După care mi-am amintit că vizitatorii insulei sunt în mare majoritate greci.

În atare condiții, am fost cuminți și ne-am limitat la o porție de chifteluțe de dovlecei pe care am împărțit-o și câte o porție de pastitsio. Mie chifteluțele mi-au plăcut, erau umplute cu verdețuri iar tzatzikiul cu care le-am uns le-au completat de minune, dar Adrian a mârâit că erau arse, lucru oarecum adevărat. Nici de pastitsio nu a fost încântat, a declarat că era prea „sec” ...

Nu știu ce să zic🤔, noi nu ne prea potriveam la gusturi, dar mie sec nu mi s-a părut decât vinul comandat - o jumătate de litru, îndoit cu o sticluță de soda water. Nu a fost cea mai bună alegere: ulterior aveam să descoperim Syra, berea locală, excelentă!

Serviciul a fost bun, nimic de reproșat cu excepția necunoașterii limbii engleze (în măsura în care ăsta poate fi considerat un neajuns), iar distracția ne-a costat 34 de euro, nu foarte mult, dar nici puțin, având în vedere consumația relativ modestă. 

În ziua următoare, cea dedicată vizitării capitalei Ermoupoli vezi impresii, coborâtul din Ano Syros și plimbarea prin zona nouă, neoclasică a orașului ne obosiseră, și după ce am căscat ochii prin piața Miaouli, i-am propus lui Adrian să căutăm o tavernă unde să ne odihnim și să luăm prânzul. Era pe la 1 și jumătate, o oră tocmai potrivită.

Nu mi-am făcut griji că nu vom găsi ceva pe placul nostru, însă am evitat localurile din piață, știut fiind că zonele turistice sunt cele mai scumpe și, de cele mai multe ori, cele mai proaste în privința calității produselor.

Și la foarte mică distanță, mergând dinspre piață către faleză, am zărit o alee pardosită cu plăci de marmură și umbrită de bougainvillea, iar sub ele niște mese maronii înconjurate de scaune de aceeași culoare. Felurile scrise pe tablă cu creta promiteau delicii culinare și n-am mai stat pe gânduri.

Stin Ithaki Tou Ai, așa se cheamă taverna situată pe strada Klonos & Kyparissou la numărul 1 A, un loc oarecum ascuns, dar unde aveam să constat ulterior că nimeriserăm foarte bine: era pe locul 7 din 52 pe Tripadvisor, cu un scor de 4,5. Dacă sunteți interesați, o găsiți și aici -- pe FB.

Studiind meniul, am aflat că denumirea localului provine din alăturarea titlului poemului „Spre Ithaca” al scriitorului Konstantinos Petrou Kavafis (1863-1933), o figură proeminentă a literaturii moderne grecești, și porecla „Ais” a proprietarului.

Despre acest poem filozofic, publicat în 1911, care subliniază importanța călătoriei față de destinație, vă las să trageți propriile concluzii lecturând primele versuri:

Și ca să fie tacâmul complet😉, iată-l și pe Sean Connery recitând poemul pe muzica special compusă de Vangelis: youtube.

Da, frumoase versuri și pline de învățăminte, dar nouă ne era foame. Mai reținem din lecturarea introducerii la meniu doar că taverna funcționează din anul 1998 și că în 2001 (cam mult de atunci, totuși😒) a fost votată pe primul loc în Ciclade în privința gustului și calității produselor și al doilea cel mai ieftin local din arhipelag.

Deci hai să vedem meniul. Primele observații: prețuri rezonabile, meniu cuprinzător, mediteranean și grecesc. Include salate, brânzeturi, plăcinte și alte aperitive gen sărmăluțe în foi de viță și dovlecei prăjiți, apoi mâncăruri tradiționale (musaca, roșii și vinete umplute, chiftele din carne, dovlecei ori brânză), paste, fripturi la grătar de porc, vițel, pui și miel, cârnați, pește și fructe de mare. Capitolul licori este și el bine reprezentat de diverse soiuri de vin, bere, ouzo și băuturi răcoritoare. În schimb, scârțâie la deserturi: doar trei variante, și nici acelea nu foarte pricopsite😞.

Până să ne hotărâm, suntem tratați on the house cu niște chifle fierbinți servite într-un coșuleț și o pastă de brânză frecată cu pătrunjel care mi-a mers la suflet.

Adrian dorește vinete prăjite și tsoukalaki (vițel cu brânză, smântână, ciuperci și cartofi la cuptor), iar eu nu mă dezic și comand calamari prăjiți și cartofi umpluți cu brânză, șuncă și bacon. Udăm totul cu un litru de vin la carafă - alb, sec - și 4 sticluțe de soda water.

Suntem serviți cu promptitudine și zâmbetul pe buze de două tinerele fâșnețe iar proprietarul însuși își face apariția la un moment dat ca să ne întrebe dacă totul e în regulă. Yes, thank you, îi răspundem la întrebarea adresată în engleză. 

Între timp, terasa s-a umplut de familii cu copii mici și din felul cum Ais interacționează cu doamnele și domnii, îmi dau seama că sunt clienți fideli.

Cât despre mâncare, am numai cuvinte de laudă: ți se topea în gură, pur și simplu😋, așa încât nici măcar Adrian, un critic culinar destul de pretențios, nu a avut nimic de cârcotit de această dată.

Mai ales că la final am fost cadorisiți cu câte un păhărel de ouzo și invitați să ne servim din ciorchinii de struguri așezați de la început pe masă. Iar nota de plată - 49 euro - nu mi s-a părut deloc exagerată după un asemenea festin.

⁂

În reviewurile anterioare am pomenit de mai multe ori numele lui Markos Vamvakaris (1905-1972), muzicianul născut în Ano Syros, „patriarhul rebetikoului” , acel gen muzical grecesc asemnător cu blues-ul pe care toți cei care ați vizitat țara l-ați auzit cu siguranță cântat la taverne sau radio.

Plecat de pe insulă în copilărie, Vamvakaris s-a întors după 20 de ani (în 1935) și timp de două luni a susținut concerte urmărite pe plaje sau în săli de mii de localnici. Iar într-o seară, când și-a ridicat privirile, a văzut o fată frumoasă, cu ochi negri sclipitori, și a simțit un fulger în inimă. Nu a aflat niciodată cum o cheamă, dar la revenirea în Pireu a compus un frumos cântec de dragoste - Frangosyriani. Pe care vă invit să-l ascultați și voi.

O bună încheiere a rubricii „Syros” din serialul cicladic. Nu credeți? 😄

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube 

---

VIZUALIZĂRI: 237 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI